Vocea din minte - Eckhart Tolle

Exista o voce in capul fiecaruia dintre noi care ne vorbeste mereu, de cele mai multe ori ne identificam cu aceasta voce si numim asta gandire. Dar exista si unele momente in care suntem detasati de aceasta voce si o auzim foarte clar cum ne vorbeste. Acestea sunt momentele in care devenim constienti de vocea care ne vorbeste ca fiind separata de cineva care asculta. In aceste momente realizam ca sunt doua entitati vocea si observatorul. Cum pot exista doua entitati? Eu cine sunt? Vocea sau observatorul?

Vocea din minte – Eckhart Tolle

Am avut prima strafulgerare a constiintei pe cand eram student in primul an la University of London. Luam metroul de doua ori pe saptamana ca sa merg la biblioteca universitatii, de obicei in jurul orei noua dimineata, catre sfarsitul orei de varf. Intr-una din dimineti, in fata mea statea o femeie putin trecuta de treizeci de ani. O mai vazusem si inainte de cateva ori in metroul respectiv. Era imposibil sa n-o observi. Desi metroul era plin, scaunele din stanga si din dreapta ei erau libere, motivul fiind, fara indoiala, faptul ca parea nebuna. Parea extrem de incordata si vorbea singura fara oprire, cu voce ridicata si furioasa. Era atat de absorbita de gandurile ei incat parea total rupta de oamenii din jur. Fata ii era inclinata usor catre stanga, ca si cum s-ar fi adresat cuiva care statea pe scaunul gol de langa ea. Desi nu-mi amintesc exact ce spunea, monologul ei suna cam asa:

„Si pe urma mi-a spus ea mie... asa ca eu i-am spus esti o mincinoasa cum indraznesti sa ma acuzi de... cand tu esti cea care a profitat mereu de mine am avut incredere in tine si tu mi-ai inselat increderea...” in vocea ei se simtea tonul nervos al cuiva care fusese nedreptatit, care trebuie sa-si apere pozitia ca sa nu fie anihilat.

Cand metroul se apropia de Tottenham Court Road Station s-a ridicat in picioare si a pornit-o catre usa, fara sa intrerupa torentul cuvintelor care-i ieseau din gura. Statia respectiva era cea la care coboram si eu, asa ca am urmat-o. Cand am iesit in strada, ea a luat-o spre Bedford Square, inca implicata in dialogul ei imaginar, inca acuzand furioasa si afirmandu-si pozitia. Curios, m-am hotarat sa o urmez atata vreme cat mergea in aceeasi directie in care mergeam si eu. Desi cufundata in dialogul ei imaginar, parea sa stie incotro se indreapta. Curand ne-am apropiat de constructia impunatoare a Senatului, ridicata in anii 1930, care gazduia sediul administrativ central si biblioteca universitatii. Eram socat. Era posibil sa mergem in acelasi loc? Da, catre el se indrepta. Era oare profesoara, studenta, angajata la un birou, bibliotecara? Poate ca fusese inclusa intr-un proiect de cercetare al vreunui psiholog. N-am aflat niciodata raspunsul. Urcam cu douazeci de trepte in spatele ei, iar pana sa intru eu in cladire (care, ca o ironie, fusese sediul Politiei Mintii din filmul bazat pe romanul lui George Orwell, 1984), ea fusese deja inghitita de unul dintre lifturi.

Eram oarecum stupefiat de ceea ce-mi fusese dat sa vad. Student matur, in varsta de douazeci si cinci de ani, aflat in primul an, ma vedeam un intelectual in devenire si eram convins ca toate raspunsurile la problemele existentei umane puteau fi gasite prin intelect, adica prin gandire, inca nu realizasem ca gandirea fara constientizare este principala problema a existentei umane. Priveam profesorii ca pe niste intelepti care detineau toate raspunsurile, iar universitatea — ca un templu al cunoasterii. Cum putea fi integrata aici o persoana alienata mintal ca aceea?

Inca ma mai gandeam la ea pe cand ma aflam in toaleta barbatilor, inainte sa intru in biblioteca, in timp ce ma spalam pe maini imi spuneam: sper sa nu sfarsesc ca ea. O privire scurta aruncata in directia mea de barbatul care se afla alaturi m-a determinat sa realizez brusc, socat, ca nu-mi spusesem doar in gand cele de mai sus, ci le mormaisem cu voce tare.

„Dumnezeule, deja sunt ca ea”, mi-am spus. Nu era si mintea mea la fel de permanent activa precum a ei? intre noi doi nu erau decat diferente minore. Emotia predominanta din spatele gandurilor ei parea sa fie furia, in cazul meu, era in cea mai mare parte anxietatea. Ea gandea cu voce tare. Eu gandeam — de cele mai multe ori — in mintea mea. Daca ea era nebuna, atunci toata lumea era nebuna, inclusiv eu. Diferentele tineau doar de treapta pe care ne aflam.

Pentru un moment am reusit sa fac un pas in afara mintii si s-o vad dintr-o perspectiva mai profunda, asa cum era. S-a produs atunci un scurt transfer de la gandire la constientizare. Ma aflam inca in toaleta, dar de data aceasta eram singur si ma uitam in oglinda la fata mea. In acel moment de detasare fata de mintea mea am izbucnit intr-un ras sonor. Poate ca parea nebunesc, dar era un ras sanatos, rasul lui Buddha cel cu burta mare.

„Viata nu este atat de serioasa cum o face mintea mea sa para.” Asta parea sa spună rasul. Dar era doar o strafulgerare, care avea sa fie foarte repede data uitarii. Am trait urmatorii trei ani in anxietate si depresie, complet identificat cu mintea mea. A trebuit sa ajung in pragul sinuciderii inainte sa revina constientizarea, de data asta fiind vorba despre mult mai mul decat o licarire. M-am eliberat de gandirea compulsiva si de falsul eu, cel fabricat de minte.

Incidentul descris mai sus nu doar ca mi-a declansat o strafulgerare a constientizarii, ci a si sadit prima indoiala cu privire la valabilitatea absoluta a intelectului uman. Cateva luni mai tarziu a avut loc o intamplare tragica ce mi-a amplificat indoiala, intr-o luni dimineata ne stranseseram in asteptarea unui curs predat de un profesor a carui minte o admiram foarte mult, dar am fost intampinati cu vestea ca din nefericire profesorul se sinucisese intr-una din zilele de weekend, impuscandu-se. Am fost naucit. Era un profesor foarte respectat si parea sa cunoasca toate raspunsurile. Cu toate acestea, inca nu puteam vedea pe-atunci o alternativa la cultivarea gandirii, inca nu realizam ca gandirea este doar un aspect minuscul al constiintei ce ne reprezinta si nici nu ştiam nimic despre ego, cu atat mai putin eram capabil sa-i detectez prezenta in interiorul meu.

