Ganduri private, sentimente publice

Paul Ekman este unul dintre expertii mondiali de seama in stiinta emotiilor, care conduce Laboratorul pentru Studierea Interactiunilor Umane de la Universitatea California din San Diego. Paul Ekman a invatat singur sa-si controleze fiecare dintre cei peste 80 de muschi ai fetei, pentru a putea analiza cu precizie si evalua stiintific conexiunile dintre miscarile fiecarui muschi si emotiile specifice. Drept rezultat, a capatat o abilitate extraordinara de a sesiza emotii foarte rapide, care dau la iveala, prin expresiile faciale, adevaratele sentimente ale individului.

Unul dintre lucrurile despre care consideram ca deosebeste emotia de alte fenomene psihice este acela ca o emotie se produce foarte repede. Ea poate aparea intr-o fractiune de secunda (chiar daca la unii oameni dureaza mai mult). Un al doilea aspect distinctiv este estimarea automata. Evaluarea care declanseaza o emotie este atat de rapida, incat nici nu suntem constienti ca s-a petrecut. Nu suntem martori ai procesului de evaluare care genereaza emotia. De obicei, devenim constienti de faptul ca suntem speriati, furiosi sau tristi dupa ce se declanseaza emotia, si nu inainte.

Momentul in care devenim constienti se plaseaza la o jumatate de secunda sau un sfert de secunda dupa declansarea emotiei, si nu mai devreme. Aceasta se intelege prin estimare automata." Cu alte cuvinte, ne putem afla sub impactul unei emotii mai inainte de a observa ca aceasta s-a declansat.

De regula, devenim constienti odata ce emotia s-a declansat. Cand incepe, aceasta atrage si concentreaza atentia asupra ei, dar nu si in timpul procesului care a generat-o. Viata noastra s-ar schimba enorm, in bine sau in rau, daca am face evaluarea in mod constient, daca am deveni responsabili de declansarea fiecarei emotii. Or, dimpotriva, oamenii simt ca emotiile vin peste ei. Nu eu aleg sa am o emotie, sa-mi fie frica sau sa ma infurii. Ma infurii dintr-o data. De regula, pot sa-mi dau seama ce a facut cineva ca sa-mi provoace aceasta emotie, dar nu sunt constient de procesul prin care evaluez, de pilda, ce a facut Dan ca sa ma infurie.

Acesta este un element central in felul in care intelegem emotiile in Occident, anume ca putem cerceta, dar nu cunoastem momentul declansarii - un proces crucial. Noi constientizam o emotie numai cand incepem sa o traim. Nu suntem stapanii acesteia de la bun inceput."

Dalai Lama - “In practica meditatiei, in care cultivi abilitatea introspectiva de a-ti monitoriza propriile stari mintale. Pe de o parte, esti foarte atent la aparitia excitatiei, atunci cand mintea devine agitata si distrasa si, pe de alta parte, la aparitia momentelor in care mintea cedeaza delasarii si incepe sa se estompeze si sa-si piarda claritatea. Pe masura ce dezvolti aceasta abilitate introspectiva, in fazele incipiente, cand inca nu este suficiet de dezvoltata, esti capabil sa constati aparitia atat a excitatiei, cat si a delasarii numai dupa ce acestea s-au produs. Insa pe masura ce devii din ce in ce mai experimentat si cultivi aceasta abilitate cu mai multa finete, devii capabil sa discerni din timp momentul in care excitatia sau delasarea sunt pe cale sa apara. La fel stau lucrurile si in cazul aparitiei atasamentului sau a ostilitatii.”

"Acesta este un aspect foarte important", a raspuns Paul. "Este un lucru despre care noi stim foarte putin. Dar sper sa prind cateva sugestii despre modul in care ne putem dezvolta abilitatea de a cunoaste procesul de estimare."

"Potrivit psihologiei budiste, aceasta abilitate – introspectia, monitorizarea propriilor stari mintale - este considerata un derivat al inteligentei."

Teoriile cu privire la inteligenta emotionala, despre care am scris, postuleaza faptul ca constiinta de sine este una dintre cele patru capacitati principale ale acesteia. Asa ca, pentru a lamuri conexiunea Daniel Goleman a intrebat: ,,0 inteligenta emotionala?"

"De fapt, inteligenta emotionala este numai unul dintre aspectele acesteia", a raspuns Paul Ekman. " Prajna inseamna uneori «intelepciune», insa in psihologia budista este inteleasa mai precis drept «inteligenta»."

In modelul inteligentei emotionale, constiinta de sine inclusiv abilitatea de a ne monitoriza propriile emotii – reprezinta abilitatea principala, necesara pentru a fi inteligent in viata emotionala. La modul ideal, aici intra si detectarea emotiilor distructive in momentul in care sunt pe cale sa se formeze - asa cum a spus Dalai Lama ca se intampla si in practica meditatiei -, si nu doar dupa ce ele au pus stapanire pe mintea noastra, de altfel, cazul cel mai raspandit, asa cum a aratat Paul Ekman. Daca putem deveni constienti de emotiile distructive in clipa in care se trezesc, avem sanse mari sa putem alege cum sa raspundem la ele.

Ganduri private, sentimente publice

"Estimarea care se face este influentata de doua lucruri” a continuat Paul Ekman. Este influentata de istoria speciei noastre pe aceasta planeta. Exista un teoretician care considera ca lucrurile la care reactionam reflecta intelepciunea acumulata de-a lungul epocilor. Mai este influentata si de istoria noastra personala. Atat filogeneza, cat si ontogeneza - ceea ce s-a dovedit util si avand rol de adaptare pentru omenire si ceea ce s-a dovedit util si avand rol de adaptare pentru propria noastra crestere si dezvoltare - determina reactia de estimare.

Emotiile sunt publice, nu private. Prin aceasta inteleg faptul ca expresia le semnaleaza altora, prin voce, chip si gesturi, ce emotie simtim. Gandurile noastre sunt private; emotiile insa nu. Altii stiu cum ne simtim - si acest lucru este foarte important pentru crearea relatiilor dintre oameni."

Aceasta observatie a declansat o lunga discutie in tibetana, Dalai Lama cautand echivalentul tibetan pentru termenul "gand", asa cum il folosise Paul. Aici intervine o problema fundamentala in dialogul lui Dalai Lama cu psihologia: in viziunea budista, gandurile sunt considerate, in mod normal, incarcate

de emotii, iar emotiile sunt invariabil combinate cu ganduri, asa ca termenul tibetan pentru gand include si nuanta sa afectiva. Sistemul tibetan nu tine prea mult la distinctia clara dintre gand si emotie, care se face in Occident, ci considera mai degraba ca acestea se intrepatrund - o conceptie mai apropiata de realitatea creierului, dezvaluita de neurologia moderna.

"Cineva poate avea o atitudine care se amesteca cu o emotie - sa zicem, o atitudine negativa, care este urmata de ceva asociat cu ura", a observat Dalai Lama.

"Multe ganduri implica emotii", a recunoscut Paul, "dar nu toate gandurile. Daca gandul este conectat cu o emotie, o sa poti observa un indiciu al emotiei. Permiteti-mi sa aduc un exemplu pe care l-am subliniat intens in lucrarea mea despre inselare. Daca vorbiti cu un individ suspectat de un delict si pare ca se sperie, nu stiti daca este animat de frica de a fi prins sau de frica unei persoane oneste, nevinovate ca nu va fi crezuta. Nu putem spune ce proces mintal are loc. Putem identifica emotia legata de gand, dar nu si continutul gandului. In ambele cazuri ii va fi frica.

In piesa lui Shakespeare, Othello o ucide pe Desdemona. El avea dreptate atunci cand a observat ca ei ii e frica, dar a gresit in atribuirea cauzei fricii. A crezut ca este o femeie care se teme pentru ca a fost prinsa inselandu-si sotul. Insa era o femeie care se temea pentru viata ei, din cauza unui sot gelos."

"In context budist", a spus Dalai Lama, "se face adesea incercarea de a intelege relatia cauzala dintre emotii si ganduri. In multe cazuri, avem o emotie puternica care da nastere unei anume intentii; adesea emotia precede gandul sau actioneaza ca un catalizator pentru acesta.

In filozofia morala budista vorbim despre trei tipuri de stari mintale nevirtuoase, dintre care doua sunt strans legate de emotii. Una este pizma/aviditatea, iar cealalta, reaua-vointa. Pizma este generata de un atasament puternic fata de un anumit obiect. Atasamentul da mai apoi nastere gandului «Eu vreau acest lucru.» Pizma poate fi provocata si de manie sau de alte emotii. In mod asemanator, mania si ura determina adesea reaua-vointa si gandurile asociate."

"Nu am nici o obiectie", a raspuns Paul.

"Ideea este", a explicat Dalai Lama, "ca emotiile par sa preceada gandurile."

"Uneori le preced", a raspuns Paul, "alteori sunt simultane, iar alteori apar dupa acestea."

Prezentare facuta de Paul Ekman in cadrul celei de-a opta Conferinte Minte si Viata la Dharamsala, in 2000.

