Translate

miercuri, 17 aprilie 2013

Homeopatie - Medicina alternativa

Cand medicina clasica nu mai ofera solutii homeopatia poate ajuta la rezolvarea problemelor. In timp ce medicina clasica isi indreapta atentia catre efectul bolilor folosind tratamente bazate pe medicamente care, vrem sau nu, au efecte negative, dar care tot efecte sunt desi producatorii vor sa le micsoreze importanta.

Homeopatia trateaza cauza care a determinat boala tinand cont atat de aspectele fizice cat si cele emotionale si mentale. Remediile homeopate actioneaza bland restabilind forta vitala, forta care sustine viata tuturor vietuitoarelor de pe pamant.

Va invit sa descoperiti o scurta prezentare a Homeopatiei

In 1790, dodorul german Samuel Hahnemann (1755-1843), dezamagit de metodele medicale din vremea sa,
pubescens”, o planta de origine sud-americana recent intrcdusa in medicine ca remediu impotriva "frigurilor intermitente" si a malariei. Hahnemann era sceptic in privinta folosirii acestei plante si s-a hotarat sa-i testeze eficienta, fiind perfect sanatos. A descoperit ca Cinchona pubescens provoca simptome identice cu cele ale malariei si ale febrei intermitente: frisoane, migrena si slabiciune la nivelul membrelor. Asemenea tuturor medicilor din vremea sa, Hahnemann studiase principiul similaritatii, formulat in secolul V i.Hr. de medicul grec Hipocrate (c. 460-377/359 i.Hr.), testul efectuat demonstrandu-i principiul antic al similarului care vindeca similarul.
si-a inchis cabinetul dupa 11 ani de practice si a inceput sa cerceteze si sa traduca o gama variate de lucrari. Printre ele se afla si tratatul unui medic scotian, William Cullen, despre “Cinchona

Hahnemann si-a petrecut urmatorii treizeci de ani din viata aplicand, perfectionand si analizand aceasta teorie, convins fiind ca prin studierea efectelor fizice si psihice pe care o substanta le exercita asupra unei persoane sanatoase va descoperi capacitatile sale curative.

Descoperirea dilutiilor
Dupa treisprezece ani de cercetari asupra unor substante toxice si netoxice, Hahnemann a facut un pas inainte in dezvoltarea homeopatiei. Stiind ca, in urma diluarii, substantele isi diminueaza efectul toxic, a inceput sa faca experimente cu plante otravitoare cunoscute, diluandu-le pana cand isi pierdeau caracterul nociv, testandu-le apoi pe subiecti de toate varstele si din toate mediile. A descoperit ca substantele diluate in mai multe reprize si apoi amestecate bine intre ele aveau o capacitate mai mare de vindecare decat cele mai putin diluate si, prin urmare, mai putin agitate. Aceste teste au stat la baza lucrarii sale Homepathic Materia Medica, o lista cuprinzatoare de simptome si remedii. EI a numit noua medicina “horneopatie" (in greaca antica homoios - asemanator si pathos – suferinta).
De asemenea a scris si prima editie a lucrarii The Organon of Medicine, care descria teoria sa si filosofia homeopatiei.

Hahnemann a murit in 1843, dar munca sa a fost continuata de alti specialisti, unul dintre cei mai importanti fiind doctorul american James Tyler Kent, autor al lucrarii Repertory to the Homeopathic Materia Medica, in care descrie mii de afectiuni, vindecarea si agravarea lor, ghid care a fost dezvoltat de-a lungul timpului de specialisti in homeopatie.

Principiul similaritatii
Expresia latineasca similia similibus curantur (similarul trateaza similarul) a fost adoptata de Hahnemann si descrie cea mai importanta descoperire a sa. Aceasta teorie, concretizata in principiul similaritatii, sustine faptul ca orice substanta care provoaca anumite simptome daca este administrate unei persoane sanatoase poate ajuta la vindecarea suferinzilor care prezinta simptome asemanatoare.