Un pamant nou – Curtea veche

Puterea contemplatiei

Ce este realitatea? Este ceea ce auzim, vedem, intr-un cuvant, percepem in starea de veghe. Intreaga noastra perceptie este trecuta prin filtrul mintii care ne decodifica informatia. Dar mintea nu se multumeste doar cu asta si in acelasi timp adauga si etichete (bun-rau, frumos-urat, cald-rece, intuneric-lumina etc.), deformam realitatea.

Cat de mult deformam noi realitatea?

In vorbirea curenta spunem “este frig”, insa in realitate noi nu masuram frigul, ci doar caldura. Asadar, am introdus un cuvant, un concept care descrie lipsa caldurii. La fel este cu intunericul. Spunem “este intuneric”, insa noi nu masuram intunericul, ci doar lumina, intunericul este lipsa luminii. Prin intermediul dualitatii incercam sa definim mai repede si mai usor o stare. Dar oare nu procedam la fel si in privinta dualitatii bine-rau? Raspunsul il primim de la Eckhart Tolle in articolul: “Binele superior,dincolo de bine si rau”.

Daniel Goleman in “Inteligenta Emotionala” ne invita sa descoperim puterea contemplatiei.

Exista doua niveluri diferite ale realitatii: experienta bruta, asa cum este ea si stratul suprapus al reactiei mentale fata de ea (ganduri, pareri, opinii, senzatii, emotii etc.). Daca separam experienta bruta de stratul mental suprapus acesteia, putem elibera un spaţiu mental (adica putem face o pauza in sirul gandurilor). In acest spatiu este loc pentru a examina daca nu cumva adapostim presupuneri care deformeaza realitatea, opinii neintemeiate sau perceptii inselatoare. Putem vedea in ce fel suntem definiti de gandurile si sentimentele noastre, pe masura ce vin si se duc - putem sa ne vedem chiar si lentilele (modul propriu de a defini lumea).

Contemplatia este doar un simplu martor la ceea ce se intampla in minte, fara sa se reactioneze in vreun fel; acest tip de constientizare ne permite sa experimentam lucrurile fara sa le judecam sau sa le interpretam, fara sa ne agatam de ele sau sa ne impotrivim. Aceasta calitate a constientizarii cercetatoare depaseste nivelul la care doar ne gandim la ceea ce se intampla, inaintand catre o ascultare intimă mai profunda, care observa gandurile si sentimentele in timp ce ele vin si se duc.

Daca privim doar prin lentilele presupunerilor noastre, ale opiniilor si convingerilor noastre, nu ne dam seama de felul in care aceste lentile deformează realitatea momentului. Mai mult, faptul ca ne multumim cu presupunerile noastre ne impiedica sa cercetam contemplativ ceea ce se intampla in realitate.

Aducand gandurile si sentimentele noastre in lumina unei atentii care observa, putem vedea lucrurile asa cum sunt de fapt si nu asa cum credem noi ca sunt. In decursul acestei cercetari contemplative nu facem decat sa ne observam reactiile, fara sa ne identificam cu ele.

Asadar, contemplatia ne permite sa traim experienta in mod direct, nu prin lentilele aburite ale presupunerilor si asteptarilor noastre, ci cu o constiinta exploratoare. Natura cercetatoare a contemplatiei este una dintre calitatile ei esentiale.

Un invatator i-a intrebat pe copiii din clasa intai ce culoare au merele. Majoritatea copiilor au raspuns „rosie”, iar cativa au spus „verde”. Dar un alt copil a ridicat mana si a spus: „alb”. Invatatorul a explicat cu rabdare ca merele sunt rosii sau verzi, iar uneori galbene, dar niciodata albe. Dar copilul a insistat. In cele din urma, el a spus: “priviti in interior”.

In absenta contemplatiei, perceptia ne mentine la suprafa si adesea pierdem alte niveluri ale realitatii.

In vechea limba Pali pe care o vorbea Buddha, termenul pentru cercetarea contemplativa este “vipassana”, care, in traducere literala, inseamna „a vedea lucrurile asa cum sunt de fapt”. Primul pas catre aceasta viziune clara il facem atunci cand ne oprim si devenim contemplativi, intrerupand fluxul gandurilor, al sentimentelor si al reactiilor noastre obisnuite.

Starea de prezenta - Eckhart Tolle

Cand va aflati intr-o stare de prezenta intensa sunteti eliberat de ganduri. Sunteti foarte linistit si in acelasi timp foarte alert. In momentul in care atentia dvs. constienta scade sub un anumit nivel, gandurile dau buzna inauntru. Zgomotul mental revine; linistea dispare. Sunteti inapoi in timpul psihologic (trecut sau viitor).

Pentru a le testa gradul de prezenta, unii maestri Zen veneau pe neasteptate pe la spatele elevilor si incercau sa-i loveasca cu un bat. Ce sperietura! Daca elevul era total prezent si intr-o stare de vigilenta, daca isi pastrase „cureaua la brau si lampa aprinsa” — una dintre analogiile pe care Isus le foloseste pentru prezenta —, atunci isi observa maestrul apropiindu-se pe la spate si il oprea sau se ferea. Dar daca era lovit insemna ca fusese cufundat in ganduri, adica absent, inconstient.

Pentru a ramane prezent in viata de zi cu zi este util sa ai radacini adanci in tine insuti; altfel, mintea, care are o forta incredibila, va va trage cu ea ca un rau salbatic. Prin radacini in tine insuti vreau sa spun sa-ti locuiesti corpul pe deplin. Sa ai mereu o parte din atentie indreptata spre campul energetic intern al propriului corp. Sa iti simti corpul din interior. Acest lucru va ancoreaza in prezent.