Emotii distructive: Cum le putem depasi? (Curtea Veche 2005)

Visul si starea de inconstienta

Sigmund Freud

 Joyce McDougall (1920 – 2011, psihanaliza) a adus contributii semnificative la intelegerea perversiunilor, simptomelor psihosomatice, sexualitatii feminine, creativitatii si dependentei. Joyce McDougall s-a nascut in Noua Zeelanda unde a obtinut un doctorat in educatie; ulterior, s-a mutat la Londra si a studiat psihanaliza pentru mai multi ani la Hampstead Clinic for Child Psychotherapy, unde entuziasmul Annei Freud au inspirat-o in munca sa. Apoi s-a mutat in Franta unde a continuat studiul in psihanaliza persoanelor adulte.Cercetarile clinice, originalitatea teoretica, mintea deschisa si lipsa dogmatismului au facut-o unica de-a lungul carierei sale de 60 de ani si i-au permis sa creeze o legatura valoroasa intre scoliler psihanalitice anglo-saxona si franceza. McDougall a scris patru carti in domeniul psihanalizei: Plea for a Measure of Abnormality (1978), In Theatre of the Mind: Illusion and Truth On the Psychoanalytical Stage (1982), Theatre of the Body: A Psychoanalytic Approach to Psychosomatic Illness (1989) si The Many Faces of Eros (1996).

Prima piesa de puzzle asupra careia Freud si-a indreptat atentia a fost perceptia asupra timpului. Timpului este diferit in starea de veghe fata de cea din timpul somnului. Atunci cand dormim sau visam, inconstientul isi gaseste expresia directa – un vast totul si nimic pe care-l putem atinge doar cu dificultate in starea de veghe - si timpul nu exista. Cand cinvea ne vorbeste despre ceea ce a visat spune “Am avut un vis”. Nu spune niciodata “Eu visez”. Din acest punct de vedere visul este mereu “dincolo de timp”. Este posibil sa experimentam repetarea viselor, dar in fapt doua vise nu vor fi nicioada identice. Asadar putem spune ca orice vis, pe care ni-l amintim sau nu, este un eveniment important.

Doar 2 din cele 23 de lucrari publicate ale lui Freud trateaza fenomenul de somn si vis iar cea mai importanta carte care trateaza acest subiect The Interpretations of Dreams a fost completa in 1896. Freud considera aceasta lucrare ca fiind cea mai importanta contributie a sa pentru intelegerea psihicului uman. In fapt pornind de la studierea viselor el a dezvoltat intreaga teorie a mintii. Freud spune ca o persoana care viseaza nu este in totalitate adormita, el a observat ca starea mentala din timpul somnului este diferita de cea din timpul visului. Freud a cret concepte care au fost demonstrate de neurobiologi dupa 50 de ani despre starea REM (rapid eye movement) si non-REM din timpul somnului.

REM este o etapa a somnului caracterizata prin miscari oculare rapide sub pleoapele inchise. Visele apar doar in aceasta faza. Fiecare persoana are pe parcursul unei nopti in care doarme, intre 3-5 perioade de somn REM. Ele apar la intervale de 1-2 ore si variaza ca durata. Un episod de somn REM poate dura intre 5 minute si o ora. Din durata totala a unui somn, aproximativ 20% reprezinta stadiul REM de somn.

O alta ipoteza a lui Freud este ca in timpul somnului si in timp ce visam corpul este „paralizat” si in felul acesta visul ia locul actiunii. Pentru el acesta ipoteza repezinta un aspect important pentru a raspunde la intrebarea „de ce visam?”

In timpul visului existam intr-o alta stare fata de starea de veghe, o stare de existenta fara a folosi actiunea externa adica actiunea psihica motivata. In timpul visului nu miscam corpul si nu reactionam la evenimentele lumii exterioare si cu toate astea ceva foarte activ se intampla. In minte are loc un proces special. Freud simtea ca aceast proces mental era intr-o stransa legatura cu corpul.

Corpul trebuie sa faca anumite actiuni pentru a intra in starea de vis. Freud a elaborat ideea ca visele sunt in legatura cu dorintele (cele mai frecvente sunt instinctele impulsive ale corpului) si ca visele reprezinta calea pentru implinirea dorintelor. Dar despre ce dorinte este vorba? Freud considera ca simpla dorinta de a merge la culcare si deci nevoia de a te retrage din lumea externa. Atunci cand gandurile si dorintele care provin din inconstient sunt in conflict, iar noi ne aflam in continuare in starea de somn producem visele.

Corpul este profund implicat in starea de inconstienta. Freud numea impulsurile instinctuale mesajele provenite de la corp catre minte cum sunt „Am nevoie de dragoste”, „Sunt nevos”, „Imi este foame”, „Imi este frica” si asa mai departe. Este dificil sa distingem intre dorintele care provin din corp si cele care provin din inconstient. Daca mesajele provenite din starea de inconstienta si preconstienta ameninta sa se trezeasca persoana atunci una din functiile principale ale viselor este de a preveni acest lucru. Acest concept l-a determinat pe Freud sa numeasca visele „gardianul somnului”.

In starea de veghe mintea noastra constienta este bombardata zilnic cu mii de stimuli proveniti din lumea externa si cu ganduri, senzatii si sentimente care vin din interior (mult mai mult decat le putem acorda atentie – altfel nu am putea sa ne continuam activitatile zilnice). Astfel noi le dam deoparte in memoria de scurta durata si acestea vor constitui esenta viselor din noaptea respectiva. Perceptiile inregistrate pe parcursul zilei, dar carora noi nu le-am acordat atentie, sunt cel mai probabil folosite ca baza in constructia viselor cand sunt conectate cu senzatii fizice sau cu emotii puternice (emotiile sunt fenomene atat fizice cat si mentale). Freud numea aceste evenimente reziduurile zilei. Astfel, mesajele care provin atat din surse somatice cat si psihice sunt folosite pentru a crea imagini, care vor fi tesute intr-o poveste care devine vis.

Freud a afirmat ca inconstientul nu poate fi cunoscut direct si ca putem fi aproape de cunoasterea lui prin intermediul viselor si de asemenea in anumite stari de boala psihica. Pesoanele care sufera de psihoza folosesc de asemenea parti din inconstientul lor pentru a crea halucinatii si iluzii. In plus persoanele creative (artistii, pictorii, scriitorii, muzicinenii, inventatorii etc) folosesc inconstientul in actul de creatie.

Prezentare facuta de Joyce McDougall in cadrul celei de-a patra Conferinte Minte si Viata in 1992.

Sleeping, Dreaming and Dying (Boston, Wisdom Publications, 1997)

Sigmund Freud

 Joyce McDougall (1920 – 2011, psihanaliza) a adus contributii semnificative la intelegerea perversiunilor, simptomelor psihosomatice, sexualitatii feminine, creativitatii si dependentei. Joyce McDougall s-a nascut in Noua Zeelanda unde a obtinut un doctorat in educatie; ulterior, s-a mutat la Londra si a studiat psihanaliza pentru mai multi ani la Hampstead Clinic for Child Psychotherapy, unde entuziasmul Annei Freud au inspirat-o in munca sa. Apoi s-a mutat in Franta unde a continuat studiul in psihanaliza persoanelor adulte.Cercetarile clinice, originalitatea teoretica, mintea deschisa si lipsa dogmatismului au facut-o unica de-a lungul carierei sale de 60 de ani si i-au permis sa creeze o legatura valoroasa intre scoliler psihanalitice anglo-saxona si franceza. McDougall a scris patru carti in domeniul psihanalizei: Plea for a Measure of Abnormality (1978), In Theatre of the Mind: Illusion and Truth On the Psychoanalytical Stage (1982), Theatre of the Body: A Psychoanalytic Approach to Psychosomatic Illness (1989) si The Many Faces of Eros (1996).

Sigmund Freud se intreba mereu: “De ce? De ce oamenii se imbolnavesc? Cum se insanatosesc oamenii? De ce avem razboaie? De ce este civilizatia in pragul prapastiei?”

Joyce considera ca psihanaliza este rodul civilizatiei occidentale si a avut un impact major asupra lumii, mai ales asupra profesionistilor din sanatate mintala. Dupa Freud, toti profesionistii din sanatate au inceput sa recunoasca legatura dintre corp si minte. Freud a fost mereu preocupat de legaturile psihice si somatice. El era foarte constient de faptul ca starea corpului afecteaza imaginile din minte, psihic si ca tot ce se intampla in mintea sau psihicul nostru ne afecteaza de asemenea corpul. El considera corpul si psihicul aflate intr-o stransa legatura, dar guvernate de legi diferite. Legile psihicului functioneaza acolo unde legile sistemului biologic nu functioneaza, insa ele interactioneaza si se influenteaza constant.

In lumea occidentala impactul freudian a depasit cu mult granitele sanatatii. El a lasat o amprenta majora in educatia profesionistilor si a avut un efect considerabil in domeniul creativitatii. Artistii si filozofii, in special, au fost foarte inspirati de descoperirile si filozofia freudiana. Singurul domeniu in care Freud nu a excelat a fost muzica. El a declarat ca farmecul muzicii i-a scapat in totalitate si regreta ca aceasta este o lume inchisa pe el. Freud avea un interes deosebit pentru cuvinte si semiotica. Era foarte important pentru el sa gaseasca cuvinte pentru fenomene umane care nu au fost numite pana atunci. Putem spune ca Freud venera cuvintele. Este cert ca umanitatea este facuta din cuvinte si inrobita de cuvinte. In Ebraica si Biblia Crestina se spune: “La inceput a fost cuvantul.” Eu as avea o sugestie mai buna, spune Joyce, “La inceput a fost sunetul.” Chiar si in lumea intrauterina, fatul aude sunetul si ritmul.

