Trauma si pretul sau

Daniel Brown este profesor de psihologie la Harvard Medical School si director de Medicina Comportamentala la Cambridge City Hospital. El este licentiat al Universitatii din Massachusetts si a obtinut si titlul de doctor in religie la Universitatea din Chicago cu lucrarea studiu comparativ al cailor contemplative Tibetane, Theravadan si Yoga. El este co-autor al lucrarii Transformarea Constiintei: Perspective conventionale si contemplative asupra dezvoltarii si studiaza pe larg hipnoza si medicina de comportamentala.

Trauma si pretul sau

Am studiat oameni care au supravietuit diferitor tipuri de traume psihice - molestati sexual in copilarie, victime ale unor crime, supravietuitori ai razboiului, inclusiv raniti sau care au trait experienta mortii clinice, oameni incarcerati sau torturati sistematic din motive politice si refugiati. Cele mai multe experiente cu refugiatii le-am avut cu persoane din America Centrala, dar am lucrat si cu refugiati din sudul Asiei, mai ales, din Cambodgia, dar si cu cativa din Vietnam.

Cand lucram cu astfel de indivizi, este foarte greu sa incepem cu tratamentul psihologic. Debutam, in schimb, cu interventii asupra mediului, deoarece, in cazul refugiatilor, adesea cultura a fost fragmentara. Primul nivel de interventie vizeaza restabilirea comunitatii si asigurarea nevoilor primare: adapostul si hrana. Cand ajung intr-o tara straina, ei nu stiu cum sa se descurce sau sa obtina ajutor, asa ca ii sprijinim sa se stabileasca undeva. Munca este ingreunata de faptul ca politica americana de acceptare a strainilor prevede distribuirea acestora in diferite orase din tara. Asta nu este o abordare corecta, pentru ca ceea ce le trebuie intr-adevar oamenilor este reconstituirea simtului comunitatii. Daca supravietuitorii sunt imprastiati in comunitati diferite, se vor simti foarte izolati. Nu cunosc limba si nu au contact cu oamenii din propria lor cultura. Asadar, in masura in care este posibil, incercam sa-i incurajam sa traiasca in aceeasi comunitate. De asemenea, ii invatam lucrurile esentiale, cum ar fi limba engleza, care sa-i ajute sa se descurce in viata cotidiana, dar prioritatea ramane intotdeauna reconstituirea simtului relatiilor comunitare.

Comunitatea nu este doar una a indivizilor, ci si practicile din cultura lor, asa ca ii incurajam sa-si reconstruiasca obiectele de arta si artizanat si sa-si reia ritualurile religioase. De exemplu, am incurajat cambodgienii din zona Bostonului sa mearga la temple budiste. Pentru cambodgieni, cel mai dificil este faptul ca doar fermierii saraci au supravietuit holocaustului. Cei mai multi muncitori calificati au fost ucisi, iar institutiile care se ocupau de cultura lor, cum ar fi scolile si lacasurile de cult, au fost distruse.

Am ramas foarte impresionat atunci cand am fost in Satul Copiilor Tibetani, pentru ca acolo oamenii incearca sa faca acelasi lucru pe care cercetatorii din Occident l-au recomandat ca prima etapa in tratamentul victimelor torturii si ale experientelor oribile ale holocaustului: facilitarea traiului supravietuitorului in comunitate, impreuna cu cei din neamul lui si asigurarea nevoilor primare, hrana si adapostul. Urmatorul pas este atragerea lor in participarea la restabilirea propriei mosteniri culturale. Pentru refugiatii din Tibet, nu este suficient sa traiasca in comunitate - ei trebuie sa practice dharma si sa se implice in arta.

Daca incercarn sa le asiguram un tratament psihologic oamenilor in acest moment, acest lucru nu functioneaza. Chiar daca au cosmaruri noaptea si sunt foarte agitati si tematori, nu putem face mare lucru inainte de a-i introduce in comunitate. Acest prim nivel de interventie poate dura cativa ani si, din pacate, ei trebuie sa traiasca in suferinta si disperare pana cand este restabilita comunitatea. Uneori, medicamentele pot fi folositoare, dar este complicat, pentru ca s-ar putea sa nu inteleaga despre ce e vorba sau sa refuze sa le ia. Incercam sa le furnizam aceleasi medicamente pe care le-ar primi in propria lor cultura, dar, in general, la inceput nu tratam direct efectele torturii.