Sensul ezoteric al „asteptarii”

Intr-un anumit sens, starea de prezenta poate fi comparata cu asteptarea. Iisus a folosit analogia asteptarii in unele din parabolele sale. Nu este vorba despre genul obisnuit de asteptare amestecata cu plictiseala si iritare care reprezinta o negare a prezentului si despre care am vorbit deja. Nu este o asteptare in care atentia dvs. se fixeaza asupra unui punct viitor, iar prezentul este perceput ca un obstacol indezirabil ce va impiedica sa obtineti ceea ce va doriti. Este o asteptare calitativ diferita, una pentru care aveti nevoie de toata atentia si vigilenta dvs. Se poate intampla ceva in orice moment si daca nu sunteti absolut treaz, absolut nemiscat, puteti rata evenimentul. Acesta este genul de asteptare despre care vorbeste Isus. In aceasta stare, toata atentia dvs. se indreapta spre prezent. Nu mai ramane niciun pic pentru reverii, ganduri, amintiri, anticipari. Nu mai este niciun pic de tensiune in ea, niciun pic de frica, doar prezenta alerta. Sunteti prezent cu intreaga dvs. Fiinta, cu fiecare celula a corpului dvs. In aceasta stare, „dumneavoastra”, cel care aveti un trecut si un viitor, personalitatea — daca doriti -—, nu se mai afla acolo. Si, totusi, nu se pierde niciun lucru de valoare. Sunteti inca in esenta dvs. De fapt, sunteti mai mult dvs. decat ati fost vreodata pana atunci sau abia acum sunteti dvs. Insiva.

„Fii ca un servitor care asteapta intoarcerea stapanului”, spune Iisus. Servitorul nu stie la ce ora va veni stapanul. Asa ca ramane treaz, alert, echilibrat, linistit, ca sa nu piarda din vedere intoarcerea stapanului. Intr-o alta parabola, Isus vorbeste despre cele cinci femei neglijente (inconstiente) care nu au avut suficient ulei (constiinta) pentru a-si tine lampa aprinsa (starea de prezenta), si astfel au pierdut sosirea mirelui (prezentul) si n-au mai ajuns la nunta (iluminare). Aceste cinci femei se deosebesc de cele cinci femei intelepte, care au avut suficient ulei (au ramas constiente).

Nici macar barbatii care au scris Evangheliile nu au inteles sensul acestor parabole, asa ca primele interpretari gresite si distorsiuni s-au strecurat prin scrierea lor. Dupa alte interpretări eronate, sensul real s-a pierdut complet. Acestea nu sunt parabole despre sfarsitul lumii, ci despre sfarsitul timpului psihologic. Ele indica transcendenta mintii supuse sinelui fals si posibilitatea de a trai intr-o stare de constiinta total diferita.

Puterea prezentului – Curtea Veche

Binele superior, dincolo de bine si rau - Eckhart Tolle

Exista vreo diferenta intre fericire si pacea interioara?

Da. Fericirea depinde de conditii percepute ca pozitive; pacea interioara, nu.

Putem atrage numai circumstante pozitive in viata? Daca atitudinea si gandirea noastra sunt mereu pozitive, am crea numai evenimente si situatii pozitive, nu-i asa?

Stiti intr-adevar ce este pozitiv si ce este negativ? Aveti o viziune de ansamblu? Au existat multe persoane pentru care limitarile, esecul, pierderea, boala sau durerea de orice fel s-au dovedit cei mai mari profesori. Astfel au invatat sa renunte la imaginile false despre sine si la scopurile si dorintele superficiale, dictate de sinele fals. Au dobandit profunzime, smerenie si compasiune. Au devenit mai reale.

Ori de cate ori vi se intampla un lucru negativ, exista o lectie profunda ascunsa in acel eveniment, desi in momentul respectiv poate ca nu o sesizati. Chiar si o boala scurta sau un accident va pot arata ce este real si ce nu este real in viata dvs., ce conteaza si ce nu conteaza in ultima instanta.

Dintr-o perspectiva superioara, conditiile sunt intotdeauna pozitive. Ca sa fiu mai precis: ele nu sunt nici pozitive, nici negative. Sunt ceea ce sunt. Si cand traiti acceptand complet starea de fapt — singurul mod sanatos de a trai — nu mai exista „bine” si „rau” in viata dvs. Exista numai un bine superior — in care este inclus si „raul”. Totusi, din perspectiva mintii exista bine-rau, placere-neplacere, iubire-ura. De aceea, se spune in Cartea Genezei ca Adam si Eva nu au mai avut voie sa ramana in „rai” după ce au „mancat din pomul cunoasterii binelui si raului”.

Pentru mine totul suna a negare si pacalire de sine. Cand mi se intampla un lucru groaznic, mie sau unei persoane apropiate — un accident, o boala, o durere de un anumit fel sau moartea — pot sa ma prefac ca nu este chiar atat de rau, dar realitatea ca este un lucru rau ramane, asa ca nu inteleg de ce trebuie sa o neg?

Nu va prefaceti si nu pretindeti nimic. Permiteti lucrurilor sa fie asa cum sunt, atata tot. Atitudinea de a le „permite lucrurilor sa fie asa cum sunt” va va ajuta sa depasiti mintea cu tiparele ei de rezistenta ce creeaza polaritati pozitiv-negativ. Este un aspect esential al iertarii. Iertarea prezentului este si mai importanta decat iertarea trecutului. Daca iertati fiecare moment — ii permiteti sa existe ca atare —, atunci nu vor exista acumulari de resentimente care sa necesite mai tarziu iertarea dvs.

Nu uitati ca aici nu vorbim de fericire. De exemplu, cand o persoana iubita tocmai a murit sau va simtiti moartea aproape, nu puteti fi fericit. Este imposibil. Dar puteti fi impacat. Poate ca veti plange si va veti simti trist, dar daca ati abandonat rezistentele, in spatele tristetii veti simti o liniste, un calm profund si o prezenta sacra. Aceasta este emanatia Fiintei, este pacea interioara, binele care nu are opus.

Si daca este o situatie in care pot schimba ceva? Cum ii pot permite sa existe, incercand in acelasi timp sa o schimb?

Faceti ceea ce trebuie sa faceti. Intre timp, acceptati situatia existenta. Deoarece mintea si rezistenta sunt sinonime, acceptarea va elibereaza imediat de dominatia mintii si astfel va reconecteaza cu Fiinta. Ca urmare, motivatiile obisnuite ale sinelui fals pentru a intra in actiune — frica, lacomia, nevoia de control, de a apara sau alimenta falsul sentiment de identitate — vor inceta sa functioneze. O inteligenta mult mai puternica decat mintea are acum controlul si astfel, in actiunile dvs., va patrunde o alta calitate a constiintei.

„Acceptati ceea ce vine spre voi tesut in tiparul destinului, caci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?”. Aceste cuvinte au fost scrise acum 2000 de ani de Marcus Aurelius, unul dintre oamenii extrem de rari care au avut in acelasi timp si puterea lumeasca si intelepciunea.