Originea principiului
Hahnemann a descoperit acest principiu in timp ce studia lucrarile marelui medic grec Hipocrate. Nascut in jurul anului 460 i.Hr., pe insula Kos din Grecia, Hipocrate este considerat parintele medicinei, practicile sale medicale bazandu-se pe observarea si pe studierea corpului omenesc. El era de parere ca trupul trebuie tratat ca un intreg recomandand o dieta si un stil de viata sanatoase. In urma studiilor si a practicarii medicinei, Hipocrate a observat ca unii indivizi fac fata mai usor bolilor decat altii. Expresia sa a ramas celebra: “Ceea ce provoaca o boala o poate si vindeca."

Discipolii lui Hipocrate
Conceptul a fost dezvoltat de doctorul Paracelsus (1493-1541), care spunea: ,,Si astfel se imbina anatomia plantelor cu cea a bolilor. Aceasta asemanare va da posibilitatea sa intelegeti modul in care veti obtine vindecarea."
Doua sute de ani mai tarziu, medicul german Georg Ernst Stahl (1660-1734) a folosit acelasi principiu in tratarea bolilor. EI scria: "Sunt convins ca bolile cedeaza in fata substantelor care au produs suferinte similare. Asa am reusit sa tratez predispozitia la arsuri stomacale prin administrarea unor doze foarte mici de acid sulfuric, dupa folosirea prealabila si fara rezultat a unei game largi de prafuri absorbante." Acest principiu este utilizat si astazi in medicina conventionala: de exemplu, copiilor hiperactivi li se administreaza Ritalin, desi acesta este el insusi un stimulent. Radiatiile pot duce la aparitia cancerului, insa tot ele sunt folosite la tratarea lui.

Din pacate insa, inca nu este cunoscut mecanismul pe baza caruia functioneaza acest principiu. In timp, stiinta ar putea elucida misterul; pana atunci, milioane de oameni din intreaqa lume atesta eficienta homeopatiei.

Forta vitala
In timp ce folosea homeopatia in tratarea pacientilor sai, doctorul Hahnemann a observat ca bolnavii isi recapatau vitalitatea si forta interioara, la niveluri pe care nu le avusesera anterior. Persoane care nu se mai simtisera bine de ani de zile se simteau acum, dupa tratament, mai bine ca niciodata. Atunci, Hahnemann si-a dat seama ca putea vindeca nu numai boala ca atare, ci si o latura esentiala a fiecaruia dintre noi, si anume "dinamismul vital" al oricarui individ.
In lucrarea sa, The Organon, a sugerat ca aceasta prezenta vie controleaza aspectele fizice, emotionale si mentale caracteristice bolii sau starii de bine si ca se afla in stransa legatura cu spiritul. Aceasta prezenta a fost numita “forta vitala", ea fiind forta care face diferenta intre materia vie si cea rnoarta.

Un echilibru perfect
Hahnemann a observat ca torta vitala, un fel de mecanism al echilibrului, putea fi slabita prin folosirea unor doze mari de medicamente si ca poate fi influentata de ganduri negative si emotii, sanatatea. starea de bine si viata fiind astfel afectate. Medicul era convins ca prin administrarea unei anumite substante diluate, aflata in perfecta armonie cu forta vitala, va restabili echilibrul acesteia.

Asadar, forta vitala este prezenta vie sau mecanismul de echilibru al unei persoane si poate fi recunoscuta prin simptomele pe care le rnanifesta. Ele pot fi de natura fizica, devenind patologice daca nu sunt tratate, sau emotionala, care ar putea dezechilibra starea de sanatate si de bine a individului.

Pentru a studia efectele unei substante el a lucrat cu persoane sanatoase care, in acel moment, prezentau simptomele fizice, emotionale si mentale caracteristice substantei in cauza. Si-a notat toate observatiile, impartasindu-le colegilor sai horneopati. Multe asemenea substante au fost testate pe el insusi, sau pe familia lui si ca nu de putine ori, rezultatele au fost promitatoare.