Odata ce comunitatea este restabilita si oamenii pot vorbi suficient de bine engleza pentru a se descurca, ori sunt folositi interpretii, se trece la urmatorul nivel: munca psihologica.

Facem acest lucru atat individual, cat si in grup. Unii nu vor sa lucreze in grupuri, date fiind antecedentele lor culturale. Printre refugiatii din America Centrala se gasesc atat membri ai extremei stangi, cat si mernbri ai brigazilor mortii, de extrema dreapta, care au plecat din cauza nerespectarii drepturilor omului. Ambele tabere traiesc in aceeasi comunitate, astfel incat razboiul continua. Ei nu se aduna in grupuri, deoarece se tem ca cel de alaturi ar putea fi un inamic. Cu alte grupuri, cum ar fi cele de cambodgieni, este mai usor de lucrat. Acestia se strang in grupuri pentru ca aceste legaturi sunt foarte benefice pentru ei. Probabil ca acelasi lucru este valabil si in cazul tibetanilor. Odata adunati in grupuri, ii facem sa vorbeasca despre treburile zilnice. Nu ii punem sa discute despre experientele torturii, pentru ca asta ii agita si le agraveaza foarte mult simptomele, atat fizice, cat si mentale.

Urmatoarea etapa a tratamentului este lucrul individual in cadrul unui proces asemanator psihoterapiei. Multi refugiati nu inteleg asta, dar totul poate fi pus in termenii propriei lor culturi. Cei care au fost torturati sistematic au mari dificultati in a se simti in siguranta alaturi de oricine sau chiar si atunci cand sunt singuri. Le este teama tot timpul ca va veni cineva sa le faca rau. Ei isi retraiesc experienta de multe ori, in vise, iar in stare de veghe au amintiri fugare ale traumei, carora nu le pot face fata. I-am rugat sa-si expuna viziunea asupra sigurantei. I-am intrebat daca s-au simtit vreodata in siguranta, apoi i-am pus sa se imagineze in situatia respectiva, astfel incat sa poata obtine sentimentnl de siguranta dupa bunul plac. Daca spun ca nu s-au simtit in viata lor in siguranta, le cerem sa-si imagineze cum s-ar putea simti astfel alti oameni, punandu-se apoi pe ei insisi in situatia respectiva.

Aceste viziuni asupra sigurantei dureaza intre zece minute si o ora. Atunci cand incearca sa vizualizeze, intervine adesea o schimbare si incep sa apara amintiri ale torturii. In acel moment, le spunem sa incerce sa isi imagineze un alt loc aflat in siguranra. Daca amintirile nedorite revin, le cerem sa incerce din nou, astfel incat sa invete sa-si controleze amintirile. Daca au fost torturati sistematic, ar putea avea nevoie chiar si de trei ani pentru a vizualiza siguranta, dar, in final, se vor simti la adapost si increzatori. Astfel, siguranta devine fundamentul terapiei relatiilor. Odata ce oamenii devin mai increzatori in capacitatea de a-si controla starea psihica in acest fel, trecem la alte vizualizari. In cele din urma, vor incepe sa-si aminteasca fragmentat experientele din timpul torturii si sa vorbeasca despre ele. Incercam sa-i facem sa discute despre ele doar putin cate putin. Cu timpul, vor vorbi mai usor si le vor putea intelege. Lucrurile se vor aseza, iar ei vor duce o viata normala.

Prezentare facuta de Daniel Brown in cadrul celei de-a treia Conferinta Minte si Viata la Dharamsala, in 1990.

Emotii vindecatoare: Dialoguri cu Dalai Lama despre ratiune, emotii si sanatate (Curtea Veche 2008)

Stresul si sistemul nervos autonom

Daniel Brown este profesor de psihologie la Harvard Medical School si director de Medicina Comportamentala la Cambridge City Hospital. El este licentiat al Universitatii din Massachusetts si a obtinut si titlul de doctor in religie la Universitatea din Chicago cu lucrarea studiu comparativ al cailor contemplative Tibetane, Theravadan si Yoga. El este co-autor al lucrarii Transformarea Constiintei: Perspective conventionale si contemplative asupra dezvoltarii si studiaza pe larg hipnoza si medicina de comportamentala.