Freud cauta un cuvant care sa denumeasca forta vitala care se afla in fiecare fiinta umana – forta care da sens vietii si cauta sa ajunga si sa atinga alte persoana; forta care se exprima prin iubire, sexualitate, spiritualitate si toate formele de creativitate. El considera aceasta forta ca un flux de energie si a numit-o libido. Ca rezultat al observatiilor clinice si reflectiilor asupra lumii din jurul lui Freud crede ca in om exista o alta forta la fel de puternica care cauta moartea – autodistrugerea si/sau distrugerea altora. Intre forta vitala si forta mortido (morti) exista eternul conflict in psihicul uman. El considera ca impulsurile mortii isi au originea din libido. Cu alte cuvinte aceasta sursa puternica a vietii poate fi folosita pentru bine sau pentru rau – de partea vietii sau de partea distrugerii sau a mortii.

Freud vedea pshicul uman ca o structura formata din trei straturi. A denumit primul nivel constienta. Urmatorul este cunoasterea de care noi nu suntem constienti mereu dar care poate fi amintit mereu – acest nivel este denumit pre-constienta. Al treilea, cel mai mare si mai misterios, este nivelul de inconstienta despre care nu stim si nu poate fi intalnit in starea de veghe si care exercita o mare influenta asupra comportamentului pe tot parcursul vietii.

Mintea inconstienta este permanent activa in lumea noastra psihica interioara si ne impinge sa gasim solutii instinctual (care sunt adesea in conflict cu cererile lumii exterioare). Freud spune ca mintea inconstienta este a intregii umanitati – tot ceea ce de secole am mostenit de la umanitate. El numeste acest patrimoniu mostenirea filo-genetica, spre deosebire de mostenirea noastra ontogenetica, care este alcatuita din tot ceea ce o persoana a experimentat din momentul nasterii. Cercetarea psihanalitica moderna merge chiar mai departe de atat si demonstreaza importanta evenimentelor si memoria intrauterina. Astfel amintirile din copilarie, chiar si din pantecele mamei, impreuna cu fortele libido si mortido sunt toate continute in mintea inconstienta.

Prezentare facuta de Joyce McDougall in cadrul celei de-a patra Conferinte Minte si Viata in 1992.

Sleeping, Dreaming and Dying (Boston, Wisdom Publications, 1997)

Universaliile - Toti radem la fel

Paul Ekman este unul dintre expertii mondiali de seama in stiinta emotiilor, care conduce Laboratorul pentru Studierea Interactiunilor Umane de la Universitatea California din San Diego. Paul Ekman a invatat singur sa-si controleze fiecare dintre cei peste 80 de muschi ai fetei, pentru a putea analiza cu precizie si evalua stiintific conexiunile dintre miscarile fiecarui muschi si emotiile specifice. Drept rezultat, a capatat o abilitate extraordinara de a sesiza emotii foarte rapide, care dau la iveala, prin expresiile faciale, adevaratele sentimente ale individului.

Paul Ekman stia ca expresiile faciale ofera o fereastra directa catre emotiile unei persoane - dar nu exista inca o metoda stiintifica de descifrare a emotiilor dupa miscarile muschilor principali ai fetei. Asa ca Paul Ekman si-a propus sa puna la punct o astfel de metoda. Pentru aceasta, el si colegul sau de cercetare, Wallace Friesen, au petrecut aproximativ un an studiind anatomia faciala si invatand in acelasi timp sa-si miste in mod constient fiecare muschi al fetei, unul cate unul, astfel incat au putut sa observe ce rol juca fiecare in configuratia expresiei unei emotii date. Anatomia faciala permite aproximativ 7.000 de combinatii distincte ale acestor muschi. Aceasta cercetare a fost mai mult decat dificila - a fost de-a dreptul dureroasa. Paul a imprumutat o metoda a lui Guillaume Duchenne du Bologne, un neurolog din secolul al XIX-lea, care a stimulat electric muschii faciali pentru a descrie modul in care isi schimba configuratia - numai ca persoana asupra careia Duchenne facea experimentele nu simtea durerea pe fata si astfel nu era deranjata de socurile electrice usoare. Paul nu era la fel de norocos. Atunci cand avea indoieli cu privire la modul exact in care se misca un muschi, introducea un ac prin piele in muschiul respectiv si il stimula electric. Nu era deloc distractiv, isi aminteste Paul.

Insa rezultatul, obtinut sase ani mai tarziu, a fost o revolutie in studierea stiintifica a emotiilor. Cercetarile lui Paul au scos la iveala faptul ca fiecare emotie poate fi cartografiata prin miscarile muschilor faciali - cu o asemenea acuratete, incat formula pentru o anumita emotie poate fi tradusa intr-o notatie precisa. Pentru prima oara, oamenii de stiinta puteau masura cu exactitate emotiile unei persoane, pur si simplu prin observarea moment cu moment a schimbarilor muschilor faciali.

Astazi, Sistemul de Interpretare a Miscarilor Faciale este folosit de peste 400 de cercetatori din intreaga lume. Doua echipe de cercetatori incearca sa automatizeze sistemul, astfel incat intr-o buna zi - probabil in urmatorii cinci ani - cercetatorii sa poata obtine date despre cele mai mici transformari emotionale prin care trece o persoana, asa cum o EEG ofera informatii sistematice despre fluxul undelor cerebrale.

Cand mi-am inceput cercetarile in acest domeniu, opinia generala in Occident era aceea ca emotiile sunt foarte diferite de la o cultura la alta, ca si limbile sau valorile. Se presupunea ca ele sunt invatate si ca variaza si reflecta specificul fiecarei culturi in parte. Aceasta perspectiva era in contradictie cu conceptia expusa in cartea lui Charles Darwin din 1872, Exprimarea emotiilor la oameni si animale. Darwin sustinea ca emotiile noastre au evoluat, ca noi avem in comun cu animalele unele emotii si ca ele constituie o forta unificatoare pentru intreaga omenire.

In prima mea cercetare, am aratat mai multe chipuri si altele asemanatoare unor subiecti din 21 de culturi diferite de pe glob. Privitorilor li s-a cerut sa spuna ce emotie infatisa fiecare. In pofida diferentelor culturale si de limbaj, fiecarei fete i s-a atribuit aceeasi emotie in toate culturile. Toata lumea a spus ca primul chip infatisa o expresie de fericire, desi foloseau un cuvant diferit pentru aceasta. Despre urmatoarea imagine toata lumea a spus ca prezinta dezgust sau dispret. Acest tip de cercetare avea totusi un neajuns. Pentru ca toti oamenii pe care ii studiasem avusesera acces la aceleasi programe de televiziune si filme, ati putea spune ca ei au invatat acele expresii de la Charlie Chaplin, John Wayne sau Richard Gere - o aluzie la faptul ca Gere statea chiar in spatele lui Paul, asistand la discutie - si ca nu ar fi produsul evolutiei. Pentru a inlatura aceast neajuns, a trebuit sa studiez oameni care nu avusesera nici un contact cu lumea exterioara. Exista la acea vreme un om de stiinta care studia un grup de bastinasi din Noua Guinee, care traiau ca in Epoca de Piatra si care sufereau de o anumita boala, iar el inregistrase peste 30.000 de metri de pelicula cinematografica cu acesti oameni care foloseau inca unelte de piatra si nu avusesera nici un contact cu lumea exterioara.

Am petrecut sase luni studiind acele filme. Atunci am facut descoperirea, pentru ca nu am vazut nimic din ce nu vazusem anterior. Nu era nimic unic, nimic nou si mi-am dat seama, dupa succesiunea de secvente din cadrul filmelor, ca interpretarile mele referitoare la emotiile lor erau corecte. Nu a trebuit sa invat limbajul expresiilor lor - expresiile lor faciale. Limbajul expresiilor lor era acelasi ca al meu.

In 1967, am mers in Noua Guinee pentru a-i studia pe acesti oameni, a adaugat Paul, in timp ce prezenta imagini cu expresii spontane, fotografiate de echipa sa. Iata aici un baiat care arata bucurie. Aceasta femeie infatiseaza surpriza, prin sprancenele ridicate. In urmatoarea fotografie, femeia din fundal se uita la mine manioasa pentru ca am incalcat o cutuma culturala, acordandu-i atentie. Barbatul din cealalta imagine prezinta o expresie de dezgust; aici, el ma priveste mancand din conservele pe care le-am adus cu mine; si eu, fireste, am avut o expresie similara cand am gustat din hrana lui. Ei bine, acestea sunt exemple simpatice, dar nu sunt dovezi propriu-zise; trebuia sa fac experimente sistematice. In cel mai interesant experiment, le-am spus o poveste si le-am cerut sa-mi arate cum ar arata fata lor in fiecare poveste.

Nu stiau ce este aceea o camera de filmat, asa ca nu au fost stanjeniti de faptul ca i-am filmat in decursul urmatoarelor scenarii: «Arata-mi cum ar arata fata ta daca ai fi pe cale sa te iei la bataie»; sau «daca cineva ti-a facut ceva ce nu iti place, dar nu ai sa te iei totusi la bataie»; sau «daca ai afla la un moment dat ca copilul tau a murit». In sfarsit, «daca vin in satul tau prieteni pe care nu i-ai mai vazut de multa vreme».

Nu ar trebui sa fie surprinzator faptul ca atunci cand le-am aratat aceste imagini studentilor americani, care nu-i cunosteau pe acesti oameni, ei n-au avut nici o dificultate in a le intelege emotiile. Pentru mine, acest lucru a fost decisiv pentru demonstrarea universalitatii expresiilor faciale. Darwin avea dreptate: aceasta trasatura face parte din zestrea comuna a umanitatii.

