Translate

luni, 22 aprilie 2013

Universaliile - Toti radem la fel

Paul Ekman este unul dintre expertii mondiali de seama in stiinta emotiilor, care conduce Laboratorul pentru Studierea Interactiunilor Umane de la Universitatea California din San Diego. Paul Ekman a invatat singur sa-si controleze fiecare dintre cei peste 80 de muschi ai fetei, pentru a putea analiza cu precizie si evalua stiintific conexiunile dintre miscarile fiecarui muschi si emotiile specifice. Drept rezultat, a capatat o abilitate extraordinara de a sesiza emotii foarte rapide, care dau la iveala, prin expresiile faciale, adevaratele sentimente ale individului.

Paul Ekman stia ca expresiile faciale ofera o fereastra directa catre emotiile unei persoane - dar nu exista inca o metoda stiintifica de descifrare a emotiilor dupa miscarile muschilor principali ai fetei. Asa ca Paul Ekman si-a propus sa puna la punct o astfel de metoda. Pentru aceasta, el si colegul sau de cercetare, Wallace Friesen, au petrecut aproximativ un an studiind anatomia faciala si invatand in acelasi timp sa-si miste in mod constient fiecare muschi al fetei, unul cate unul, astfel incat au putut sa observe ce rol juca fiecare in configuratia expresiei unei emotii date. Anatomia faciala permite aproximativ 7.000 de combinatii distincte ale acestor muschi. Aceasta cercetare a fost mai mult decat dificila - a fost de-a dreptul dureroasa. Paul a imprumutat o metoda a lui Guillaume Duchenne du Bologne, un neurolog din secolul al XIX-lea, care a stimulat electric muschii faciali pentru a descrie modul in care isi schimba configuratia - numai ca persoana asupra careia Duchenne facea experimentele nu simtea durerea pe fata si astfel nu era deranjata de socurile electrice usoare. Paul nu era la fel de norocos. Atunci cand avea indoieli cu privire la modul exact in care se misca un muschi, introducea un ac prin piele in muschiul respectiv si il stimula electric. Nu era deloc distractiv, isi aminteste Paul.

Insa rezultatul, obtinut sase ani mai tarziu, a fost o revolutie in studierea stiintifica a emotiilor. Cercetarile lui Paul au scos la iveala faptul ca fiecare emotie poate fi cartografiata prin miscarile muschilor faciali - cu o asemenea acuratete, incat formula pentru o anumita emotie poate fi tradusa intr-o notatie precisa. Pentru prima oara, oamenii de stiinta puteau masura cu exactitate emotiile unei persoane, pur si simplu prin observarea moment cu moment a schimbarilor muschilor faciali.

Astazi, Sistemul de Interpretare a Miscarilor Faciale este folosit de peste 400 de cercetatori din intreaga lume. Doua echipe de cercetatori incearca sa automatizeze sistemul, astfel incat intr-o buna zi - probabil in urmatorii cinci ani - cercetatorii sa poata obtine date despre cele mai mici transformari emotionale prin care trece o persoana, asa cum o EEG ofera informatii sistematice despre fluxul undelor cerebrale.

Cand mi-am inceput cercetarile in acest domeniu, opinia generala in Occident era aceea ca emotiile sunt foarte diferite de la o cultura la alta, ca si limbile sau valorile. Se presupunea ca ele sunt invatate si ca variaza si reflecta specificul fiecarei culturi in parte. Aceasta perspectiva era in contradictie cu conceptia expusa in cartea lui Charles Darwin din 1872, Exprimarea emotiilor la oameni si animale. Darwin sustinea ca emotiile noastre au evoluat, ca noi avem in comun cu animalele unele emotii si ca ele constituie o forta unificatoare pentru intreaga omenire.

In prima mea cercetare, am aratat mai multe chipuri si altele asemanatoare unor subiecti din 21 de culturi diferite de pe glob. Privitorilor li s-a cerut sa spuna ce emotie infatisa fiecare. In pofida diferentelor culturale si de limbaj, fiecarei fete i s-a atribuit aceeasi emotie in toate culturile. Toata lumea a spus ca primul chip infatisa o expresie de fericire, desi foloseau un cuvant diferit pentru aceasta. Despre urmatoarea imagine toata lumea a spus ca prezinta dezgust sau dispret. Acest tip de cercetare avea totusi un neajuns. Pentru ca toti oamenii pe care ii studiasem avusesera acces la aceleasi programe de televiziune si filme, ati putea spune ca ei au invatat acele expresii de la Charlie Chaplin, John Wayne sau Richard Gere - o aluzie la faptul ca Gere statea chiar in spatele lui Paul, asistand la discutie - si ca nu ar fi produsul evolutiei. Pentru a inlatura aceast neajuns, a trebuit sa studiez oameni care nu avusesera nici un contact cu lumea exterioara. Exista la acea vreme un om de stiinta care studia un grup de bastinasi din Noua Guinee, care traiau ca in Epoca de Piatra si care sufereau de o anumita boala, iar el inregistrase peste 30.000 de metri de pelicula cinematografica cu acesti oameni care foloseau inca unelte de piatra si nu avusesera nici un contact cu lumea exterioara.