Stresul si sistemul nervos autonom
Oamenii de stiinta care se ocupa de comportament s-au concentrat asupra relatiei dintre stresul care cauzeaza boala si intelegerea sistemului nervos autonom. Sistemul nervos autonom controleaza functii precum tensiunea musculara si ritmul batailor inimii. De asemenea, controleaza raspunsul vasomotor prin intermediul muschilor din jurul vaselor de sange, care se dilata si se contracta la anumite intervale pentru a redirectiona sangele prin corp. Cand digeram rnancarea de la micul dejun, vasele de sange din jurul stomacului se dilata, astfel incat in zona ajunge mai mult sange. Cand facem un efort de gandire, cum ar fi cititul, vasele de sange din creier se dilata. Cand suntem foarte relaxati, capilarele din piele se
dilata si distribuie sangele in aceasta zona.

Sistemul nervos autonom este un sistem defensiv de urgenta. Unul dintre aspectele reactiei de aparare este clasicul raspuns "lupta sau fugi". Cand organismul este amenintat, se declanseaza de obicei o punere in garda si creste tensiunea musculara, astfel incat suntem pregatiti fie sa fugim, fie sa lovim pentru a ne apara. Bataile inimii sunt mai dese si vasele de sange din piele se contracta. Sangele este redirectionat catre rnuschi si catre creier, punand organismul in alerta si pregatindu-l de actiune. Observam aceasta reactie clasica de tipul "lupta sau fugi" la animalele si la oamenii amenintati, dar punerea in garda autonoma este mult mai complexa la oameni. Exista, de asemenea, forme mai putin intense ale acestei reactii in activitatile zilnice obisnuite, De exemplu, acelasi tipar, care presupune un puls ridicat, contractarea vaselor de sange din piele si tensiune musculara crescuta, apare atunci cand ne concentrarn mental, pregatindu-ne de actiune. Orice fel de pregatire de actiune este insotita de aceasta activitate autonoma, cu modificari ale nivelului de tensiune musculara si arteriala. Atat reactia de tipul "lupta sau fugi" , cat si versiunea sa redusa, alerta si pregatirea de actiune in viata obisnuita, tin de sisternul nervos autonom. Reactiile sunt automate, dar stim astazi ca oamenii pot invata sa le controleze voluntar prin terapii comportamentale.

O alta aparare de urgenta controlata de sistemul nervos autonom este reactia de anticipare imobila, care poate fi observata si la animale. Uneori, atunci cand animalele sunt speriate de un pradator, ele devin rigide, ascultand si observand ce se intarnpla in jurul lor. In acest caz, apare o scadere a pulsului, invers decat in cazul "lupta sau fugi". Putem observa, de asemenea si o scadere a tensiunii musculare si o vasoconstrictie generala la nivelul muschilor si al pielii. O varianta mai putin intensa apare de fiecare data cand ne concentram foarte tare pentru a receptiona informatii provenite din rnediul inconjurator. In viata cotidiana, trecem prin perioade in care primim informatii din mediu in acest mod concentrat, dar si prin perioade in care anticipam un raspuns. Sistemul nervos autonom mobilizeaza din punct de vedere fiziologic corpul, atat pentru a-l pregati, cat si pentru a-l implica in evenimentele din jurul sau.

Orice situatie stresanta pentru noi provoaca o reactie in sisternul nervos autonom. Cand avem de-a face cu un eveniment stresant, activarea sistemului nervos autonom provoaca schimbari fata de nivelul de baza al functiilor primare ale pulsului, tensiunii arteriale si tensiunii musculare. Apoi, cand stimulul dispare, sistemul nervos autonom se dezactiveaza. Dupa o perioada de repaus, el revine la nivelul de baza. De fiecare data cand intalnim o situatie noua sau stresanta, exista un tipar de activare, dezactivare - sau repaus - si revenire la nivelurile de baza.

Pretul stresului

Cand suntem pusi in fata unor evenimente stresante, inregistram un nivel continuu de alerta. Aceasta situatie se poate mentine un timp indelungat, pana cand este atins punctul de epuizare si repausul devine fortat. Stresul cronic provoaca o dereglare sau un dezechilibru in functionarea sistemului nervos autonom, astfel incat, la un stimul foarte mic, apare un nivel foarte ridicat de activare. Celulele din sistemul nervos autonom devin hiperactive si raspund la provocari minore. Apar dereglari in tiparele tensiunii musculare si dezechilibre in cele ale tensiunii arteriale. Acestea pot contribui la aparitia unor boli, cum ar fi astmul, anumite tipuri de migrene si sindromul stomacului iritat, in care apar dureri sau diaree fara sa existe o infectie.