Exista universalii nu doar in ce priveste expresiile emotiilor, ci si in ce priveste unele dintre evenimentele care provoaca emotiile. Nu avem dovezi substantiale in acest sens, dar datele pe care le avem sugereaza ca lucrurile stau la fel pentru toti oamenii la un nivel abstract, chiar daca detaliile pot sa difere. In cazul tristetii sau al angoasei, cauza comuna este o pierdere importanta. Ce sau cine este aceasta pierdere poate sa difere de la un individ la altul si de la o cultura la alta.

Asa cum exista universalii la nivelul factorilor care provoaca o emotie, exista de asemenea universalii si la nivelul unora dintre schimbarile care se produc in corpul nostru atunci cand resimtim o emotie. Cu ajutorul unui coleg, Robert Levenson, de la Universitatea California din Berkeley, am observat schimbarile de la nivelul organelor corpului in cazul fiecarei emotii in parte. Sa luam doar exemplele maniei si fricii. In cazul ambelor emotii, se produce o accelerare a ritmului cardiac si apare transpiratia. Insa in cazul maniei, mainil devin fierbinti, in vreme ce in cazul fricii mainile devin reci. Aceasta diferenta la nivelul temperaturii pielii este universala. Spun ca este universala deoarece am facut acest experiment si cu membrii unei culturi din muntii din vestul Sumatrei, populatia Minangkabao si am obtinut exact aceleasi date cu privire la fiziologie.

18 tipuri de zambete

Un alt aspect este diferenta dintre expresiile voluntare si cele involuntare. Aceasta descoperire nu-mi apartine mie, ci unui neurolog francez de la sfarsitul secolului al XIX-lea, dr. Guillaume Duchenne. Paul a prezentat o imagine a dr. Duchenne, cu un pacient care avea un zambet simulat si o alta unde avea un zambet autentic.

In imaginea din stanga, pacientul nu resimtea nici o durere la nivelul fetei. Dr. Duchenne ii aplica electrozi pentru a-i stimula muschii fetei. El a descoperit, de pilda, ce muschi ridica buzele. insa atunci cand s-a uitat la imagine, a spus: «El zambeste, dar nu pare fericit.» Asa ca i-a spus subiectului o gluma si a facut a doua fotografie. Diferentele intre cele doua zambete apar la nivelul muschilor din jurul ochilor, care ridica pometii.

Duchenne spunea ca muschii din jurul ochilor nu pot fi controlati in mod constient. Miscarea se produce doar in cazul unei emotii autentice. Ca sa reproduc cuvintele lui Duchenne: «Absenta acestei miscari dezvaluie o falsa prietenie.»

Guillaume Benjamin Amaud Duchenne (1806-1875), neurolog francez, a cercetat si descoperit in premiera mai multe tulburari nervoase si musculare, introducand in tratarea acestora electrodiagnoza si electroterapia. A studiat musculatura fetei si implicarea neuromusculara in exprimarea emotiilor.

 

Prezentare facuta de Paul Ekman in cadrul celei de-a opta Conferinte Minte si Viata la Dharamsala, in 2000.

Emotii distructive: Cum le putem depasi? (Curtea Veche 2005)

Somnul, orgasmul si moartea

 

 

Joyce McDougall (1920 – 2011, psihanaliza) a adus contributii semnificative la intelegerea perversiunilor, simptomelor psihosomatice, sexualitatii feminine, creativitatii si dependentei. Joyce McDougall s-a nascut in Noua Zeelanda unde a obtinut un doctorat in educatie; ulterior, s-a mutat la Londra si a studiat psihanaliza pentru mai multi ani la Hampstead Clinic for Child Psychotherapy, unde entuziasmul Annei Freud au inspirat-o in munca sa. Apoi s-a mutat in Franta unde a continuat studiul in psihanaliza persoanelor adulte.Cercetarile clinice, originalitatea teoretica, mintea deschisa si lipsa dogmatismului au facut-o unica de-a lungul carierei sale de 60 de ani si i-au permis sa creeze o legatura valoroasa intre scoliler psihanalitice anglo-saxona si franceza. McDougall a scris patru carti in domeniul psihanalizei: Plea for a Measure of Abnormality (1978), In Theatre of the Mind: Illusion and Truth On the Psychoanalytical Stage (1982), Theatre of the Body: A Psychoanalytic Approach to Psychosomatic Illness (1989) si The Many Faces of Eros (1996).

Joyce McDougall: Psihanaliza ofera cateva raspunsuri in privinta relatiei dintre somn si orgasm, care pot fi unite imaginar cu ideea de moarte. Persoanele care sufera de insomnie si cele care nu pot avea orgasm pot descoperi prin psihanaliza ca cele doua deriva din teroarea de a-si pierde senzatia de sine. Este, de asemenea, interesant ca in Franta orgasmul este numit “le petit mort” (mica moarte). In mitologia greaca, Morpheus si Thanatos care reprezinta somnul si moartea sunt frati. Pentru a putea adormi esti nevoit sa lasi deoparte ideea de sine si sa te dizolvi. Pierderea sinelui este experimentata ca o pierdere si nu ca o imbogatire. Acestea pot fi aplicate persoanelor care nu pot avea orgasm. Dorinta de a pierde senzatia de sine si a adormi sau uniunea orgasmica ne pot permite sa nu ne fie frica de moarte. Putem spune ca somnul si orgasmul sunt forme subliminale ale mortii.

Dalai Lama: In literatura Budismului Tibetan se spune ca in timpul stranutului, actului sexual, somnului si a mortii traim scurte momente de iluminare. Sigur ca senzatia de sine si ego-ul sunt foarte puternice si avem tendinta sa ne raportam lumii subiectiv. Dar in aceste momente particulare aceasta senzatie puternica de sine este foarte diminuata.

Joyce McDougall: Este o legatura intre dificultatea de a renunta la ego, intr-o lume dominata de ego, si incapacitatea de a ne detasa de imaginea grosiera a corpului pentru a face loc corpului spiritual?

Dalai Lama: Cred ca exista o legatura pentru ca senzatia de sine este in foarte stransa legatura cu existenta corpului. Senzatia de sine este dependenta de corpul fizic grosier. Dar cand cineva experimenteaza sentimentul subtil de sine, corpul grosier devine neimportant si frica de moarte se estompeaza.

Prezentare facuta de Joyce McDougall in cadrul celei de-a patra Conferinte Minte si Viata in 1992.

Sleeping, Dreaming and Dying (Boston, Wisdom Publications, 1997)

Sistemul imunitar si revenirea la starea de calm

Dr. Richard J. Davidson este profesor la Catedra William James, profesor de psihologie si psihiatrie la Cateda Vilas; director al Laboratorului pentru Neurologia Afectelor, Universitatea Wisconsin-Madison. 

Diferentele dintre reactiile emotionale ale oamenilor.

"Exista diferente foarte adanci intre reactiile oamenilor la unul si acelasi eveniment. Noi credem ca aici se afla cheia pentru a intelege de ce unii oameni sunt mai predispusi la emotiile distructive, iar altii sunt mult mai putin vulnerabili in fata acestora. Cand vorbesc despre aceste diferente intre oameni, vorbesc, de fapt, despre diferente la nivelul creierului – insa aceasta nu inseamna ca diferentele sunt genetice. Avem motive foarte serioase sa credem ca multe dintre aceste diferente de la nivelul creierului sunt rezultatul experientelor prin care trec oamenii.

Una dintre cele mai importante diferente pe care le-am studiat o reprezinta ceea ce eu numesc «functia de recuperare». Aceasta se refera la intervalul de timp necesar pentru ca o persoana sa revina la starea de calm, dupa ce a trecut printr-o emotie."

Acesta era un alt fel de a spune ceea ce spusese si Paul Ekman cu o zi in urma, referindu-se la "perioada refractara" si la intervalul de timp necesar pentru a iesi din aceasta stare.

"Exista diferente foarte mari intre oameni, care pot fi masurate obiectiv, nu doar in functie de ceea ce spun subiectii", a spus Richard Davidson (neurostiinta si psihologie) in continuare. "Pe baza functiilor creierului, putem spune ca unii oameni au o reactie prelungita, in vreme ce altii revin la starea de calm foarte repede.

Atunci cand li se infatiseaza imagini amenintatoare, subiectii care revin repede la starea de calm sunt aceia care prezinta o activare mai mica in regiunea nucleului amigdalian si de mai scurta durata. Exista si subiecti care prezinta o activare mai pronuntata in cortexul prefrontal stanga - aria importanta pentru emotiile pozitive. Acesti subiecti marturisesc in acelasi timp ca experienta lor cotidiana este plina de vigoare, optimism si entuziasm.

Aceste diferente s-au observat si la copiii foarte mici, de doar 10 luni. Insa diferentele nu sunt stabile - adica un copil care la varsta de 3 ani, sa zicem, manifesta o reactie prelungita la un eveniment negativ, stresant, nu va manifesta in mod necesar aceeasi reactie si la varsta de 13 ani. Aceste diferente sunt mult mai putin stabile la copii, in raport cu adultii. Ceea ce inseamna ca structura pe care o va capata creierul nostru in primii ani de viata depinde in mare masura de mediul inconjurator.

As mai dori sa mentionez inca trei trasaturi foarte importante in acest grup de caracteristici", a continuat Richard Davidson.

"Daca subiectilor care isi revin foarte repede dupa un eveniment negativ li se cere sa isi controleze in mod voluntar emotiile, sa suprime mania sau frica, vor reusi sa faca mai bine acest lucru. Putem demonstra experimental cu exactitate acest lucru. Nu numai ca acesti subiecti prezinta in mod spontan o reactie cu o durata mai scurta si isi revin mai repede, dar sunt si mult mai capabili sa isi controleze in mod activ emotiile, daca li se cere acest lucru.