Se pare ca cei mai multi dintre oameni au nevoie de un anumit grad de suferinta inainte de a-si abandona rezistentele si de a invata sa accepte — inainte de a ierta. Imediat ce fac acest lucru, se intampla unul dintre cele mai mari miracole: trezirea constiintei Fiintei prin ceea ce pare a fi raul, transformarea suferintei in pace interioara. Efectul ultim al tuturor relelor si suferintelor din lume este ca ele ii vor forta pe oameni sa realizeze cine sunt dincolo de nume si de forma. Astfel, ceea ce percepem ca fiind rau din perspectiva noastra limitata este, de fapt, o parte din binele superior care nu are opus. Totusi, acest lucru nu devine adevarat pentru dvs. decat prin iertare. Pana cand nu se intampla acest lucru, raul nu a fost recuperat si din acest motiv ramane rau.

Prin iertare, care in esenta inseamna recunoasterea lipsei de realitate a trecutului si acceptarea momentului prezent asa cum apare, miracolul transformarii se produce nu numai inauntru, ci si in afara. Un spatiu linistit de prezenta intensa apare atat in dvs., cat si in jurul dvs. Oricine si orice intra in acest camp al constiintei va fi afectat de ea, uneori vizibil si imediat, alteori la niveluri mai profunde, schimbarile vizibile aparand ulterior. Dizolvati dezacordurile, vindecati durerile, spulberati inconstienta — fara sa faceti nimic — pur si simplu existand si pastrand frecventa prezentei intense.

(Puterea prezentului – Curtea Veche, 2004)

Televizorul si sanatatea

Intr-una din Conferintele despre Viata si Minte s-a discutat cazul unui baiat de 6 ani care s-a infuriat, s-a dus la scoala cu un pistol si a ucis o fetita? Baiatul nu a fost acuzat de crima.

Aceasta a declansat o lunga discutie in cercul tibetan, dezbatanduse nuantele cazului. “Este furios”, a spus in cele din urma Dalai Lama. “Acesta este cu siguranta un exemplu de crima determinata de manie. Este de asemenea o crima provocata de o mare doza de iluzie. Am oare dreptate sa presupun

ca acest baiat de 6 ani a dorit, poate, sa o impuste pe fetita, dar ca nu a inteles prea clar faptul ca, odata ce a comis fapta, fetita nu va mai reveni niciodata la viata?”

“Nu este clar daca el a inteles ce este moartea”, am raspuns Daniel Goleman.

“Cum ar fi putut sa creada ca nu va muri?” a intrebat Matthieu Richard cu o nuanta de scepticism. “Chiar nu stia ce este moartea?”

“Aceasta intrebare tine de psihologia cresterii”, am subliniat eu.

Mark Greenberg, specialist in psihologia cresterii copiilor, a explicat: “Noi credem ca, pana la varsta de 7 ani, majoritatea copiilor nu inteleg consecintele permanente ale unei astfel de actiuni. Putem presupune ca ceea ce a dorit el a fost s-o faca sa se simta prost sau chiar sa-i faca rau fizic, dar intr-un mod temporar, nu definitiv.” Alan a atras atentia asupra unuia dintre factorii care ar putea, la un copil de varsta frageda, sa contribuie la aceasta “credinta magica” ca moartea nu este definitiva. “Si sa tinem cont ca copiii de 6 ani se uita la desene animate, in care personajele sunt ucise, le sunt retezate capetele, cad in prapastie, sunt ciuruite de gloante, iar dupa aceea isi revin. Din genul de informatii pe care le primesc din media nu reiese clar ca moartea este ireversibila.”

“Asa este”, a fost de acord Matthieu. “Am citit ca adolescentii americani vad 40.000 de astfel de crime la televizor pana la varsta de 20 de ani. Cu siguranta ca acest lucru are o influenta.”

Alan a profitat de aceasta observatie pentru a formula o concluzie generala a discutiei de pe parcursul zilei: “Poate ca morala intregii povesti este aceea ca noi toti avem nevoie de mai multa claritate, ca trebuie sa fim mai responsabili.”

Eckhart Tolle despre privitul la televizor

Privitul la televizor este o activitate de recreere preferata (mai degraba non-activitate) pentru milioane de oameni din intreaga lume. Americanul cu varsta de saizeci de ani a petrecut mai mult de cincisprezece ani in fata ecranul televizorului. In multe alte tari, cifrele sunt similare.

Multi oameni considera privitul la televizor o relaxare. Urmariti-va cu atentie si veti observa ca cu cat petreceti mai mult timp in fata ecranul de televizor cu atat mai mult activitatea gandire devine suspendata si urmaresti talk-show-uri, jocuri si concursuri , sitcom-uri si chiar reclamesi astfel aproape nici un gand nu este generat de mintea ta. Nu numai ca nu-ti amintesti de problemele tale, dar vei deveni temporar liber de tine - si ceea ce ar putea fi mai relaxant decat asta?

Vizionarea TV-ului creeaza un spatiu interior? Te face sa fii prezent? Din pacate, nu. Atunci cand te uiti la televizor, tendinta este ca mintea sa cada mai jos gandire, nu sa se ridice deasupra. Televiziunea are acest lucru in comun cu alcool si anumite alte droguri. Televizorul ofera o oarecare linistire a mintii, dar platesti din nou un pret foarte mare: pierderea constientei. Ca si alte droguri are o calitate foarte puternica de a crea dependenta.

O solutie la aceasta problema este de a opri vizionarea televizorul cu totul. Dar daca acest lucru nu este posibil. O solutie foarte practica si realista este sa priviti la televizor cat mai constient posibil. Cum facem acest lucru?

Evita vizionarea de programe si reclame care au o succesiune rapida de imagini care se schimba la fiecare doua sau trei secunde sau mai putin. Vizionarea excesiva la televizor si a acestor programe, in special, sunt in mare parte responsabile pentru disfunctia deficitului de atentie, o disfunctie mentala care afecteaza in prezent milioane de copii in intreaga lume. O atentie de scurta durata face toate perceptiile si relatiile superficiale si nesatisfacatoare. Orice ai face, orice actiune efectuati in aceasta stare este lipsita de calitate deoarece calitatea necesita o atentie.

Privitul la televizor des si pe perioade lungi de timp te face nu doar iconstient, el induce, de asemenea, pasivitatea si va seaca de energie. De aceea, mai degraba decat sa va uitati la intamplare, mai bine alegti un program pe care vreti sa-l vizionati. Pastrativa atentia cat mai mult timp in iteriorul corpului dvs in timp ce priviti la televizor, simtiti energia vitala din interior. Ca alternativa fiti constienti de respiratia dvs din timp in timp. Priviti in afara ecranului la intervale regulate, astfel incat sa nu acapareze complet atentia si simtul vizual. Nu cresteti volumul mai tare decat este necesar pentru ca televizorul sa nu va copleseasca la nivel auditiv. Utilizati butonul MUTE in timpul reclamelor. Asigurati-va ca nu va duciti la culcare imediat dupa oprirea televizorul sau, chiar mai rau, nu adormiti cu televizorul pornit.

