Psihoterapiile de orientare transpersonala - Stanislav Grof

Pe parcursul evolutiilor rapide in psihologia umanista din anii '60 a devenit din ce in ce mai evident ca o noua forta incepuse sa izvorasca din interior, o forta pentru care pozitia umanista cu accent pe cresterea si autoactualizarea spirituala era prea ingusta si limitata. Noul accent se punea acum pe recunoasterea spiritualitatii si a nevoilor transcendentale ca aspecte intrinseci ale naturii umane si pe dreptul fiecarei persoane de a-si alege „calea". Multi psihologi umanisti de frunte au aratat un interes tot mai mare pentru diferite domenii si subiecte de psihologie neglijate pana atunci, cum ar fi experientele mistice, transcendenta, extazul, constiinta cosmica, teoria si practica meditatiei sau sinergia interindividuala sau interspecii (Sutich 1976).Cristalizarea si consolidarea tendintelor initial izolate intr-o noua miscare in psihologie, sau a Patra Forta, a fost mai ales rezultatul muncii a doi oameni- Anthony Suitch si Abraham Maslow-, amandoi jucand anterior un rol important in istoria psihologiei umaniste. Desi psihologia transpersonala nu a fost fixata ca disciplina distincta pana spre sfarsitul anilor '60, tendintele transpersonale din psihologie au precedat-o cu cateva decenii. Cei mai importanti reprezentanti ai acestei orientari sunt Carl Gustav Jung, Roberto Assagioli si Abraham Maslow. Putem sa mentionam in acest context si foarte interesantele si controversatele sisteme de dianetica si scientologie elaborate de Ron Hubbard in afara cercurilor profesionale. Un impuls puternic pentru noua miscare l-au constituit cercetarile clinice cu substante psihedelice, in special psihoterapia LSD si noile cunostinte despre psihicul uman care le-au facut posibile.

Carl Gustav Jung poate fi considerat primul psiholog modern; diferentele intre psihoanaliza freudiana si teoriile lui sunt reprezentative pentru diferentele dintre psihologia clasica si moderna. Desi Freud si unii dintre discipolii sai au propus revizuiri aproape radicale ale psihologiei occidentale, numai Jung a pus in discutie chiar miezul ei si fundamentele sale filosofice- viziunea newtonian-carteziana despre lume. In cuvintele clare ale lui June Singer, el a subliniat „importanta inconstientului si nu a constientului, a misterelor si nu a lucrurilor cunoscute, a misticului si nu a stiintificului, a creativului si nu a productivului si a religiosului si nu a profanului" (1972). Jung punea mare accent pe inconstient si pe dinamica lui, dar conceptia sa in aceasta privinta este radical diferită de cea a lui Freud. El vede psihicul ca pe o interdependenta complementara intre elementele de constient si cele de inconstient, cu un schimb si un flux de energie constant intre ele. Pentru el, inconstientul nu este magazia de vechituri psihologice a tendintelor instinctuale respinse, a amintirilor reprimate si a prohibitiilor asimilate in mod subconstient. In opinia sa, subconstientul este un principiu creativ si inteligent, care il leaga pe individ de intreaga umanitate, de natura, de intregul cosmos. Nu este guvernat numai de determinismul istoric, ci are si o functie proiectiva, teleologica. Studiind dinamica specifica a inconstientului, Jung a descoperit unitati functionale pentru care a pus in circulatie termenul de complexe.

Complexele sunt constelatii de elemente psihice - idei, opinii, atitudini si convingeri - care se aglomereaza in jurul unei teme nucleice si se asociaza cu sentimente distincte. Jung a reusit sa mearga pe urma complexelor din zone definite biografic ale inconstientului individual, pana la tiparele primordiale creatoare de mituri pe care le-a numit arhetipuri. A descoperit ca in nucleele complexelor elementele arhetipale sunt intretesute strans cu diferite aspecte ale mediului fizic. La inceput, a vazut ca un arhetip emergent creeaza predispozitia pentru un anumit tip de cadru. Mai tarziu, studiind cazuri de coincidente extraordinare sau sincronicitati care insotesc acest proces, a ajuns la concluzia ca arhetipurile probabil influentează cumva insasi tesatura lumii fenomenale. Pentru a putea sa reprezinte o legatura intre materie si psihic sau constiinta, le-a denumit psihoide. Imaginea lui Jung despre fiinta umana nu este cea a unei masini biologice. El a recunoscut ca in procesul de individuatie (ceea ce deosebeşte un individ de altul) oamenii pot sa transgreseze limitele inguste ale eului si ale inconstientului personal si sa se conecteze cu sinele, care este proportional cu intreaga umanitate si intregul cosmos. Jung poate fi astfel considerat primul reprezentant alorientarii transpersonale in psihologie. Analizand atent propriile vise, visele pacientilor, fantasmele si halucinatiile psihoticilor, Jung a descoperit ca visele contin de obicei imagini si motive care pot fi intalnite peste tot pe Pamant, ci si in epoci diferite din istoria umanitatii si a ajuns la concluzia ca exista- alaturi de inconstientul indi-vidual- un inconstient colectiv sau rasial, care este impartasit de intrega umanitate si reprezinta o manifestare a fortei cosmice creative. Comparatiile intre religiile si mitologiile lumii sunt surse inegalabile de informatie despre aspectele colective ale inconstientului. Potrivit lui Freud, miturile pot fi interpretate ca probleme si conflicte specifice din copilarie, iar universalitatea lor reflecta faptul ca exista multi factori comuni in experientele umane. Jung considera inacceptabila aceasta explicatie; el observa in mod repetat ca motivele mitologice universale - sau mitologemele- se intalnesc incazul unor indivizi pentru care astfel de cunostinte sunt absolut in afara oricarei discutii. Aceasta ii sugereaza ca exista elemente structurale de formare a viselor in psihicul inconstient care dau nastere atat fantasmelor diurne si viselor indivizilor, cat si mitologiei popoarelor. Visele pot fi astfel intelese ca sunt individuale, iar miturile- ca vise colective.