"De asemenea, subiectii care isi revin mai repede prezinta si un nivel mai scazut al cortizolului, care joaca un rol central in cazul stresului. Cortizolul este un hormon produs de glandele suprarenale, situate, adica, deasupra rinichilor, dar sunt controlate de creier. Cand are loc un eveniment stresant, majoritatea oamenilor vor elibera cortizol, insa cei care isi revin mai repede prezinta, in general, un nivel scazut al cortozolului in starea de calm. Stim ca atunci cand nivelul cortizolului este ridicat pentru o perioada mai lunga de timp, acest lucru poate ucide celulele din hipocamp" - fapt observat in cazul unor tulburari cum ar fi stresul post traumatic si depresia acuta. Ultimul aspect se refera la faptul ca cei care isi revin mai repede prezinta si o functionare mai buna, in anumite privinte, a sistemului imunitar, ceea ce inseamna ca ei vor avea si o stare de sanatate fizica mai buna. De pilda, prezinta niveluri mai ridicate de activitate a anticorpilor, prima line de apararare pe care o foloseste sistemul imunitar pentru a elimina diversi agenti patogeni care intra in corpul nostru, de la tumorile canceroase pana la banala raceala." Aceste descoperiri referitoare la diferentele privind abilitatea de recuperare dupa o emotie perturbatoare sunt importante cand se pune problema ca oamenii sa fie ajutati sa invete sa-si administreze stresul emotional. In genere, diferentele descoperite la nivelul unui sistem biologi" sugereaza existenta unui anume grad de elasticitate – adica existenta unui potential de schimbare in acea arie. De pilda, studiile care coreleaza alimentele consumate cu nivelul colesterolului au aratat in mod clar ca nivelul colesterolului poate fi imbunatatit daca consumam anumite alimente, iar pe altele le evitam.

Cand este vorba de administrarea emotiilor perturbatoare, intrebarea este daca oamenii pot invata sa-si imbunatateasca performantele - de pilda sa-si redobandeasca mai repede calmul.

Prezentare facuta de Richard J. Davidson in cadrul celei de-a opta Conferinte Minte si Viata la
Dharamsala, in 2000.

Emotiile distructive: Cum le putem depasi? (Curtea Veche 2005)

Televizorul si sanatatea

Intr-una din Conferintele despre Viata si Minte s-a discutat cazul unui baiat de 6 ani care s-a infuriat, s-a dus la scoala cu un pistol si a ucis o fetita? Baiatul nu a fost acuzat de crima.

Aceasta a declansat o lunga discutie in cercul tibetan, dezbatanduse nuantele cazului. “Este furios”, a spus in cele din urma Dalai Lama. “Acesta este cu siguranta un exemplu de crima determinata de manie. Este de asemenea o crima provocata de o mare doza de iluzie. Am oare dreptate sa presupun

ca acest baiat de 6 ani a dorit, poate, sa o impuste pe fetita, dar ca nu a inteles prea clar faptul ca, odata ce a comis fapta, fetita nu va mai reveni niciodata la viata?”

“Nu este clar daca el a inteles ce este moartea”, am raspuns Daniel Goleman.

“Cum ar fi putut sa creada ca nu va muri?” a intrebat Matthieu Richard cu o nuanta de scepticism. “Chiar nu stia ce este moartea?”

“Aceasta intrebare tine de psihologia cresterii”, am subliniat eu.

Mark Greenberg, specialist in psihologia cresterii copiilor, a explicat: “Noi credem ca, pana la varsta de 7 ani, majoritatea copiilor nu inteleg consecintele permanente ale unei astfel de actiuni. Putem presupune ca ceea ce a dorit el a fost s-o faca sa se simta prost sau chiar sa-i faca rau fizic, dar intr-un mod temporar, nu definitiv.” Alan a atras atentia asupra unuia dintre factorii care ar putea, la un copil de varsta frageda, sa contribuie la aceasta “credinta magica” ca moartea nu este definitiva. “Si sa tinem cont ca copiii de 6 ani se uita la desene animate, in care personajele sunt ucise, le sunt retezate capetele, cad in prapastie, sunt ciuruite de gloante, iar dupa aceea isi revin. Din genul de informatii pe care le primesc din media nu reiese clar ca moartea este ireversibila.”

“Asa este”, a fost de acord Matthieu. “Am citit ca adolescentii americani vad 40.000 de astfel de crime la televizor pana la varsta de 20 de ani. Cu siguranta ca acest lucru are o influenta.”

Alan a profitat de aceasta observatie pentru a formula o concluzie generala a discutiei de pe parcursul zilei: “Poate ca morala intregii povesti este aceea ca noi toti avem nevoie de mai multa claritate, ca trebuie sa fim mai responsabili.”

Eckhart Tolle despre privitul la televizor

Privitul la televizor este o activitate de recreere preferata (mai degraba non-activitate) pentru milioane de oameni din intreaga lume. Americanul cu varsta de saizeci de ani a petrecut mai mult de cincisprezece ani in fata ecranul televizorului. In multe alte tari, cifrele sunt similare.

Multi oameni considera privitul la televizor o relaxare. Urmariti-va cu atentie si veti observa ca cu cat petreceti mai mult timp in fata ecranul de televizor cu atat mai mult activitatea gandire devine suspendata si urmaresti talk-show-uri, jocuri si concursuri , sitcom-uri si chiar reclamesi astfel aproape nici un gand nu este generat de mintea ta. Nu numai ca nu-ti amintesti de problemele tale, dar vei deveni temporar liber de tine - si ceea ce ar putea fi mai relaxant decat asta?

Vizionarea TV-ului creeaza un spatiu interior? Te face sa fii prezent? Din pacate, nu. Atunci cand te uiti la televizor, tendinta este ca mintea sa cada mai jos gandire, nu sa se ridice deasupra. Televiziunea are acest lucru in comun cu alcool si anumite alte droguri. Televizorul ofera o oarecare linistire a mintii, dar platesti din nou un pret foarte mare: pierderea constientei. Ca si alte droguri are o calitate foarte puternica de a crea dependenta.

O solutie la aceasta problema este de a opri vizionarea televizorul cu totul. Dar daca acest lucru nu este posibil. O solutie foarte practica si realista este sa priviti la televizor cat mai constient posibil. Cum facem acest lucru?

Evita vizionarea de programe si reclame care au o succesiune rapida de imagini care se schimba la fiecare doua sau trei secunde sau mai putin. Vizionarea excesiva la televizor si a acestor programe, in special, sunt in mare parte responsabile pentru disfunctia deficitului de atentie, o disfunctie mentala care afecteaza in prezent milioane de copii in intreaga lume. O atentie de scurta durata face toate perceptiile si relatiile superficiale si nesatisfacatoare. Orice ai face, orice actiune efectuati in aceasta stare este lipsita de calitate deoarece calitatea necesita o atentie.

Privitul la televizor des si pe perioade lungi de timp te face nu doar iconstient, el induce, de asemenea, pasivitatea si va seaca de energie. De aceea, mai degraba decat sa va uitati la intamplare, mai bine alegti un program pe care vreti sa-l vizionati. Pastrativa atentia cat mai mult timp in iteriorul corpului dvs in timp ce priviti la televizor, simtiti energia vitala din interior. Ca alternativa fiti constienti de respiratia dvs din timp in timp. Priviti in afara ecranului la intervale regulate, astfel incat sa nu acapareze complet atentia si simtul vizual. Nu cresteti volumul mai tare decat este necesar pentru ca televizorul sa nu va copleseasca la nivel auditiv. Utilizati butonul MUTE in timpul reclamelor. Asigurati-va ca nu va duciti la culcare imediat dupa oprirea televizorul sau, chiar mai rau, nu adormiti cu televizorul pornit.

Minciunile, detectarea lor si ansamblul emotional

Paul Ekman este unul dintre expertii mondiali de seama in stiinta emotiilor, care conduce Laboratorul pentru Studierea Interactiunilor Umane de la Universitatea California din San Diego.

Paul Ekman a prezentat cercetarile sale despre inselare si minciuna. "De lucrurile acestea m-am ocupat doar in America. Cercetarea noastra a demonstrat ca majoritatea oamenilor pot fi usor inselati - chiar si politistii, psihiatrii, avocatii si vamesii. Acestia nu sunt capabili sa detecteze minciunile, discutand pur si simplu cu cineva."

"Dar politicienii?" a intrebat Dalai Lama zambind. Desi comentariul a fost facut pe un ton neutru, Paul a sesizat o urma de tristete. Pe durata zborului catre India, Paul citise autobiografia lui Dalai Lama, Libertate in exil si fusese frapat de cat de des mentiona Dalai Lama ca fusese inselat de minciunile politicienilor, atunci cand China a invadat Tibetul. Paul a raspuns: "Am studiat doar minciunile politicienilor, nu m-am intrebat daca ei pot recunoaste cand cineva minte, insa, intr-un fel, mi se pare surprinzator ca oamenii nu-si pot da seama cand sunt mintiti, deoarece exista atatea indicii comportamentale subtile, care indica daca cineva spune adevarul sau minte. Acestea pot fi depistate daca examinam fata si tonul vocii. Aceste examinari ale corpului si fetei sunt corecte in proportie de peste 85% atunci cand e vorba sa se discearna adevarul de minciuna. Am gasit doar un grup foarte mic de oameni care pot face evaluari la fel de corecte ca masuratorile noastre obiective. Acesti oameni se pricep foarte bine sa asculte, sa priveasca si sa recunoasca imediat. Incerc sa descopar cum apare aceasta abilitate, deoarece mai putin de 1% din oameni o au."