Aceste schimbari pot fi provocate de diferite tipuri de stres. Multe cercetari s-au orientat asupra a ceea ce numim stresul schimbarilor intervenite in viata. S-a descoperit ca oamenii care au suferit multe schimbari semnificative in viata intr-o perioada scurta - moartea unei rude, inceperea unei noi relatii, ruperea unei relatii, castigarea rapida a unei mari sume de bani, pierderea rapida a unei mari sume de bani, probleme cu legea, cumpararea unei case - sunt expusi unui risc foarte mare de a se imbolnavi in urmatorul an.

Oamenilor le place rutina, iar rutina este sanatoasa intr-o anumita masura, Prea multe schimbari rapide cresc riscul de boala. Cercetarile orientate spre stresul provocat de schimbarile din viata au fost primele care au vizat stresul in Occident, dar cei mai multi oameni nu traiesc astfel de schimbari dramatice in viata lor cotidiana. Totusi, cu totii experimentam un alt fel de stres: necazurile zilnice, cum ar fi pierderea unui lucru pe care apoi trebuie sa-l cautam, aglomerarea sarcinilor, numarul mare de convorbiri telefonice, asteptarea in trafic si tot felul de lucruri marunte, care se acumuleaza.

Un poet spunea candva ca nu schimbarile majore din viata, cum ar fi moartea unei persoane dragi, te pot innebuni, ci siretul de la pantof, care se rupe atunci cand te grabesti sa pleci undeva. De cate ori apare ceva suparator, acest lucru provoaca o activare a sistemului nervos autonorn. Daca nu exista un anumit tip de detasare, revenind apoi la starea de repaus, stresul se acumuleaza si mentine organismul intr-o stare de alerta continua. Dupa o vreme, acest fapt poate cauza probleme de sanatate.

Alti factori de stres tin de mediu: expunerea la frig, poluarea, zgomotul si poluarea electromagnetica. Chiar si miscarea sau calatoria cu avionul pot fi stresante. Stresul social poate fi provocat de traiul in oras, de supraaglomerare sau de izolare, de lupta cu ceilalti. Exista si o multime de factori stresanti care tin de stilul de viata: dieta saraca, nutritia defectuoasa, consumul de alcool, cafea, tigari si droguri. Presiunea termenelor limita poate fi si ea stresanta, ca si exercitiile fizice prea multe sau prea putine. Cei care efectueaza activitati de rutina regulate sunt de obicei mai putin stresati decat cei care se confrunta cu activitati variate sau cu orare imprevizibile, cum ar fi asistentele care lucreaza in ture diferite de la o zi la alta sau pompierii, care nu stiu niciodata cand sunt chemati pentru stingerea unui incendiu.

Oamenii au inceput sa-si dea seama ca nu stresul este problema. Stresul este un simplu eveniment, printre atatea altele. Unii se pot afla in situatii obiectiv stresante, dar reactiile lor biologice sunt minore. Altii produc aceste activari autonome in situatii care pentru cei mai multi nu reprezinta o sursa de stres. Cum explicarn toate acestea? Nu este vorba doar de evenimentul in sine, ci si de modul in care mintea interpreteaza acel eveniment si ii face fata.

Exista doua modalitati de a face fata: una sanatoasa si una mai putin sanatoasa. A face fata in mod sanatos presupune o abordare activa a rezolvarii problemei sau abordarea unor perspective diferite asupra acesteia, astfel incat sa nu mai para o problema. O alta metoda de a face fata in mod sanatos este stapanirea emotiilor care apar in situatii stresante, vorbind sau pastrand legatura cu ceilalti.

Actionam intr-un mod nesanatos atunci cand reprimam sau negam problema sau, pur si simplu, ne dorim ca ea sa dispara imaginandu-ne o stare mai placuta. In loc sa tratam problema, manifestam o preocupare constanta de a scapa de ea. Problema nu dispare si, chiar daca mintea ne zboara in alta parte, reactia corpului ramane.