Freud a manifestat intreaga viata un interes profund pentru vise si spiritualitate. El credea ca este important sa dobandesti o intelegere rationala a proceselor si incerca sa interpreteze religia in termeni de conflicte nerezolvate din etapa infantila si din dezvoltarea psihosexuala. Spre deosebire de Freud, Jung era gata sa accepte irationalul, paradoxalul si chiar misterul. Avusese multe experiente religioase, care il convinsesera de existenta dimensiunii spirituale din modul de organizare universala a lucrurilor. Ipoteza de bază a lui Jung este ca elementul spiritual reprezinta o parte integranta si organica a psihicului. Spiritualitatea reala este un aspect al inconstientului colectiv si este independent de programarea din copilarie si fondul cultural si educational al persoanei. Astfel, daca autoexplorarea si analiza ajung suficient de departe, elementele spirituale se ivesc spontan in constiinta. Jung difera de Freud si prin modul in care intelege notiunea centrala a psihanalizei si anume libidoul. El nu priveste libidoul ca pe o forta strict biologica urmarind sa se descarce mecanic, ci ca pe o forta a naturii creativa – un principiu cosmic comparabil cu elan vital.

Faptul ca Jung aprecia cu adevarat spiritualitatea si ca intelegea libidoul ca pe o forta cosmica si-a gasit exprimarea intr-un concept exceptional al functiei simbolurilor. Pentru Freud, „simbol" reprezenta o expresie analoga sau o trimitere la ceva deja cunoscut. In psihanaliza se foloseste o imagine in locul alteia, de obicei denatura sexuala interzisa. Jung nu era de acord cu aceasta folosire a termenului „simbol" si cand se referea la simbolurile freudiene le denumea „semne". Pentru el, un simbol adevarat indica un nivel mai inalt de constiinta. Este cea mai buna formulare a ceva necunoscut, un arhetip care nu poate fi reprezentat mai clar sau mai detaliat. Ceea ce face din Jung primul psiholog cu adevarat modern este metoda sa stiintifica. Abordarea lui Freud este strict istorică si determinista; el era interesat sa gaseasca explicatii rationale pentru toate fenomenele psihice si sa le urmareasa pana la radacinile biologice, urmand inlantuirile cauzalitatii lineare. Jung si-a dat seama ca nu este in mod obligatoriu cauzalitatea liniara singurul principiu conector din natura a creat notiunea de sincronicitate, un principiu conector acauzal care se refera la coincidentele cu sens dintre evenimente separate in timp si/sau spatiu. Era deosebit de interesat de progresele din fizica moderna si pastra legatura cu reprezentantii sai de seama. Dorinta lui Jung de a patrunde pe taramurile paradoxurilor, misterelor si inefabilului cuprindea si o atitudine deschisa catre marile filozofii spirituale occidentale, fenomenele psihice, I Ching si astrologie.