Am petrecut sase luni studiind acele filme. Atunci am facut descoperirea, pentru ca nu am vazut nimic din ce nu vazusem anterior. Nu era nimic unic, nimic nou si mi-am dat seama, dupa succesiunea de secvente din cadrul filmelor, ca interpretarile mele referitoare la emotiile lor erau corecte. Nu a trebuit sa invat limbajul expresiilor lor - expresiile lor faciale. Limbajul expresiilor lor era acelasi ca al meu.

In 1967, am mers in Noua Guinee pentru a-i studia pe acesti oameni, a adaugat Paul, in timp ce prezenta imagini cu expresii spontane, fotografiate de echipa sa. Iata aici un baiat care arata bucurie. Aceasta femeie infatiseaza surpriza, prin sprancenele ridicate. In urmatoarea fotografie, femeia din fundal se uita la mine manioasa pentru ca am incalcat o cutuma culturala, acordandu-i atentie. Barbatul din cealalta imagine prezinta o expresie de dezgust; aici, el ma priveste mancand din conservele pe care le-am adus cu mine; si eu, fireste, am avut o expresie similara cand am gustat din hrana lui. Ei bine, acestea sunt exemple simpatice, dar nu sunt dovezi propriu-zise; trebuia sa fac experimente sistematice. In cel mai interesant experiment, le-am spus o poveste si le-am cerut sa-mi arate cum ar arata fata lor in fiecare poveste.

Nu stiau ce este aceea o camera de filmat, asa ca nu au fost stanjeniti de faptul ca i-am filmat in decursul urmatoarelor scenarii: «Arata-mi cum ar arata fata ta daca ai fi pe cale sa te iei la bataie»; sau «daca cineva ti-a facut ceva ce nu iti place, dar nu ai sa te iei totusi la bataie»; sau «daca ai afla la un moment dat ca copilul tau a murit». In sfarsit, «daca vin in satul tau prieteni pe care nu i-ai mai vazut de multa vreme».

Nu ar trebui sa fie surprinzator faptul ca atunci cand le-am aratat aceste imagini studentilor americani, care nu-i cunosteau pe acesti oameni, ei n-au avut nici o dificultate in a le intelege emotiile. Pentru mine, acest lucru a fost decisiv pentru demonstrarea universalitatii expresiilor faciale. Darwin avea dreptate: aceasta trasatura face parte din zestrea comuna a umanitatii.

Exista universalii nu doar in ce priveste expresiile emotiilor, ci si in ce priveste unele dintre evenimentele care provoaca emotiile. Nu avem dovezi substantiale in acest sens, dar datele pe care le avem sugereaza ca lucrurile stau la fel pentru toti oamenii la un nivel abstract, chiar daca detaliile pot sa difere. In cazul tristetii sau al angoasei, cauza comuna este o pierdere importanta. Ce sau cine este aceasta pierdere poate sa difere de la un individ la altul si de la o cultura la alta.

Asa cum exista universalii la nivelul factorilor care provoaca o emotie, exista de asemenea universalii si la nivelul unora dintre schimbarile care se produc in corpul nostru atunci cand resimtim o emotie. Cu ajutorul unui coleg, Robert Levenson, de la Universitatea California din Berkeley, am observat schimbarile de la nivelul organelor corpului in cazul fiecarei emotii in parte. Sa luam doar exemplele maniei si fricii. In cazul ambelor emotii, se produce o accelerare a ritmului cardiac si apare transpiratia. Insa in cazul maniei, mainil devin fierbinti, in vreme ce in cazul fricii mainile devin reci. Aceasta diferenta la nivelul temperaturii pielii este universala. Spun ca este universala deoarece am facut acest experiment si cu membrii unei culturi din muntii din vestul Sumatrei, populatia Minangkabao si am obtinut exact aceleasi date cu privire la fiziologie.

18 tipuri de zambete
Un alt aspect este diferenta dintre expresiile voluntare si cele involuntare. Aceasta descoperire nu-mi apartine mie, ci unui neurolog francez de la sfarsitul secolului al XIX-lea, dr. Guillaume Duchenne. Paul a prezentat o imagine a dr. Duchenne, cu un pacient care avea un zambet simulat si o alta unde avea un zambet autentic.

In imaginea din stanga, pacientul nu resimtea nici o durere la nivelul fetei. Dr. Duchenne ii aplica electrozi pentru a-i stimula muschii fetei. El a descoperit, de pilda, ce muschi ridica buzele. insa atunci cand s-a uitat la imagine, a spus: «El zambeste, dar nu pare fericit.» Asa ca i-a spus subiectului o gluma si a facut a doua fotografie. Diferentele intre cele doua zambete apar la nivelul muschilor din jurul ochilor, care ridica pometii.

Duchenne spunea ca muschii din jurul ochilor nu pot fi controlati in mod constient. Miscarea se produce doar in cazul unei emotii autentice. Ca sa reproduc cuvintele lui Duchenne: «Absenta acestei miscari dezvaluie o falsa prietenie.»

Guillaume Benjamin Amaud Duchenne (1806-1875), neurolog francez, a cercetat si descoperit in premiera mai multe tulburari nervoase si musculare, introducand in tratarea acestora electrodiagnoza si electroterapia. A studiat musculatura fetei si implicarea neuromusculara in exprimarea emotiilor.
 
Prezentare facuta de Paul Ekman in cadrul celei de-a opta Conferinte Minte si Viata la Dharamsala, in 2000.
Emotii distructive: Cum le putem depasi? (Curtea Veche 2005)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu