Translate

miercuri, 12 iunie 2013

Psihoterapiile de orientare transpersonala - Stanislav Grof

Pe parcursul evolutiilor rapide in psihologia umanista din anii '60 a devenit din ce in ce mai evident ca o noua forta incepuse sa izvorasca din interior, o forta pentru care pozitia umanista cu accent pe cresterea si autoactualizarea spirituala era prea ingusta si limitata. Noul accent se punea acum pe recunoasterea spiritualitatii si a nevoilor transcendentale ca aspecte intrinseci ale naturii umane si pe dreptul fiecarei persoane de a-si alege „calea". Multi psihologi umanisti de frunte au aratat un interes tot mai mare pentru diferite domenii si subiecte de psihologie neglijate pana atunci, cum ar fi experientele mistice, transcendenta, extazul, constiinta cosmica, teoria si practica meditatiei sau sinergia interindividuala sau interspecii (Sutich 1976).Cristalizarea si consolidarea tendintelor initial izolate intr-o noua miscare in psihologie, sau a Patra Forta, a fost mai ales rezultatul muncii a doi oameni- Anthony Suitch si Abraham Maslow-, amandoi jucand anterior un rol important in istoria psihologiei umaniste. Desi psihologia transpersonala nu a fost fixata ca disciplina distincta pana spre sfarsitul anilor '60, tendintele transpersonale din psihologie au precedat-o cu cateva decenii. Cei mai importanti reprezentanti ai acestei orientari sunt Carl Gustav Jung, Roberto Assagioli si Abraham Maslow. Putem sa mentionam in acest context si foarte interesantele si controversatele sisteme de dianetica si scientologie elaborate de Ron Hubbard in afara cercurilor profesionale. Un impuls puternic pentru noua miscare l-au constituit cercetarile clinice cu substante psihedelice, in special psihoterapia LSD si noile cunostinte despre psihicul uman care le-au facut posibile.

Carl Gustav Jung poate fi considerat primul psiholog modern; diferentele intre psihoanaliza freudiana si teoriile lui sunt reprezentative pentru diferentele dintre psihologia clasica si moderna. Desi Freud si unii dintre discipolii sai au propus revizuiri aproape radicale ale psihologiei occidentale, numai Jung a pus in discutie chiar miezul ei si fundamentele sale filosofice- viziunea newtonian-carteziana despre lume. In cuvintele clare ale lui June Singer, el a subliniat „importanta inconstientului si nu a constientului, a misterelor si nu a lucrurilor cunoscute, a misticului si nu a stiintificului, a creativului si nu a productivului si a religiosului si nu a profanului" (1972). Jung punea mare accent pe inconstient si pe dinamica lui, dar conceptia sa in aceasta privinta este radical diferită de cea a lui Freud. El vede psihicul ca pe o interdependenta complementara intre elementele de constient si cele de inconstient, cu un schimb si un flux de energie constant intre ele. Pentru el, inconstientul nu este magazia de vechituri psihologice a tendintelor instinctuale respinse, a amintirilor reprimate si a prohibitiilor asimilate in mod subconstient. In opinia sa, subconstientul este un principiu creativ si inteligent, care il leaga pe individ de intreaga umanitate, de natura, de intregul cosmos. Nu este guvernat numai de determinismul istoric, ci are si o functie proiectiva, teleologica. Studiind dinamica specifica a inconstientului, Jung a descoperit unitati functionale pentru care a pus in circulatie termenul de complexe.

Complexele sunt constelatii de elemente psihice - idei, opinii, atitudini si convingeri - care se aglomereaza in jurul unei teme nucleice si se asociaza cu sentimente distincte. Jung a reusit sa mearga pe urma complexelor din zone definite biografic ale inconstientului individual, pana la tiparele primordiale creatoare de mituri pe care le-a numit arhetipuri. A descoperit ca in nucleele complexelor elementele arhetipale sunt intretesute strans cu diferite aspecte ale mediului fizic. La inceput, a vazut ca un arhetip emergent creeaza predispozitia pentru un anumit tip de cadru. Mai tarziu, studiind cazuri de coincidente extraordinare sau sincronicitati care insotesc acest proces, a ajuns la concluzia ca arhetipurile probabil influentează cumva insasi tesatura lumii fenomenale. Pentru a putea sa reprezinte o legatura intre materie si psihic sau constiinta, le-a denumit psihoide. Imaginea lui Jung despre fiinta umana nu este cea a unei masini biologice. El a recunoscut ca in procesul de individuatie (ceea ce deosebeşte un individ de altul) oamenii pot sa transgreseze limitele inguste ale eului si ale inconstientului personal si sa se conecteze cu sinele, care este proportional cu intreaga umanitate si intregul cosmos. Jung poate fi astfel considerat primul reprezentant alorientarii transpersonale in psihologie. Analizand atent propriile vise, visele pacientilor, fantasmele si halucinatiile psihoticilor, Jung a descoperit ca visele contin de obicei imagini si motive care pot fi intalnite peste tot pe Pamant, ci si in epoci diferite din istoria umanitatii si a ajuns la concluzia ca exista- alaturi de inconstientul indi-vidual- un inconstient colectiv sau rasial, care este impartasit de intrega umanitate si reprezinta o manifestare a fortei cosmice creative. Comparatiile intre religiile si mitologiile lumii sunt surse inegalabile de informatie despre aspectele colective ale inconstientului. Potrivit lui Freud, miturile pot fi interpretate ca probleme si conflicte specifice din copilarie, iar universalitatea lor reflecta faptul ca exista multi factori comuni in experientele umane. Jung considera inacceptabila aceasta explicatie; el observa in mod repetat ca motivele mitologice universale - sau mitologemele- se intalnesc incazul unor indivizi pentru care astfel de cunostinte sunt absolut in afara oricarei discutii. Aceasta ii sugereaza ca exista elemente structurale de formare a viselor in psihicul inconstient care dau nastere atat fantasmelor diurne si viselor indivizilor, cat si mitologiei popoarelor. Visele pot fi astfel intelese ca sunt individuale, iar miturile- ca vise colective.