Alte exemple de abordare a emotiilor intr-un mod nesanatos sunt reprosul si letargia. Reprosul este o forma de ura fata, de sine caracteristica occidentalilor. Letargia apare atunci cand oamenii isi pierd capacitatea de a fi constienti de sentimente, ca rezultat al unor traume psihice, de pilda abuzul.

Prezentare facuta de Daniel Brown in cadrul celei de-a treia Conferinta Minte si Viata la Dharamsala, in 1990.

Emotii vindecatoare: Dialoguri cu Dalai Lama despre ratiune, emotii si sanatate (Curtea Veche 2008)

Ce este stresul?

Daniel Brown este profesor de psihologie la Harvard Medical School si director de Medicina Comportamentala la Cambridge City Hospital. El este licentiat al Universitatii din Massachusetts si a obtinut si titlul de doctor in religie la Universitatea din Chicago cu lucrarea studiu comparativ al cailor contemplative Tibetane, Theravadan si Yoga. El este co-autor al lucrarii Transformarea Constiintei: Perspective conventionale si contemplative asupra dezvoltarii si studiaza pe larg hipnoza si medicina de comportamentala.

Stresul este un termen atat de comun in vocabularul nostru de la sfarsitul secolului XX, incat, uneori, intelesul sau este umbrit. Tehnic vorbind, o reactie de stres este un raspuns fizic si mental la o situatie potrivnica, in care sunt mobilizate resursele in caz de urgenta ale corpului - mecanismul "lupta sau fugi", inundand corpul cu hormoni meniti sa infrunte incercarile. Din nefericire, viata moderna declanseaza continuu acest raspuns atunci cand nu putemn nici sa luptam, nici sa fugim, ceea ce poate duce la o crestere a tensiunii sangvine si musculare, la iritabilitate, anxietate si depresie, precum si la o scadere a eficientei imunitare.

Daniel Brown studiaza modul in care stresul provoaca anumite boli. Perspectiva sa este a medicinei comportamentale, o ramura medicala relativ noua, care aplica metode comportamentale - inclusiv raspunsul biologic, meditatia si hipnoza - in tratamentul bolilor cronice si in promovarea unor modalitati de a preveni boala. Brown discuta despre factorii interni si externi care declanseaza boala. El explica modul in care stresul afecteaza functionarea sistemului nervos si descrie efectul cumulativ al stresului cronic asupra corpului.

Exista diferite moduri de a face fata neplacerilor. Anumite modalitati de a face fata stresului - abuzul de substante chimice, de exemplu - conduc la probleme si mai mari. Altele, cum ar fi raspunsul biologic si meditatia, cresc rezistenta si imbunatatesc starea de sanatate. Presiunile si evenimentele tulburatoare din vietile noastre nu trebuie sa dicteze modul in care reactioneaza mintea si corpul.

Probabil ca cel mai grav efect al stresului este sindromul de stres posttraumatic. Aceasta tulburare psihologica apare de obicei in cazul unor persoane afectate de forme extreme de traume, cum ar fi tortura, abuzul sexual, razboiul sau evenimente care le-au pus in pericol viata, de pilda accidentele de masina sau uraganele. Simptomele includ amintiri ale evenimentelor traumatizante, cosmaruri, tulburari ale poftei de mancare, anxietate, oboseala si recluziune sociala. Oamenii care sufera de acest sindrom raspund hiperactiv la stres, ceea ce declanseaza o activare intensa a sistemului nervos autonom ca reactie la situatii obisnuite, benigne. Dalai Lama a ararat ca, dupa ce au exersat meditatia, unii refugiati si calugari tibetani au facut fata uimitor de bine - aparent, fara a fi afectati de sindrom - chiar si celor mai cumplite tratamente.

Daniel Brown: Medicina comportamentala reuneste intelepciunea psihologiei si stiinta medicala pentru a intelege cum anume trebuie sa evalueze si sa diagnosticheze boala, cum s-o trateze si, mai ales, cum s-o previna si sa o vindece. A fost aplicata, cu mai mult sau mai putin succes, intr-o multime de domenii, mai ales in tratamentul tulburarilor psihofiziologice, cum ar fi durerile de cap, nevralgiile, hipertensiunea sau astmul. Un alt domeniu este folosirea acestor metode in abordarea comportamentului care prezinta factori de risc pentru sanatate, cum ar fi: fumatul, somnul insuficient sau alimentatia deficitara - comportament in care obiceiurile persoanei ii afecteaza sanatatea in mod negativ.