Atingerea constiintei pure - Eckhart Tolle

Cand deveniti constient de Fiinta, ceea ce se intampla de fapt este ca Fiinta devine constienta de ea insasi. Faptul ca Fiinta devine constienta de ea insasi — aceasta este prezenta. Deoarece Fiinta, constiinta si viata sunt sinonime, am putea spune ca prezenta inseamna constiinta care devine constienta de sine sau viata care ajunge la autoconstientizare. Dar nu va atasati prea mult de cuvinte si nu faceti un efort pentru a intelege aceste lucruri. Nu aveti nevoie sa intelegeti nimic pentru a putea deveni prezent.

In Biblie, Dumnezeu declara: „Eu sunt Alfa si Omega. Eu sunt cel viu”. In lumea atemporala in care exista Dumnezeu, care este in acelasi timp si casa dvs., inceputul si sfarsitul, Alfa si Omega, sunt una, iar esenta tuturor lucrurilor care au existat si vor exista vreodata este etern prezenta intr-o stare nemanifesta de unitate si perfectiune — complet dincolo de orice lucru pe care l-ar putea imagina sau intelege vreodata mintea umana. In lumea noastra de forme aparent separate, totusi, perfectiunea atemporala este un concept inimaginabil. Aici chiar si constiinta, lumina ivita din Sursa eterna, pare supusa unui proces de dezvoltare, dar asta numai din cauza perceptiei noastre limitate. In termeni absoluti, lucrurile nu stau asa. Totusi, dati-mi voie sa continui sa vorbesc un moment despre evolutia constiintei in aceasta lume.

Tot ceea ce exista contine Fiinta, contine esenta lui Dumnezeu, are un anumit grad de constiinta. Chiar si o piatra are o constiinta rudimentara; altfel, nu ar exista, iar atomii si moleculele sale s-ar dispersa. Totul este viu. Soarele, Pamantul, plantele, animalele, oamenii — toate sunt expresii ale constiintei in diferite grade, constiinta manifestata ca forma.

Lumea apare atunci cand constiinta ia diferite forme, mentale sau materiale. Ganditi-va la milioanele de forme de viata de pe aceasta planeta. Din mare, de pe pamant, din aer — si fiecare dintre ele este reprodusa de milioane de ori. In ce scop? Exista o entitate sau o Fiinta prinsa intr-un joc, care se joaca cu formele? Aceasta este intrebarea pe care si-au pus-o vechii intelepti din India. Ei au vazut lumea ca lila, un fel de joc divin pe care il joaca Dumnezeu. Formele de viata individuala nu sunt, evident, foarte importante in acest joc. In mediul marin, majoritatea formelor de viata nu supravietuiesc mai mult de cateva minute dupa nastere. Forma umana se transforma si ea in tarana mult prea repede, iar cand a disparut, este ca si cum n-ar fi existat niciodata. Este acest lucru tragic sau crud? Numai in cazul in care creati o identitate separata pentru fiecare forma, atunci cand uitati ca acea constiinta a fiecareia este esenta lui Dumnezeu, ce se exprima pe sine prin forma. Dar nu stiti cu adevarat acest lucru pana cand nu va dati seama de apartenenta dvs. la esenta lui Dumnezeu drept constiinta pura.

Daca un peste se naste in acvariul dvs. si ii dati numele de John, scrieti un certificat de nastere, ii povestiti istoria familiei lui si peste doua minute este inghitit de un alt peste — este un lucru tragic. Dar este tragic numai pentru ca dvs. ati proiectat un sine individual acolo unde nu exista. Ati luat o fractiune dintr-un proces dinamic, un dans molecular si ati facut din ea o entitate separata.

Constiinta isi pune masca formelor pana cand acestea ating o asemenea complexitate, incat se pierde complet in ele. Constiinta omului contemporan s-a identificat complet cu masca ei. Se cunoaste pe sine numai ca forma — si de aceea traieste temandu-se ca forma sa fizica sau psihologica va fi anihilata. Aceasta este mintea dominata de sinele fals si in acest moment apar disfunctii considerabile. Dupa cum vedem acum, se pare ca a decurs total gresit ceva in lantul evolutiv. Dar chiar si asta face parte din lila, jocul divin. In final, presiunea suferintei create de aceasta aparenta disfunctionalitate forteaza constiinta sa se desprinda din identificarea cu forma si sa se trezeasca din visul formei: isi regaseste constiinta de sine, dar la un nivel mult mai profund decat atunci cand a pierdut-o.

Acest proces este explicat de Iisus in parabola fiului ratacitor, care pleaca de la casa tatalui sau, isi risipeste averea, ajunge un cersetor si este apoi fortat de suferintele sale sa se intoarca acasa. Cand se intoarce, tatal sau il iubeste mai mult decat inainte. Starea fiului este asa cum era si inainte si totusi diferita. Acum are o dimensiune in plus — profunzimea. Parabola descrie calatoria de la perfectiunea inconstienta, prin imperfectiunea aparenta si „rau”, pana la perfectiunea constienta.

Acum intelegeti semnificatia mai profunda si mai larga a faptului de a deveni prezent ca observator al mintii? Ori de cate ori urmariti mintea, va retrageti constiinta din formele mentale, aceasta transformandu-se atunci in ceea ce noi numim observator sau martor. Prin urmare, observatorul — constiinta pura dincolo de forma — devine mai puternic, iar formatiunile mentale devin mai slabe. Cand vorbim despre observarea mintii, personalizam un eveniment de importanta cosmica: prin dvs. constiinta se trezeste din visul ei de identificare cu forma si se retrage din forma. Acest lucru prevesteste — dar, de fapt, participa — la un eveniment aflat probabil in viitorul indepartat din punctul de vedere al timpului cronologic. Evenimentul se numeste sfarsitul lumii.