Apoi Paul a trecut la tema relatiei stranse dintre expresiile faciale ale emotiilor si schimbarile din corp. "Pe parcursul cercetarilor noastre, am descoperit ceva care ne-a surprins. Daca adopti in mod intentionat o expresie faciala, iti provoci o schimbare fiziologica. Adoptand o anumita expresie, declansezi in fiziologia ta acele schimbari asociate in mod obisnuit emotiei infatisate. Acest lucru s-a observat atat in cercetarile efectuate asupra fiziologiei corpului, cat si in unele studii efectuate impreuna cu Richard Davidson, asupra modificarilor din creier. Fata nu este un simplu mijloc de exprimare, ci si un mijloc de activare a emotiilor. "

"Sunt incluse si expresiile voluntare?" a intrebat Dalai Lama.

Paul a raspuns: "Este vorba numai de expresiile voluntare - insa aceste expresii declanseaza sistemul involuntar." Cu alte cuvinte, impunandu-i fetei sa afiseze un zambet, in creier se declanseaza o activitate specifica fericirii - la fel cum o grimasa declanseaza in creier o activitate specifica tristetii, aceasta fiind o alta descoperire facuta de Paul impreuna cu Richard Davidson.

Paul a adaugat: "As vrea sa mentionez ca exista diferente individuale in ce priveste emotiile. Am inceput cu universaliile, insa in ultimii zece ani m-am ocupat de diferentele dintre indivizi. Oamenii au stiluri afective diferite. In cazul unora, emotiile se declanseaza mult mai repede decat in cazul altora. Unii oameni au reactii emotionale mult mai puternice. La altii, emotiile persista mult mai mult timp. Emotiile unora sunt foarte evidente, ale altora foarte greu de depistat. Descoperirile noastre arata de asemenea ca, la majoritatea oamenilor, sistemul emotional este unificat, nu fragmentat. Nu e posibil, asa cum sustineau înainte oamenii de stiinta, ca exprimarea sa fie impetuoasa si reactia fiziologica redusa. Diferitele parti ale ansamblului emotional merg mana in mana ..

Expresiile sunt puternice sau rapide si la fel sunt si schimbarile corespunzatoare de la nivelul corpului, declansate de sistemul nervos autonom. Am demonstrat de asemenea ca, in ansamblu, aceste diferente dintre indivizi nu se limiteaza la o singura emotie. Daca aveti o reactie de manie puternica, veti avea si o reactie de frica puternica." Aceste diferente sugereaza un motiv pentru care oamenii se inseala asupra emotiilor: cu totii - in mod firesc, dar incorect - presupunem ca ceilalti traiesc emotiile in acelasi fel

ca noi. Descoperirile lui Paul sugereaza de asemenea ca unii oameni - cei cu reactii emotionale rapide, puternice si de durata - pot avea dificultati mai mari in a-si administra emotiile. Acest aspect ne face sa ne intrebam cat de devreme in viata apar aceste diferente in ce priveste trairea emotiilor.

Paul crede ca, daca am sti acest lucru, am putea interveni in timpul dezvoltarii oamenilor, pentru a le oferi o sansa mai mare de a-si administra emotiile. Pentru Paul, aceasta posibilitate parea foarte departe de ceea ce stim in momentul de fata.

Prezentare facuta de Paul Ekman in cadrul celei de-a opta Conferinte Minte si Viata la Dharamsala, in 2000.

Emotii distructive: Cum le putem depasi? (Curtea Veche 2005)

Trauma si pretul sau

Daniel Brown este profesor de psihologie la Harvard Medical School si director de Medicina Comportamentala la Cambridge City Hospital. El este licentiat al Universitatii din Massachusetts si a obtinut si titlul de doctor in religie la Universitatea din Chicago cu lucrarea studiu comparativ al cailor contemplative Tibetane, Theravadan si Yoga. El este co-autor al lucrarii Transformarea Constiintei: Perspective conventionale si contemplative asupra dezvoltarii si studiaza pe larg hipnoza si medicina de comportamentala.

Trauma si pretul sau

Am studiat oameni care au supravietuit diferitor tipuri de traume psihice - molestati sexual in copilarie, victime ale unor crime, supravietuitori ai razboiului, inclusiv raniti sau care au trait experienta mortii clinice, oameni incarcerati sau torturati sistematic din motive politice si refugiati. Cele mai multe experiente cu refugiatii le-am avut cu persoane din America Centrala, dar am lucrat si cu refugiati din sudul Asiei, mai ales, din Cambodgia, dar si cu cativa din Vietnam.

Cand lucram cu astfel de indivizi, este foarte greu sa incepem cu tratamentul psihologic. Debutam, in schimb, cu interventii asupra mediului, deoarece, in cazul refugiatilor, adesea cultura a fost fragmentara. Primul nivel de interventie vizeaza restabilirea comunitatii si asigurarea nevoilor primare: adapostul si hrana. Cand ajung intr-o tara straina, ei nu stiu cum sa se descurce sau sa obtina ajutor, asa ca ii sprijinim sa se stabileasca undeva. Munca este ingreunata de faptul ca politica americana de acceptare a strainilor prevede distribuirea acestora in diferite orase din tara. Asta nu este o abordare corecta, pentru ca ceea ce le trebuie intr-adevar oamenilor este reconstituirea simtului comunitatii. Daca supravietuitorii sunt imprastiati in comunitati diferite, se vor simti foarte izolati. Nu cunosc limba si nu au contact cu oamenii din propria lor cultura. Asadar, in masura in care este posibil, incercam sa-i incurajam sa traiasca in aceeasi comunitate. De asemenea, ii invatam lucrurile esentiale, cum ar fi limba engleza, care sa-i ajute sa se descurce in viata cotidiana, dar prioritatea ramane intotdeauna reconstituirea simtului relatiilor comunitare.

Comunitatea nu este doar una a indivizilor, ci si practicile din cultura lor, asa ca ii incurajam sa-si reconstruiasca obiectele de arta si artizanat si sa-si reia ritualurile religioase. De exemplu, am incurajat cambodgienii din zona Bostonului sa mearga la temple budiste. Pentru cambodgieni, cel mai dificil este faptul ca doar fermierii saraci au supravietuit holocaustului. Cei mai multi muncitori calificati au fost ucisi, iar institutiile care se ocupau de cultura lor, cum ar fi scolile si lacasurile de cult, au fost distruse.

Am ramas foarte impresionat atunci cand am fost in Satul Copiilor Tibetani, pentru ca acolo oamenii incearca sa faca acelasi lucru pe care cercetatorii din Occident l-au recomandat ca prima etapa in tratamentul victimelor torturii si ale experientelor oribile ale holocaustului: facilitarea traiului supravietuitorului in comunitate, impreuna cu cei din neamul lui si asigurarea nevoilor primare, hrana si adapostul. Urmatorul pas este atragerea lor in participarea la restabilirea propriei mosteniri culturale. Pentru refugiatii din Tibet, nu este suficient sa traiasca in comunitate - ei trebuie sa practice dharma si sa se implice in arta.

Daca incercarn sa le asiguram un tratament psihologic oamenilor in acest moment, acest lucru nu functioneaza. Chiar daca au cosmaruri noaptea si sunt foarte agitati si tematori, nu putem face mare lucru inainte de a-i introduce in comunitate. Acest prim nivel de interventie poate dura cativa ani si, din pacate, ei trebuie sa traiasca in suferinta si disperare pana cand este restabilita comunitatea. Uneori, medicamentele pot fi folositoare, dar este complicat, pentru ca s-ar putea sa nu inteleaga despre ce e vorba sau sa refuze sa le ia. Incercam sa le furnizam aceleasi medicamente pe care le-ar primi in propria lor cultura, dar, in general, la inceput nu tratam direct efectele torturii.

Odata ce comunitatea este restabilita si oamenii pot vorbi suficient de bine engleza pentru a se descurca, ori sunt folositi interpretii, se trece la urmatorul nivel: munca psihologica.

Facem acest lucru atat individual, cat si in grup. Unii nu vor sa lucreze in grupuri, date fiind antecedentele lor culturale. Printre refugiatii din America Centrala se gasesc atat membri ai extremei stangi, cat si mernbri ai brigazilor mortii, de extrema dreapta, care au plecat din cauza nerespectarii drepturilor omului. Ambele tabere traiesc in aceeasi comunitate, astfel incat razboiul continua. Ei nu se aduna in grupuri, deoarece se tem ca cel de alaturi ar putea fi un inamic. Cu alte grupuri, cum ar fi cele de cambodgieni, este mai usor de lucrat. Acestia se strang in grupuri pentru ca aceste legaturi sunt foarte benefice pentru ei. Probabil ca acelasi lucru este valabil si in cazul tibetanilor. Odata adunati in grupuri, ii facem sa vorbeasca despre treburile zilnice. Nu ii punem sa discute despre experientele torturii, pentru ca asta ii agita si le agraveaza foarte mult simptomele, atat fizice, cat si mentale.

Urmatoarea etapa a tratamentului este lucrul individual in cadrul unui proces asemanator psihoterapiei. Multi refugiati nu inteleg asta, dar totul poate fi pus in termenii propriei lor culturi. Cei care au fost torturati sistematic au mari dificultati in a se simti in siguranta alaturi de oricine sau chiar si atunci cand sunt singuri. Le este teama tot timpul ca va veni cineva sa le faca rau. Ei isi retraiesc experienta de multe ori, in vise, iar in stare de veghe au amintiri fugare ale traumei, carora nu le pot face fata. I-am rugat sa-si expuna viziunea asupra sigurantei. I-am intrebat daca s-au simtit vreodata in siguranta, apoi i-am pus sa se imagineze in situatia respectiva, astfel incat sa poata obtine sentimentnl de siguranta dupa bunul plac. Daca spun ca nu s-au simtit in viata lor in siguranta, le cerem sa-si imagineze cum s-ar putea simti astfel alti oameni, punandu-se apoi pe ei insisi in situatia respectiva.