Observatiile din psihoterapia LSD au confirmat in mod repetat cele mai multe dintre stralucitele intuitii ale lui Jung. Desi chiar psihologia analitica nu acopera adecvat intregul spectru al fenomenelor psihedelice, necesita cele mai putine revizuiri sau modificari dintre toate sistemele de psihologie abisala. La nivel biografic, descrierea lui Jung referitoare la complexele psihologice este foarte asemanatoare cu cea a sistemelor COEX, desi cele doua sisteme nu sunt identice. El si discipolii sai si-au dat seama de semnificatia procesului moarte-renastere si au discutat si au analizat exemple culturale ale acestui fenomen, de la misterele Greciei antice pana la riturile de trecere ale multor culturi aborigene. Totusi, contributia cruciala a lui Jung la psihoterapie este recunoasterea dimensiunilor spirituale ale psihicului si descoperirile din domeniile transpersonale. Materialele din cercetarea psihedelica si din activitatea experimentala abisala vin sa sprijine puternic ideea unui subconstient colectiv si dinamica structurilor arhetipale, modul in care intelege Jung natura libidoului, deosebirea pe care o face intre eu si sine, recunoasterea functiei creative si prospective a inconstientului si notiunea de proces de individuatie. Toate aceste elemente pot fi confirmate independent in activitatea psihedelica cu subiecti nesofisticati si ne familiarizati cu teoriile lui Jung. Materiale de acest fel apar frecvent in sedinte LSD conduse de terapeuti nejungieni. Mai exact, literatura de psihologie analitica

este foarte folositoare in intelegerea diferitelor imagini si teme arhetipale care ies la suprafata spontan in sedinte experimentale, reflectand nivelul transpersonal al inconstientului. Activitatea experimentala abisala confirma independent observaţiile lui Jung asupra semnificatiilor sincronicitatii. 

Stanislav Grof - stari neobisnuite de constiinta

Stanislav Grof (n. 1931, Praga, Cehoslovacia) este unul dintre fondatorii psihologiei transpersonale si un pionier in domeniul cercetarii starilor de constiinta modificate, folosite cu scopul de a vindeca, a evolua si a cunoaste. Grof si-a luat doctoratul la Praga, in 1957 si a absolvit Academia Cehoslovaca de Stiinte in 1965, devenind la vremea aceea un psihanalist freudian. In 1967, a fost invitat ca asistent la Johns Hopkins University School of Medicine din Baltimore, dupa care a ajuns cercetator-sef la Maryland Psychiatric Research Center, unde a lucrat, printre altii, cu Walter Pahnke si Bill Richards. In1973, dr. Grof a fost invitat la Esalen Institute din Big Sur, California, unde a ramas pana in 1987, dezvoltandu-si ideile. Fiind presedinte fondator al Asociatiei Transpersonale Internationale (infiintate in 1977), a devenit apoi membru al Departamentului de Filozofie, Cosmologie si Constiinta de la California Institute of Integral Studies.Grof este cunoscut in special pentru studiile sale timpurii legate de utilizarea LSD si efectele acestuia asupra psihicului uman— psihoterapia psihedelica. El a construit un cadru teoretic pentru psihologia pre si perinatala, precum si pentru psihologia transpersonala. Dupa interzicerea folosirii LSD, la sfarsitul anilor1960, Grof a descoperit ca multe dintre aceste stari de spirit puteau fi explorate si in absenta drogurilor, cu ajutorul anumitor tehnici de respiratie, intr-un mediu propice. El continua si astazi aceste cercetari, sub denumirea de „respiratie holotropica".

Printre cele mai cunoscute lucrari publicate de Stanislav Grof de-a lungul timpului, se numara: Realms Of The Human Unconscious: Observations From LSD Research (1975), LSD Psychotherapy (1980),

The Holotropic Mind: The Three Levels Of Human Consciousness And How They Shape Our Lives

(1992) (impreuna cu Hal Zina Bennet).

Multi savanti si profesionisti din domeniul sanatatii mintale au constientizat, cu spiritul deschis, prapastia abisala dintre psihologia si psihiatria contemporana si marile traditii spirituale antice sau orientale, cum sunt diferitele forme de yoga, Saivismul din Kasmir, Vajrayana tibetana, taoismul, budismul, suhsmul, Cabala sau alchimia. Bogatia reprezentata de asterea profunda a psihicului si a constiintei umane cumulata in aceste sisteme vechi de secole nu a fost adecvat recunoscuta, explorata si integrata in Stiinta occidentala.

Desi multe observatii extraordinare, definitorii pentru o cultura, au fost descrise in mod repetat in studii bine documentate, au fost respinse sau interpretate drept credinte primitive, superstitii, psihopatologie individuala si de grup. Putem mentiona aici experientele si practicile samanice starile de transa, mersul prin foc, ritualurile aborigene, practicile de vindecare spirituala sau dezvoltarea diverselor capacitati paranormale la indivizi sau intregi grupuri sociale. Aceasta situatie este mult mai complicata decat pare la prima vedere. Contactul informal si confidential cu antropologi m-a convins ca multi dintre ei au hotarat sa nu raporteze anumite aspecte ale experientelor de pe teren, de teama ca vor fi ridiculizati sau ostracizati de colegii materialisti (newtonieni-cartezieni), periclitandu-si astfel imaginea profesionala.