(Puterea prezentului – Curtea Veche, 2004)

Fortificarea sistemului imunitar - Eckhart Tolle

Fortificarea sistemului imunitar

Atunci cand veti incepe sa va locuiti corpul (prin intermediul respiratiei constiente sau prin simtirea energiei interioare), veti observa alt beneficiu al acestei practici, vizibil in lumea fizica si anume o fortificare considerabilă a sistemului imunitar. Cu cat aduceti mai multa constiinta in corp, cu atat sistemul imunitar devine mai puternic. Este ca si cum fiecare celula se trezeste si se bucura. Corpul iubeste atentia acordata. Este si o puternica forma de autovindecare. Cele mai multe boli se strecoara pe nesimtite inauntru atunci cand nu sunteti prezenti in corp. Daca stapanul nu este acasa, aici se instaleaza tot felul de caractere dubioase. Cand va locuiti corpul, oricarui oaspete nedorit ii va fi greu sa patrunda acolo.

Dar nu se fortifica doar sistemul imunitar fizic ci si sistemul imunitar psihic care devine mai puternic. Acesta din urma va protejeaza de campurile energetice mental-emotionale negative ale altor persoane, care sunt de altfel extrem de contagioase. Locuirea corpului nu va protejeaza prin ridicarea unui scut, ci prin ridicarea frecventei vibratorii a intregului camp energetic, astfel incat orice lucru care vibreaza la o frecventa mai mica, de exemplu, frica, furia, depresia s.a.m.d., exista acum in ceea ce este de fapt o ordine diferită a realitatii. Toate acestea nu mai patrund in campul constiintei dvs., iar, daca se intampla asta, nu mai trebuie sa le opuneti niciun fel de rezistenta, pentru ca trec fara sa lase urme. Va rog sa nu acceptati si nici sa respingeti din start ceea ce va spun. Testati informatiile.

Exista o tehnica simpla, dar foarte puternica de meditatie pentru autovindecare, pe care o puteti practica ori de cate ori simtiti nevoia sa va fortificati sistemul imunitar. Este extrem de eficienta atat daca o folositi chiar de la primele simptome ale bolii, cat si in cazul bolilor care s-au instalat deja, cu conditia sa o folositi frecvent si concentrandu-va intens. Ea va contracara orice intrerupere in campul dvs. energetic, produsa de o forma sau alta de negativism. Totusi, nu este un substitut pentru practica permanenta a prezentei in corp; altfel, efectul sau va fi doar temporar. Iata despre ce este vorba.

Cand aveti cateva minute libere, mai ales seara la culcare si dimineata la trezire, inainte de a va ridica din pat, „inundati-va” corpul cu constiinta. Inchideti ochii. Stati intins pe spate. Alegeti diferite parti ale corpului asupra carora la inceput va veti concentra foarte putin timp: palmele, talpile, bratele, picioarele, abdomenul, pieptul, capul s.a.m.d. Simtiti energia vietii din interiorul acestor parti cat puteti de intens. Ramaneti concentrat asupra fiecarei parti timp de 15 secunde. Apoi lasati-va atentia sa traverseze corpul, ca un val, de cateva ori, de la picioare spre cap si invers. Aceasta traversare nu trebuie sa dureze mai mult de un minut. Dupa aceea, simtiti-va corpul interior in intregime, ca pe un camp energetic unic. Pastrati acest sentiment timp de cateva minute. In tot acest timp, fiti prezent cu intensitate in fiecare celula a corpului. Nu va ingrijorati daca mintea reuseste ocazional sa va atraga atentia in afara corpului, pierzandu-va astfel in ganduri. Imediat ce ati observat ca se intampla acest lucru, intoarceti-va atentia asupra corpului interior.

Lasati respiratia sa va conduca prin corp

Uneori, cand mintea mea este foarte activa, dobandeste o asemenea forta, incat imi este imposibil sa-mi mut atentia de la ea si sa-mi simt corpul interior. Acest lucru se intampla mai ales atunci cand intru intr-un tipar de ingrijorare sau de anxietate. Puteti sa-mi sugerati ce sa fac?

Daca la un moment dat descoperiti ca va este greu sa intrati in legatura cu corpul interior, este mai usor sa incepeti prin a va concentra asupra respiratiei. Respiratia constienta, care este de altfel o meditatie foarte puternica, va va aduce treptat in contact cu corpul. Urmariti-va respiratia cu atentie, in timp ce aerul intra si iese din corp. Inhalati, simtiti cum abdomenul se dilata si se contracta usor, la fiecare inspiratie si expiratie. Daca va este mai usor sa vizualizati, inchideti ochii si imaginati-va scaldat in lumina sau scufundat intr-o substanta luminoasa — o mare de constiinta. Apoi inspirati aceasta lumina. Simtiti cum aceasta substanta luminoasa va umple corpul, facandu-l si pe el luminos. Apoi treptat, concentrati-va mai mult asupra a ceea ce simtiti. Acum sunteti in corp. Nu va atasati de nicio imagine vizuala.

(Puterea prezentului – Curtea Veche, 2004)

Observarea ganditorului

Ce vreti sa spuneti prin „observarea ganditorului”?

Cand o persoana se duce la doctor si spune: „Aud o voce in capul meu”, probabil ca va fi trimisa la psihiatru. Cert este ca, intr-un mod foarte asemanator, aproape toata lumea aude una sau mai multe voci in cap tot timpul: gandurile involuntare in legatura cu care nu va dati seama ca aveti puterea de a le opri. Monologuri si dialoguri continue. Probabil ca ati intalnit pe strada „nebuni” care vorbesc fara oprire, cu voce tare sau mormaind in barba. Ei bine, acest lucru nu difera foarte mult de ceea ce faceti dvs. insiva si toti oamenii „normali”, cu exceptia faptului ca nu vorbiti cu voce tare. Vocea comenteaza, speculeaza, compara, judeca, se plange, accepta sau respinge etc. Ea nu este neaparat relevanta pentru situatia in care va aflati in acel moment; poate evoca trecutul recent sau indepartat, poate repeta sau imagina posibile situatii viitoare. Isi imagineaza deseori lucruri negative, finaluri nedorite; acest lucru este numit „ingrijorare”; uneori, aceasta banda de magnetofon care zbarnaie in fundal este insotita de imagini sau „filme mentale”. Chiar daca vocea este relevanta pentru situatia curenta, ea va fi interpretata in termenii trecutului; pentru ca vocea apartine mintii noastre conditionate, care este rezultatul istoriei noastre de viata, dar al cadrului mental cultural colectiv pe care l-am mostenit. Asa ca dvs. priviti si evaluati prezentul prin prisma trecutului si obtineti o perspectiva total eronata asupra lui. Nu de putine ori, vocea este cel mai aprig dusman al dvs. Multi oameni traiesc avand in minte un tiran care ii ataca si ii pedepseste continuu, acaparandu-le mare parte din energia vitala. El este cauza nefericirii si a suferintei neexprimate, si chiar a bolii.