Aceste viziuni asupra sigurantei dureaza intre zece minute si o ora. Atunci cand incearca sa vizualizeze, intervine adesea o schimbare si incep sa apara amintiri ale torturii. In acel moment, le spunem sa incerce sa isi imagineze un alt loc aflat in siguranra. Daca amintirile nedorite revin, le cerem sa incerce din nou, astfel incat sa invete sa-si controleze amintirile. Daca au fost torturati sistematic, ar putea avea nevoie chiar si de trei ani pentru a vizualiza siguranta, dar, in final, se vor simti la adapost si increzatori. Astfel, siguranta devine fundamentul terapiei relatiilor. Odata ce oamenii devin mai increzatori in capacitatea de a-si controla starea psihica in acest fel, trecem la alte vizualizari. In cele din urma, vor incepe sa-si aminteasca fragmentat experientele din timpul torturii si sa vorbeasca despre ele. Incercam sa-i facem sa discute despre ele doar putin cate putin. Cu timpul, vor vorbi mai usor si le vor putea intelege. Lucrurile se vor aseza, iar ei vor duce o viata normala.

Prezentare facuta de Daniel Brown in cadrul celei de-a treia Conferinta Minte si Viata la Dharamsala, in 1990.

Emotii vindecatoare: Dialoguri cu Dalai Lama despre ratiune, emotii si sanatate (Curtea Veche 2008)

Stresul si sistemul nervos autonom

Daniel Brown este profesor de psihologie la Harvard Medical School si director de Medicina Comportamentala la Cambridge City Hospital. El este licentiat al Universitatii din Massachusetts si a obtinut si titlul de doctor in religie la Universitatea din Chicago cu lucrarea studiu comparativ al cailor contemplative Tibetane, Theravadan si Yoga. El este co-autor al lucrarii Transformarea Constiintei: Perspective conventionale si contemplative asupra dezvoltarii si studiaza pe larg hipnoza si medicina de comportamentala.

Stresul si sistemul nervos autonom
Oamenii de stiinta care se ocupa de comportament s-au concentrat asupra relatiei dintre stresul care cauzeaza boala si intelegerea sistemului nervos autonom. Sistemul nervos autonom controleaza functii precum tensiunea musculara si ritmul batailor inimii. De asemenea, controleaza raspunsul vasomotor prin intermediul muschilor din jurul vaselor de sange, care se dilata si se contracta la anumite intervale pentru a redirectiona sangele prin corp. Cand digeram rnancarea de la micul dejun, vasele de sange din jurul stomacului se dilata, astfel incat in zona ajunge mai mult sange. Cand facem un efort de gandire, cum ar fi cititul, vasele de sange din creier se dilata. Cand suntem foarte relaxati, capilarele din piele se
dilata si distribuie sangele in aceasta zona.

Sistemul nervos autonom este un sistem defensiv de urgenta. Unul dintre aspectele reactiei de aparare este clasicul raspuns "lupta sau fugi". Cand organismul este amenintat, se declanseaza de obicei o punere in garda si creste tensiunea musculara, astfel incat suntem pregatiti fie sa fugim, fie sa lovim pentru a ne apara. Bataile inimii sunt mai dese si vasele de sange din piele se contracta. Sangele este redirectionat catre rnuschi si catre creier, punand organismul in alerta si pregatindu-l de actiune. Observam aceasta reactie clasica de tipul "lupta sau fugi" la animalele si la oamenii amenintati, dar punerea in garda autonoma este mult mai complexa la oameni. Exista, de asemenea, forme mai putin intense ale acestei reactii in activitatile zilnice obisnuite, De exemplu, acelasi tipar, care presupune un puls ridicat, contractarea vaselor de sange din piele si tensiune musculara crescuta, apare atunci cand ne concentrarn mental, pregatindu-ne de actiune. Orice fel de pregatire de actiune este insotita de aceasta activitate autonoma, cu modificari ale nivelului de tensiune musculara si arteriala. Atat reactia de tipul "lupta sau fugi" , cat si versiunea sa redusa, alerta si pregatirea de actiune in viata obisnuita, tin de sisternul nervos autonom. Reactiile sunt automate, dar stim astazi ca oamenii pot invata sa le controleze voluntar prin terapii comportamentale.

O alta aparare de urgenta controlata de sistemul nervos autonom este reactia de anticipare imobila, care poate fi observata si la animale. Uneori, atunci cand animalele sunt speriate de un pradator, ele devin rigide, ascultand si observand ce se intarnpla in jurul lor. In acest caz, apare o scadere a pulsului, invers decat in cazul "lupta sau fugi". Putem observa, de asemenea si o scadere a tensiunii musculare si o vasoconstrictie generala la nivelul muschilor si al pielii. O varianta mai putin intensa apare de fiecare data cand ne concentram foarte tare pentru a receptiona informatii provenite din rnediul inconjurator. In viata cotidiana, trecem prin perioade in care primim informatii din mediu in acest mod concentrat, dar si prin perioade in care anticipam un raspuns. Sistemul nervos autonom mobilizeaza din punct de vedere fiziologic corpul, atat pentru a-l pregati, cat si pentru a-l implica in evenimentele din jurul sau.

Orice situatie stresanta pentru noi provoaca o reactie in sisternul nervos autonom. Cand avem de-a face cu un eveniment stresant, activarea sistemului nervos autonom provoaca schimbari fata de nivelul de baza al functiilor primare ale pulsului, tensiunii arteriale si tensiunii musculare. Apoi, cand stimulul dispare, sistemul nervos autonom se dezactiveaza. Dupa o perioada de repaus, el revine la nivelul de baza. De fiecare data cand intalnim o situatie noua sau stresanta, exista un tipar de activare, dezactivare - sau repaus - si revenire la nivelurile de baza.

Pretul stresului

Cand suntem pusi in fata unor evenimente stresante, inregistram un nivel continuu de alerta. Aceasta situatie se poate mentine un timp indelungat, pana cand este atins punctul de epuizare si repausul devine fortat. Stresul cronic provoaca o dereglare sau un dezechilibru in functionarea sistemului nervos autonom, astfel incat, la un stimul foarte mic, apare un nivel foarte ridicat de activare. Celulele din sistemul nervos autonom devin hiperactive si raspund la provocari minore. Apar dereglari in tiparele tensiunii musculare si dezechilibre in cele ale tensiunii arteriale. Acestea pot contribui la aparitia unor boli, cum ar fi astmul, anumite tipuri de migrene si sindromul stomacului iritat, in care apar dureri sau diaree fara sa existe o infectie.

Aceste schimbari pot fi provocate de diferite tipuri de stres. Multe cercetari s-au orientat asupra a ceea ce numim stresul schimbarilor intervenite in viata. S-a descoperit ca oamenii care au suferit multe schimbari semnificative in viata intr-o perioada scurta - moartea unei rude, inceperea unei noi relatii, ruperea unei relatii, castigarea rapida a unei mari sume de bani, pierderea rapida a unei mari sume de bani, probleme cu legea, cumpararea unei case - sunt expusi unui risc foarte mare de a se imbolnavi in urmatorul an.

Oamenilor le place rutina, iar rutina este sanatoasa intr-o anumita masura, Prea multe schimbari rapide cresc riscul de boala. Cercetarile orientate spre stresul provocat de schimbarile din viata au fost primele care au vizat stresul in Occident, dar cei mai multi oameni nu traiesc astfel de schimbari dramatice in viata lor cotidiana. Totusi, cu totii experimentam un alt fel de stres: necazurile zilnice, cum ar fi pierderea unui lucru pe care apoi trebuie sa-l cautam, aglomerarea sarcinilor, numarul mare de convorbiri telefonice, asteptarea in trafic si tot felul de lucruri marunte, care se acumuleaza.

Un poet spunea candva ca nu schimbarile majore din viata, cum ar fi moartea unei persoane dragi, te pot innebuni, ci siretul de la pantof, care se rupe atunci cand te grabesti sa pleci undeva. De cate ori apare ceva suparator, acest lucru provoaca o activare a sistemului nervos autonorn. Daca nu exista un anumit tip de detasare, revenind apoi la starea de repaus, stresul se acumuleaza si mentine organismul intr-o stare de alerta continua. Dupa o vreme, acest fapt poate cauza probleme de sanatate.

Alti factori de stres tin de mediu: expunerea la frig, poluarea, zgomotul si poluarea electromagnetica. Chiar si miscarea sau calatoria cu avionul pot fi stresante. Stresul social poate fi provocat de traiul in oras, de supraaglomerare sau de izolare, de lupta cu ceilalti. Exista si o multime de factori stresanti care tin de stilul de viata: dieta saraca, nutritia defectuoasa, consumul de alcool, cafea, tigari si droguri. Presiunea termenelor limita poate fi si ea stresanta, ca si exercitiile fizice prea multe sau prea putine. Cei care efectueaza activitati de rutina regulate sunt de obicei mai putin stresati decat cei care se confrunta cu activitati variate sau cu orare imprevizibile, cum ar fi asistentele care lucreaza in ture diferite de la o zi la alta sau pompierii, care nu stiu niciodata cand sunt chemati pentru stingerea unui incendiu.