Freud a manifestat intreaga viata un interes profund pentru vise si spiritualitate. El credea ca este important sa dobandesti o intelegere rationala a proceselor si incerca sa interpreteze religia in termeni de conflicte nerezolvate din etapa infantila si din dezvoltarea psihosexuala. Spre deosebire de Freud, Jung era gata sa accepte irationalul, paradoxalul si chiar misterul. Avusese multe experiente religioase, care il convinsesera de existenta dimensiunii spirituale din modul de organizare universala a lucrurilor. Ipoteza de bază a lui Jung este ca elementul spiritual reprezinta o parte integranta si organica a psihicului. Spiritualitatea reala este un aspect al inconstientului colectiv si este independent de programarea din copilarie si fondul cultural si educational al persoanei. Astfel, daca autoexplorarea si analiza ajung suficient de departe, elementele spirituale se ivesc spontan in constiinta. Jung difera de Freud si prin modul in care intelege notiunea centrala a psihanalizei si anume libidoul. El nu priveste libidoul ca pe o forta strict biologica urmarind sa se descarce mecanic, ci ca pe o forta a naturii creativa – un principiu cosmic comparabil cu elan vital.

Faptul ca Jung aprecia cu adevarat spiritualitatea si ca intelegea libidoul ca pe o forta cosmica si-a gasit exprimarea intr-un concept exceptional al functiei simbolurilor. Pentru Freud, „simbol" reprezenta o expresie analoga sau o trimitere la ceva deja cunoscut. In psihanaliza se foloseste o imagine in locul alteia, de obicei denatura sexuala interzisa. Jung nu era de acord cu aceasta folosire a termenului „simbol" si cand se referea la simbolurile freudiene le denumea „semne". Pentru el, un simbol adevarat indica un nivel mai inalt de constiinta. Este cea mai buna formulare a ceva necunoscut, un arhetip care nu poate fi reprezentat mai clar sau mai detaliat. Ceea ce face din Jung primul psiholog cu adevarat modern este metoda sa stiintifica. Abordarea lui Freud este strict istorică si determinista; el era interesat sa gaseasca explicatii rationale pentru toate fenomenele psihice si sa le urmareasa pana la radacinile biologice, urmand inlantuirile cauzalitatii lineare. Jung si-a dat seama ca nu este in mod obligatoriu cauzalitatea liniara singurul principiu conector din natura a creat notiunea de sincronicitate, un principiu conector acauzal care se refera la coincidentele cu sens dintre evenimente separate in timp si/sau spatiu. Era deosebit de interesat de progresele din fizica moderna si pastra legatura cu reprezentantii sai de seama. Dorinta lui Jung de a patrunde pe taramurile paradoxurilor, misterelor si inefabilului cuprindea si o atitudine deschisa catre marile filozofii spirituale occidentale, fenomenele psihice, I Ching si astrologie.

Observatiile din psihoterapia LSD au confirmat in mod repetat cele mai multe dintre stralucitele intuitii ale lui Jung. Desi chiar psihologia analitica nu acopera adecvat intregul spectru al fenomenelor psihedelice, necesita cele mai putine revizuiri sau modificari dintre toate sistemele de psihologie abisala. La nivel biografic, descrierea lui Jung referitoare la complexele psihologice este foarte asemanatoare cu cea a sistemelor COEX, desi cele doua sisteme nu sunt identice. El si discipolii sai si-au dat seama de semnificatia procesului moarte-renastere si au discutat si au analizat exemple culturale ale acestui fenomen, de la misterele Greciei antice pana la riturile de trecere ale multor culturi aborigene. Totusi, contributia cruciala a lui Jung la psihoterapie este recunoasterea dimensiunilor spirituale ale psihicului si descoperirile din domeniile transpersonale. Materialele din cercetarea psihedelica si din activitatea experimentala abisala vin sa sprijine puternic ideea unui subconstient colectiv si dinamica structurilor arhetipale, modul in care intelege Jung natura libidoului, deosebirea pe care o face intre eu si sine, recunoasterea functiei creative si prospective a inconstientului si notiunea de proces de individuatie. Toate aceste elemente pot fi confirmate independent in activitatea psihedelica cu subiecti nesofisticati si ne familiarizati cu teoriile lui Jung. Materiale de acest fel apar frecvent in sedinte LSD conduse de terapeuti nejungieni. Mai exact, literatura de psihologie analitica
este foarte folositoare in intelegerea diferitelor imagini si teme arhetipale care ies la suprafata spontan in sedinte experimentale, reflectand nivelul transpersonal al inconstientului. Activitatea experimentala abisala confirma independent observaţiile lui Jung asupra semnificatiilor sincronicitatii.