Vestea buna este ca va puteti elibera de mintea dvs. Aceasta este singura eliberare autentica. Puteti face primul pas chiar acum. Incepeti sa va ascultati vocea care vorbeste in capul dvs. cat puteti de des. Acordati o atentie deosebita gandurilor repetitive sau tiparelor de gandire; poate ca aceste vechi discuri de gramofon vorbesc in capul dvs. de ani intregi. Iata ce inteleg eu prin „observarea ganditorului” — este un alt fel de a spune: asculta-ti vocea mintii, acolo, ca spectator, ca martor.

Cand va ascultati vocea mintii, incercati sa fiti impartial. Adica nu o judecati. Nu judecati si nu condamnati ceea ce auziti, pentru ca asta ar insemna ca aceeasi voce a intrat din nou pe usa din spate. Va veti da repede seama: vocea e acolo, iar eu sunt aici, ascultand-o, urmarind-o. Constientizarea faptului ca eu sunt — acest sentiment al propriei prezente — nu este un gand. El vine de undeva de dincolo de minte.

(Puterea prezentului – Curtea Veche, 2004)

Adevarul din noi - Eckhart Tolle

Aceasta carte (Puterea prezentului – Curtea Veche, 2004) reprezinta esenta activitatii mele, atat cat poate fi ea exprimata in cuvinte, cu indivizi si grupuri mici de persoane interesate de dezvoltarea spirituala, din Europa si America de Nord. Cu o profunda afectiune si apreciere as vrea sa le multumesc acelor fiinte exceptionale pentru curajul si disponibilitatea lor interioara de a imbratisa schimbarea, pentru intrebarile lor provocatoare si dorinta lor de a asculta. Aceasta carte nu ar fi aparut fara ei. Acesti oameni apartin unei minoritati norocoase de pionieri spirituali: oameni care ajung la un punct in care devin capabili sa rupa tiparele mentale colective mostenite, tipare care i-au tinut dintotdeauna pe oameni legati de suferinta.

Cred ca aceasta carte isi va gasi drumul catre aceia care sunt pregatiti pentru o transformare interioara radicala si va actiona ca un catalizator in acest scop. Sper ca ii va imbogati si pe multi altii, care vor considera continutul ei demn de luat in seama, chiar daca nu vor fi gata, poate, sa il traiasca sau sa il puna in practica in totalitate. Este posibil ca, mai tarziu, samanta plantata la citirea acestei carti sa fuzioneze cu samanta iluminarii pe care fiecare Fiinta omeneasca o poarta in sine si sa germineze, iesind brusc la lumina.

Cartea in forma ei actuala a luat nastere in urma intrebarilor spontane puse de diferite persoane la seminare, ore de meditatie si sedinte de consiliere individuala si din acest motiv am pastrat formatul intrebare-raspuns. La aceste ore si seminare am invatat si am primit la fel de mult ca si cei care mi-au pus intrebarile. Unele intrebari si raspunsuri le-am preluat aproape cuvant cu cuvant. Altele sunt mai generale, in sensul ca am combinat anumite tipuri de intrebari cu care m-am intalnit frecvent intr-una singura si am extras esenta din mai multe raspunsuri, pentru a forma un raspuns general. Uneori, in timp ce scriam, imi venea in minte un raspuns cu totul nou, mai profund sau mai intuitiv decat tot ceea ce spusesem pana atunci. Unele intrebari au venit de la redactorul meu, care mi-a cerut explicatii suplimentare in anumite locuri.

Veti descoperi ca, de la prima pana la ultima pagina, dialogul alterneaza continuu intre două niveluri diferite. La un nivel, va atrag atentia asupra aspectelor false. Va vorbesc despre natura inconstientului uman si despre disfunctiile sale, cum ar fi cel mai des intalnite manifestari comportamentale, de la conflictele din relatiile personale pana la razboaiele dintre triburi sau natiuni. Aceste informatii sunt vitale, pentru ca, daca nu invatati sa recunoasteti falsul drept fals — ca un lucru strain de dvs. — nu va putea sa apara nicio transformare de durata si veti sfarsi intotdeauna fiind trasi inapoi in iluzie sau intr-o anumita forma de durere. La acest nivel, va arat si cum sa nu faceti din ceea ce este fals in sinea dvs. o caracteristica sau o problema personala, pentru ca tocmai acesta este modul in care se perpetueaza falsul insusi.

La un alt nivel, va voi vorbi despre o transformare profunda a constiintei umane — nu ca posibilitate viitoare, indepartata, ci ca schimbare posibila chiar in acest moment — indiferent cine sunteti si unde va aflati. Va voi arata cum sa va eliberati din sclavia mintii si sa intrati in aceasta stare de iluminare a constiintei pe care sa o prelungiti si in viata de zi cu zi.

La acest nivel, cuvintele nu urmaresc intotdeauna comunicarea de informatii, si de multe ori au scopul de a va atrage in aceasta noua constiinta in timp ce cititi. In mod repetat, voi incerca sa va iau cu mine in aceasta stare atemporala de prezenta conatienta intensa in clipa prezenta, pentru a va face sa simtiti iluminarea. Pana cand veti reusi sa traiti lucrurile despre care va vorbesc, s-ar putea ca aceste pasaje sa vi se para intrucatva repetitive. Totusi, imediat ce veti reusi acest lucru, cred ca va veti da seama ca ele contin o mare putere spirituala si pot deveni pentru dvs. cele mai placute parti ale cartii. Mai mult, deoarece fiecare om poarta in el samanta iluminarii, de multe ori ma voi adresa cunoscatorului din sinea dvs. care se afla in spatele ganditorului din sinea dvs., ma voi adresa sinelui mai profund, care recunoaste imediat adevarul spiritual, rezoneaza cu el si primeste putere de la acesta.

Cum am devenit invatator spiritual - Eckhart Tolle

ECKHART TOLLE este considerat unul dintre cei mai originali si mai inspirati calauzitori spirituali ai timpului nostru. S-a nascut în Germania, unde si-a petrecut primii 13 ani din viata. Dupa ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenit cercetator si indrumator la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, in urma unei transformari spirituale profunde, vechea sa identitate a fost literalmente dizolvata, si viata i s-a schimbat radical. Urmatorii ani si i-a dedicat intelegerii, integrarii si aprofundarii acestei transformari, care a marcat inceputul unei intense calatorii interioare.