Inadecvarea si esecurile conceptuale ale vechii paradigme nu se limiteaza la datele din culturile exotice. Provocari la fel de serioase au reiesit si din cercetarea occidentala, clinica si de laborator. Experimentele utilizand hipnoza, izolarea si supraincarcarea senzoriala, controlul voluntar al starilor interioare, biofeedback-ul si acupunctura, au aruncat o lumina noua asupra multor practici antice si orientale, dar au creat mai multe probleme conceptuale decat raspunsuri satisfacatoare. Cercetarea psihedelica a clarificat intr-un fel multe date istorice si antropologice enigmatice referitoare la samanism, mistere ca forma de cult, ritualuri de trecere, ceremonii de vindecare, fenomene paranormale implicand folosirea plantelor sacre. Totusi, in acelasi timp, a validat o buna parte din cunoasterea antica, aborigena si orientala despre constiinta si a slabit cateva premise filozofice de baza ale stiintei mecaniciste.

In cele ce urmeaza, voi descrie pe scurt cele mai importante observatii din psihoterapia LSD, pe care le consider provocari serioase adresate teoriei psihiatrice contemporane, convingerilor medicale curente si modelului mecanicist al Universului bazat pe conceptiile lui Isaac Newton si ale lui Rene Descartes. Unele dintre aceste observatii sunt legate de anumite caracteristici formale ale starilor psihedelice, de continutul lor si cateva conexiuni extraordinare care se pare ca exista intre ele si tesatura realitatii exterioare. Subliniez aici din nou ca discutia care urmeaza nu se aplica numai starilor psihedelice, ci si unei diversitati de stari neobisnuite de constiinta care apar spontan sau sunt induse prin mijloace nelegate de droguri. Astfel, toate subiectele in cauza au o validitate generala pentru intelegerea mintii umane in stare de sanatate sau de boala.

Dupa ce am condus cateva mii de experiente cu LSD si alte substante care modifica starea mintala si dupa ce am experimentat eu insumi multe stari psihedelice, expertiza in materie de fenomene induse de droguri imi lipseste in privinta altor tipuri de experiente inrudite. Din anul 1954, cand am devenit interesat si m-am familiarizat cu drogurile psihedelice, am condus personal peste 3 000 de experimente cu LSD si am avut acces la peste 2 000 de inregistrari ale sedintelor conduse de colegii mei din Cehoslovacia si din Statele Unite. Subiectii acestor experimente erau voluntari „sanatosi”, diferite grupuri de pacienti psihiatrici si persoane suferind de cancer in stadiu terminal. Populatia de nonpacienti consta din psihiatri si psihologi, cercetatori din diferite alte discipline, artisti, filozofi, teologi si asistente medicale din psihiatrie.

Pacientii cu tulburari emotionale apartineau mai multor categorii de diagnostic. Printre ei se aflau persoane cu diferite forme de depresie, psihotici, alcoolici, dependenţi de narcotice, persoane cu tulburari psihosomatice si schizofrenici.

Am sa incep cu o scurta descriere a caracteristicii formale ale starilor de constiinta iesite din comun. In sedintele psihedelice si in alte tipuri de experiente neobisnuite, pot fi experimentate secvente dramatice diferite, cu o intensitate senzoriala, un sentiment al realului si o acuitate dincolo de perceptia comuna a lumii materiale.

Desi le optice ale acestor secvente sunt cele sesizate de cei oameni, experiente cat se poate de realiste pot avea in alte domenii senzoriale. Uneori, sunete puternice, voci de om sau de animal, intregi secvente muzicale, stare fizica intensa si alte senzatii somatice, ca si mirosuri si gusturi binedefinite pot sa domine experienta, fie sa joace un rol important. Procesul de gandire poate fi influentat in modul cel mai profund, iar intelectul poate crea interpretari ale realitatii foarte diferite de interpretarea caracteristica persoanei aflata in starea obisnuita de constiinta. Descrierea elementelor experimentale esentiale din starile neobisnuite deconstiinta nu ar fi completa fara a mentiona o intreaga gama de emotii puternice drept componente standard.

Multe experiente psihedelice par sa aiba o calitate generala similara celor din viata de zi cu zi, cu secvente care se desfasoara in spatiul tridimensional, intr-un timp liniar si continuu.Totusi, in mod caracteristic, apar imediat dimensiuni suplimentare si alternative experimentale. Starea psihedelica are o calitate multidimensionala si multistructurata, iar secventele newtonian-carteziene, daca se produc, par a fi in mod arbitrar alungate de un continuum complex de posibilitati infinite inacelasi timp, ele au toate caracteristicile pe care le asociem cu perceptia lumii materiale din „realitatea obiectiva".