Oamenii au inceput sa-si dea seama ca nu stresul este problema. Stresul este un simplu eveniment, printre atatea altele. Unii se pot afla in situatii obiectiv stresante, dar reactiile lor biologice sunt minore. Altii produc aceste activari autonome in situatii care pentru cei mai multi nu reprezinta o sursa de stres. Cum explicarn toate acestea? Nu este vorba doar de evenimentul in sine, ci si de modul in care mintea interpreteaza acel eveniment si ii face fata.

Exista doua modalitati de a face fata: una sanatoasa si una mai putin sanatoasa. A face fata in mod sanatos presupune o abordare activa a rezolvarii problemei sau abordarea unor perspective diferite asupra acesteia, astfel incat sa nu mai para o problema. O alta metoda de a face fata in mod sanatos este stapanirea emotiilor care apar in situatii stresante, vorbind sau pastrand legatura cu ceilalti.

Actionam intr-un mod nesanatos atunci cand reprimam sau negam problema sau, pur si simplu, ne dorim ca ea sa dispara imaginandu-ne o stare mai placuta. In loc sa tratam problema, manifestam o preocupare constanta de a scapa de ea. Problema nu dispare si, chiar daca mintea ne zboara in alta parte, reactia corpului ramane.

Alte exemple de abordare a emotiilor intr-un mod nesanatos sunt reprosul si letargia. Reprosul este o forma de ura fata, de sine caracteristica occidentalilor. Letargia apare atunci cand oamenii isi pierd capacitatea de a fi constienti de sentimente, ca rezultat al unor traume psihice, de pilda abuzul.

Prezentare facuta de Daniel Brown in cadrul celei de-a treia Conferinta Minte si Viata la Dharamsala, in 1990.

Emotii vindecatoare: Dialoguri cu Dalai Lama despre ratiune, emotii si sanatate (Curtea Veche 2008)

Ce este stresul?

Daniel Brown este profesor de psihologie la Harvard Medical School si director de Medicina Comportamentala la Cambridge City Hospital. El este licentiat al Universitatii din Massachusetts si a obtinut si titlul de doctor in religie la Universitatea din Chicago cu lucrarea studiu comparativ al cailor contemplative Tibetane, Theravadan si Yoga. El este co-autor al lucrarii Transformarea Constiintei: Perspective conventionale si contemplative asupra dezvoltarii si studiaza pe larg hipnoza si medicina de comportamentala.

Stresul este un termen atat de comun in vocabularul nostru de la sfarsitul secolului XX, incat, uneori, intelesul sau este umbrit. Tehnic vorbind, o reactie de stres este un raspuns fizic si mental la o situatie potrivnica, in care sunt mobilizate resursele in caz de urgenta ale corpului - mecanismul "lupta sau fugi", inundand corpul cu hormoni meniti sa infrunte incercarile. Din nefericire, viata moderna declanseaza continuu acest raspuns atunci cand nu putemn nici sa luptam, nici sa fugim, ceea ce poate duce la o crestere a tensiunii sangvine si musculare, la iritabilitate, anxietate si depresie, precum si la o scadere a eficientei imunitare.

Daniel Brown studiaza modul in care stresul provoaca anumite boli. Perspectiva sa este a medicinei comportamentale, o ramura medicala relativ noua, care aplica metode comportamentale - inclusiv raspunsul biologic, meditatia si hipnoza - in tratamentul bolilor cronice si in promovarea unor modalitati de a preveni boala. Brown discuta despre factorii interni si externi care declanseaza boala. El explica modul in care stresul afecteaza functionarea sistemului nervos si descrie efectul cumulativ al stresului cronic asupra corpului.

Exista diferite moduri de a face fata neplacerilor. Anumite modalitati de a face fata stresului - abuzul de substante chimice, de exemplu - conduc la probleme si mai mari. Altele, cum ar fi raspunsul biologic si meditatia, cresc rezistenta si imbunatatesc starea de sanatate. Presiunile si evenimentele tulburatoare din vietile noastre nu trebuie sa dicteze modul in care reactioneaza mintea si corpul.

Probabil ca cel mai grav efect al stresului este sindromul de stres posttraumatic. Aceasta tulburare psihologica apare de obicei in cazul unor persoane afectate de forme extreme de traume, cum ar fi tortura, abuzul sexual, razboiul sau evenimente care le-au pus in pericol viata, de pilda accidentele de masina sau uraganele. Simptomele includ amintiri ale evenimentelor traumatizante, cosmaruri, tulburari ale poftei de mancare, anxietate, oboseala si recluziune sociala. Oamenii care sufera de acest sindrom raspund hiperactiv la stres, ceea ce declanseaza o activare intensa a sistemului nervos autonom ca reactie la situatii obisnuite, benigne. Dalai Lama a ararat ca, dupa ce au exersat meditatia, unii refugiati si calugari tibetani au facut fata uimitor de bine - aparent, fara a fi afectati de sindrom - chiar si celor mai cumplite tratamente.

Daniel Brown: Medicina comportamentala reuneste intelepciunea psihologiei si stiinta medicala pentru a intelege cum anume trebuie sa evalueze si sa diagnosticheze boala, cum s-o trateze si, mai ales, cum s-o previna si sa o vindece. A fost aplicata, cu mai mult sau mai putin succes, intr-o multime de domenii, mai ales in tratamentul tulburarilor psihofiziologice, cum ar fi durerile de cap, nevralgiile, hipertensiunea sau astmul. Un alt domeniu este folosirea acestor metode in abordarea comportamentului care prezinta factori de risc pentru sanatate, cum ar fi: fumatul, somnul insuficient sau alimentatia deficitara - comportament in care obiceiurile persoanei ii afecteaza sanatatea in mod negativ.

Un al treilea domeniu al medicinei comportamentale este intelegerea modului in care oamenii se adapteaza bolilor cronice, cum ar fi diabetul sau bolile de rinichi. De exemplu, multi diabetici nu isi respecta tratamentul medicamentos. Mananca incorect si nu isi supravegheaza nivelul zaharului din sange sau neglijeaza orarul de administrare a insulinei, chiar si atunci cand stiu ca tratamentul da rezultate. Asa ca oamenii de stiinta au inceput sa studieze problemele legate de respectarea tratamentului ca parte a adaptarii pacientului la boala cronica.

Al patrulea domeniu este mai controversat: folosirea acestor metode in prevenirea si tratamentul bolilor imunitare, cum ar fi cancerul, SIDA si bolile autoimune. Acesta este un domeniu mai putin dezvoltat. Al cincilea este cunoscut in mod traditional sub numele de medicina psihosomatica si vizeaza legatura dintre minte si corp si folosirea metodelor comportamentale in tratarea unor simptome medicale provocate de anxietate, de pilda crizele de astm.

In sfirsit, medicina comportamentala este aplicata la ceea ce numim sporirea starii de bine. Acest domeniu nu tine de tratarea bolii, ci, in primul rand, de prevenirea ei, prin predarea unor metode de obtinere a unei stari optime de sanatate.

Boala: cauzele si intretinerea

In ceea ce priveste medicina comportamentala, este important sa incepem printr-o intelegere a modului in care privim boala si evolutia ei. In clinica noastra, privim boala la doua niveluri: mai intai, in termeni cauzali si apoi in termenii diferitilor factori care intretin boala. Cauzele bolii pot fi biologice, legate de stres sau mixte. Factorii biologici includ predispozitia genetica, ca in cazul bolilor autoimune si al diferitelor forme de cancer. Alti factori cauzali apar in perioada timpurie a vietii. De exemplu, modul de nutritie poate influenta mai tarziu greutatea. Uneori, infectiile pot provoca distrugeri ale tesuturilor. Pneumonia contractata in primul an de viata al copilului poate face mai apoi ca tesuturile pulmonare sa fie mai sensibile la dezvoltarea astmului. Alteori, oamenii dobandesc o sensibilitate la anumite medicamente. La unele persoane care sufera de astm, acesta este cauzat de sensibilitatea dobandita. In alte cazuri, oamenii sufera rani cu urmari de durata, iar acest lucru este important mai tarziu. Toate acestea sunt exemple de cauze biologice care predispun la imbolnavire.

In al doilea rand, privim spre factorii care intretin boala, pentru ca cercetarea demonstreaza din ce in ce mai limpede ca factorii care intretin boala o perioada mai lunga pot fi diferiti de cei care au cauzat-o. Asa cum este posibil sa conditionezi sau sa educi un raspuns din partea sistemului imunitar, se poate face acelasi lucru si in cazul astmului: oamenii pot suferi crize de astm ca o reactie invatata. Anxietatea anticipativa este un alt factor care poate intretine boala. De exemplu, unii astmatici sunt ingrijorati de faptul ca vor suferi o criza. Teama produce schimbari la nivelul sistemului nervos autonom, care determina apoi modificari in tesuturile pulmonare si criza de astm. Folosirea abuziva a anumitor tratamente -in special a pulverizatoarelor care ofera o usurare de moment - este un alt factor care lasa insa tesuturile pulmonare chiar mai expuse substantelor care le inflameaza si declanseaza crizele. Tratamentul mai degraba intretine boala decat o vindeca.

Factorii care intretin boala sunt diferiti de cauze - boala capata o viata proprie si devine complexa. Este important sa tratam atat cauzele, cat si conditiile care intretin boala, astfel incat sa privim evolutia bolii ca pe un ansamblu.

Prezentare facuta de Daniel Brown in cadrul celei de-a treia Conferinta Minte si Viata la Dharamsala, in 1990.

Emotii vindecatoare: Dialoguri cu Dalai Lama despre ratiune, emotii si sanatate (Curtea Veche 2008)