Eckhart Tolle nu s-a aliniat niciunei traditii sau religii, dar nici nu a respins vreuna. Invataturile sale transmit un mesaj simplu si in acelasi timp profund, cu claritatea si simplitatea vechilor maestri spirituali: exista o cale catre eliberarea de suferinta si dobandirea pacii interioare. In prezent, calatoreste mult, raspandindu-si invataturile in toata lumea. Din 1996, locuieste in Vancouver, Canada.

Cum am devenit invatator spiritual

Trecutul nu-mi foloseste prea mult si rareori ma gandesc la el; cu toate acestea, as vrea sa va spun pe scurt cum am ajuns sa fiu invatator spiritual.

Pana la varsta de 13 ani, am trait intr-o stare aproape continua de anxietate, intrerupta de perioade de depresie suicidala. Acum am sentimentul ca vorbesc despre o viata anterioara sau despre viaaa altei persoane.

Intr-o noapte, la putin timp dupa ce implinisem 29 de ani, m-am trezit spre dimineata cuprins de un sentiment de panica totala. Ma mai trezisem de nenumarate ori inainte cu acest sentiment, dar de data asta era mai intens ca niciodata. Linistea noptii, contururile vagi ale mobilei in camera intunecata, zgomotul indepartat al trenului care trecea pe langa casa mea – totul parea atat de strain, de ostil si de lipsit de orice sens, incat mi-a produs o aversiune profunda fata de lume. Cel mai odios lucru era, totusi, propria mea existenta. Ce rost avea sa continui aceasta lupta permanenta?

Simteam cum o profunda dorinta de autodistrugere, de nonexistenta devine mult mai puternica decat dorinta, instinctiva, de a continua sa traiesc.

Eu nu ma mai pot suporta pe mine insumi”. Acesta era gandul care contiunua sa se deruleze in mintea mea. Apoi, dintr-o data, am sesizat ciudatenia lui. „Sunt eu o Fiinta sau doua? Daca cu nu ma mai pot suporta pe mine insumi, atunci trebuie sa existe doua fiinte in mine: «eu» si «mine insumi», cu care «eu» nu mai pot trai”. „Poate ca”, m-am gandit eu, „numai una dintre ele este reala”.

Am fost atat de uimit de aceasta stranie descoperire, incat mintea mea s-a oprit in loc. Eram perfect constient, dar nu mai aveam ganduri. Apoi m-am simtit atras in ceea ce semana cu un vartej de energie. La inceput a fost o miscare lenta, care apoi s-a accelerat. Am fost cuprins de o frica intensa, si corpul meu a inceput sa tremure. Am auzit cuvintele „nu te impotrivi” ca si cum ar fi venit de undeva din pieptul meu. Simteam ca sunt tras intr-un gol. Ma simteam ca si cum golul se afla mai degraba in mine decat in afara mea. Dintr-o data, nu a mai existat nici urma de frica si m-am lasat sa alunec in acel gol. Nu imi amintesc ce s-a intamplat dupa aceea.

Am fost trezit de ciripitul unei pasari din fata geamului meu. Nu mai auzisem pana atunci un asa sunet. Aveam inca ochii inchisi si am avut imaginea unui diamant pretios. Da, daca un diamant ar putea scoate un sunet, asa ar suna. Am deschis ochii. Primele raze ale soarelui treceau prin draperii. Fara sa ma gandesc, am simtit, am stiut ca este infinit mai multa lumina decat ne dam noi seama. Acea lumina blanda filtrata de draperii era iubirea insasi. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am ridicat si m-am plimbat prin camera. Am recunoscut camera si mi-am dat seama ca niciodata nu o vazusem cu adevarat pana atunci. Totul era proaspat si pur, ca si cum tocmai ar fi fost creat. Am luat in maini diferite lucruri, un creion, o sticla goala, minunandu-ma de frumusetea si viata care izvorau din ele.

In ziua aceea m-am plimbat prin oras cuprins de o uimire profunds fata de miracolul vietii pe Pamant, ca si cum tocmai as fi venit pe lume. In urmatoarele cinci luni, am trait intr-o stare de pace si fericire profunde si neintrerupte. Dupa aceea, ea s-a diminuat intru catva in intensitate sau poate ca asa mi s-a parut mie, pentru ca a devenit starea mea naturala. Puteam sa functionez normal in lume, desi mi-am dat seama ca, orice as fi facut, nu as mai fi putut adauga nimic la ceea ce aveam deja.

Stiam, desigur, ca mi se intamplase un lucru extrem de important, dar nu il intelegeam complet. Abia peste cativa ani, dupa ce am citit texte de spiritualitate si am petrecut mai mult timp cu o serie de maestri spirituali, am realizat ca toti cautau ceea ce mie mi se intamplase deja. Am inteles faptul ca presiunea intensa a suferintei din noaptea aceea trebuie sa fi fortat constiinta mea sa se retraga din identificarea cu sinele nefericit si extrem de anxios, care este, in ultima instanta, o fictiune a mintii. Aceasta retragere trebuie sa fi fost atat de completa, incat acel sine fals, plin de suferinta, s-a prabusit imediat, ca atunci cand scoatem un dop dintr-o jucarie gonflabila. Ceea ce a ramas a fost natura mea adevarata ca existenta continua: constiinta in starea ei cea mai pura, inainte de identificarea cu forma. Mai tarziu am invatat sa ma cufund in acea lume interioara atemporala si fara de moarte, pe care o percepusem initial ca pe un gol, si sa raman complet constient. Am trecut prin stari de o indescriptibilă fericire si sfintenie, fata de care chiar si experienta initiala pe care tocmai am descris-o paleste. A venit un moment cand, pentru o vreme, am ramas fara nimic in plan fizic. Nu aveam relatii sociale, casa, loc de munca, identitate sociala definita. Am petrecut aproape doi ani stand in parc pe banci, in betia celei mai intense fericiri.

Dar chiar si cele mai frumoase experiente vin si pleaca. Prin comparatie cu orice experienta, probabil ca fundamental este sentimentul pacii, care nu m-a mai parasit de atunci. Uneori este foarte puternic, aproape palpabil, incat il pot simti si altii. Alteori este undeva in fundal, ca o melodie indepartata.

Mai tarziu, oamenii veneau din cand in cand la mine si imi spuneau: „Vreau si eu ceea ce ai tu. Poti sa-mi dai si mie sau sa-mi arati cum sa-l obtin si eu?”. Iar eu raspundeam: „Ai deja acest lucru. Dar nu-l poti simti pentru ca mintea ta face prea mult zgomot”. Acest raspuns s-a transformat mai tarziu in cartea PUTEREA PREZENTULUI. inainte sa-mi dau seama, aveam din nou o identitate exterioara. Devenisem un invatator spiritual.