Puterea contemplatiei

Ce este realitatea? Este ceea ce auzim, vedem, intr-un cuvant, percepem in starea de veghe. Intreaga noastra perceptie este trecuta prin filtrul mintii care ne decodifica informatia. Dar mintea nu se multumeste doar cu asta si in acelasi timp adauga si etichete (bun-rau, frumos-urat, cald-rece, intuneric-lumina etc.), deformam realitatea.

Cat de mult deformam noi realitatea?

In vorbirea curenta spunem “este frig”, insa in realitate noi nu masuram frigul, ci doar caldura. Asadar, am introdus un cuvant, un concept care descrie lipsa caldurii. La fel este cu intunericul. Spunem “este intuneric”, insa noi nu masuram intunericul, ci doar lumina, intunericul este lipsa luminii. Prin intermediul dualitatii incercam sa definim mai repede si mai usor o stare. Dar oare nu procedam la fel si in privinta dualitatii bine-rau? Raspunsul il primim de la Eckhart Tolle in articolul: “Binele superior,dincolo de bine si rau”.

Daniel Goleman in “Inteligenta Emotionala” ne invita sa descoperim puterea contemplatiei.

Exista doua niveluri diferite ale realitatii: experienta bruta, asa cum este ea si stratul suprapus al reactiei mentale fata de ea (ganduri, pareri, opinii, senzatii, emotii etc.). Daca separam experienta bruta de stratul mental suprapus acesteia, putem elibera un spaţiu mental (adica putem face o pauza in sirul gandurilor). In acest spatiu este loc pentru a examina daca nu cumva adapostim presupuneri care deformeaza realitatea, opinii neintemeiate sau perceptii inselatoare. Putem vedea in ce fel suntem definiti de gandurile si sentimentele noastre, pe masura ce vin si se duc - putem sa ne vedem chiar si lentilele (modul propriu de a defini lumea).

Contemplatia este doar un simplu martor la ceea ce se intampla in minte, fara sa se reactioneze in vreun fel; acest tip de constientizare ne permite sa experimentam lucrurile fara sa le judecam sau sa le interpretam, fara sa ne agatam de ele sau sa ne impotrivim. Aceasta calitate a constientizarii cercetatoare depaseste nivelul la care doar ne gandim la ceea ce se intampla, inaintand catre o ascultare intimă mai profunda, care observa gandurile si sentimentele in timp ce ele vin si se duc.

Daca privim doar prin lentilele presupunerilor noastre, ale opiniilor si convingerilor noastre, nu ne dam seama de felul in care aceste lentile deformează realitatea momentului. Mai mult, faptul ca ne multumim cu presupunerile noastre ne impiedica sa cercetam contemplativ ceea ce se intampla in realitate.

Aducand gandurile si sentimentele noastre in lumina unei atentii care observa, putem vedea lucrurile asa cum sunt de fapt si nu asa cum credem noi ca sunt. In decursul acestei cercetari contemplative nu facem decat sa ne observam reactiile, fara sa ne identificam cu ele.

Asadar, contemplatia ne permite sa traim experienta in mod direct, nu prin lentilele aburite ale presupunerilor si asteptarilor noastre, ci cu o constiinta exploratoare. Natura cercetatoare a contemplatiei este una dintre calitatile ei esentiale.

Un invatator i-a intrebat pe copiii din clasa intai ce culoare au merele. Majoritatea copiilor au raspuns „rosie”, iar cativa au spus „verde”. Dar un alt copil a ridicat mana si a spus: „alb”. Invatatorul a explicat cu rabdare ca merele sunt rosii sau verzi, iar uneori galbene, dar niciodata albe. Dar copilul a insistat. In cele din urma, el a spus: “priviti in interior”.

In absenta contemplatiei, perceptia ne mentine la suprafa si adesea pierdem alte niveluri ale realitatii.

In vechea limba Pali pe care o vorbea Buddha, termenul pentru cercetarea contemplativa este “vipassana”, care, in traducere literala, inseamna „a vedea lucrurile asa cum sunt de fapt”. Primul pas catre aceasta viziune clara il facem atunci cand ne oprim si devenim contemplativi, intrerupand fluxul gandurilor, al sentimentelor si al reactiilor noastre obisnuite.