Un al treilea domeniu al medicinei comportamentale este intelegerea modului in care oamenii se adapteaza bolilor cronice, cum ar fi diabetul sau bolile de rinichi. De exemplu, multi diabetici nu isi respecta tratamentul medicamentos. Mananca incorect si nu isi supravegheaza nivelul zaharului din sange sau neglijeaza orarul de administrare a insulinei, chiar si atunci cand stiu ca tratamentul da rezultate. Asa ca oamenii de stiinta au inceput sa studieze problemele legate de respectarea tratamentului ca parte a adaptarii pacientului la boala cronica.

Al patrulea domeniu este mai controversat: folosirea acestor metode in prevenirea si tratamentul bolilor imunitare, cum ar fi cancerul, SIDA si bolile autoimune. Acesta este un domeniu mai putin dezvoltat. Al cincilea este cunoscut in mod traditional sub numele de medicina psihosomatica si vizeaza legatura dintre minte si corp si folosirea metodelor comportamentale in tratarea unor simptome medicale provocate de anxietate, de pilda crizele de astm.

In sfirsit, medicina comportamentala este aplicata la ceea ce numim sporirea starii de bine. Acest domeniu nu tine de tratarea bolii, ci, in primul rand, de prevenirea ei, prin predarea unor metode de obtinere a unei stari optime de sanatate.

Boala: cauzele si intretinerea

In ceea ce priveste medicina comportamentala, este important sa incepem printr-o intelegere a modului in care privim boala si evolutia ei. In clinica noastra, privim boala la doua niveluri: mai intai, in termeni cauzali si apoi in termenii diferitilor factori care intretin boala. Cauzele bolii pot fi biologice, legate de stres sau mixte. Factorii biologici includ predispozitia genetica, ca in cazul bolilor autoimune si al diferitelor forme de cancer. Alti factori cauzali apar in perioada timpurie a vietii. De exemplu, modul de nutritie poate influenta mai tarziu greutatea. Uneori, infectiile pot provoca distrugeri ale tesuturilor. Pneumonia contractata in primul an de viata al copilului poate face mai apoi ca tesuturile pulmonare sa fie mai sensibile la dezvoltarea astmului. Alteori, oamenii dobandesc o sensibilitate la anumite medicamente. La unele persoane care sufera de astm, acesta este cauzat de sensibilitatea dobandita. In alte cazuri, oamenii sufera rani cu urmari de durata, iar acest lucru este important mai tarziu. Toate acestea sunt exemple de cauze biologice care predispun la imbolnavire.

In al doilea rand, privim spre factorii care intretin boala, pentru ca cercetarea demonstreaza din ce in ce mai limpede ca factorii care intretin boala o perioada mai lunga pot fi diferiti de cei care au cauzat-o. Asa cum este posibil sa conditionezi sau sa educi un raspuns din partea sistemului imunitar, se poate face acelasi lucru si in cazul astmului: oamenii pot suferi crize de astm ca o reactie invatata. Anxietatea anticipativa este un alt factor care poate intretine boala. De exemplu, unii astmatici sunt ingrijorati de faptul ca vor suferi o criza. Teama produce schimbari la nivelul sistemului nervos autonom, care determina apoi modificari in tesuturile pulmonare si criza de astm. Folosirea abuziva a anumitor tratamente -in special a pulverizatoarelor care ofera o usurare de moment - este un alt factor care lasa insa tesuturile pulmonare chiar mai expuse substantelor care le inflameaza si declanseaza crizele. Tratamentul mai degraba intretine boala decat o vindeca.

Factorii care intretin boala sunt diferiti de cauze - boala capata o viata proprie si devine complexa. Este important sa tratam atat cauzele, cat si conditiile care intretin boala, astfel incat sa privim evolutia bolii ca pe un ansamblu.

Prezentare facuta de Daniel Brown in cadrul celei de-a treia Conferinta Minte si Viata la Dharamsala, in 1990.

Emotii vindecatoare: Dialoguri cu Dalai Lama despre ratiune, emotii si sanatate (Curtea Veche 2008)