Mentinerea armoniei
Hahnemann credea ca forta vitala ar trebui sa fie mereu in armonie cu mediul si sa ramana stabila si echilibrata in timpul crizelor si al provocarilor. In cazul socurilor, traumelor sau ranilor suferite, la un moment dat, de o persoana, forta vitala face tot ceea ce este necesar pentru a compensa acea stare care ar putea epuiza energia individului; de exemplu, cand o persoana are un soc energia centrala se canalizeaza spre protejarea inimii si a organelor vitale. Fluxul sanguin, energia si chiar starea de constienta vor fi incetinite astfel incat viata sa poata fi mentinuta si metabolismul stabilizat. Dupa
atenuarea socului, corpul se autoregleaza prin accelerarea circulatiei sanguine la nivelul tesuturilor si prin revigorarea starii de constienta. De fiecare data cand o persoana sufera un soc, nervii sunt amortiti, iar activitatea lor micsorata. In cazul unui soc foarte puternic, acesta ar putea distruge sistemul nervos, energia nemaiajungand la anumite organe vitale, simturile devenind aproape nefunctionale.

Reactiile de raspuns
Hahnemann a descoperit multe substante care pot induce stari de soc organismului, omagul fiind una dintre ele. Planta neprelucrata este toxica, dar in dilutie - numita in homeopatie potentator" - are capacitatea de a diminua simptomele socului Dupa cateva secunde de la administrarea remediului,
circulatia sanguina se restabileste, iar semnele de dezechilibru se reduc.

Intelegerea modului in care forta vitala se apara prin ea insasi de soc, traume, rani autocornpensand efectele nocive ale acestora si asemanarea simptomelor cu cele provocate de substante specifice - remedii - constituie baza medicinei homeopatice. Ea poate elimina stresul provocat de socul si simptomele compensatorii, vindecand totodata si bolile cronice. In acest din urrna caz tratamentul fiind pe termen lung.

Doza infinitezimala
Studiind efectele substantelor diluate, Hahnemann a inteles ca doza minima stimuleaza cel mai bine forta vitala a pacientului. Cand descoperea remediul potrivit simptomelor, il prescria bolnavului in cantitati mici; astfel, forta vitala este stimulata sa se autoechilibreze, in asa fel incat sa elimine efectele simptomelor. Pentru directionarea fortei vitale catre vindecare era necesara o cantitate foarte mica de medicament. Daca doza de remediu data era prea mare, torta vitala nu mai era stimulata sa lupte pentru restabilirea echilibrului, devenind strict dependenta de administrarea rnedicatiei respective, iar organismul in loc sa se revigoreze devenea si mai slabit.

Un principiu important al homeopatiei este administrarea unei doze mici (infinitesimale), care sa stimuleze forta vitala sa reactioneze, in caz contrar aceasta riscand sa fie zdrobita de medicamente.

Diferentierea simptomelor
Tinand cont ca homeopatia este o medicina holista, prescrierea unui tratament presupune si evaluarea simptomelor fizice, emotionale si psihologice. Hahnemann a descoperit ca nu exista o schema terapeutica unica pentru o anume maladie, intrucat aceeasi atectiune se manifesta diferit de la un pacient la altul, necesitand medicatii individualizate. Pentru a recomanda bolnavului cel mai eficient remediu, homeopatul trebuie sa analizeze cu atentie fiecare aspect al comportamentelor sale mentale si
al reactiilor emotionale.

Analiza unei game variate de simptome
In homeopatie, simptomele au o acceptiune mai larga decat in medicina traditionala. Astfel, orice modificare aparuta si observata de-a lungul bolii constituie un simptom. In cadrul lor sunt incluse durerea, schimbarile de natura fizica, reactiile neobisnuite la caldura sau frig, starea mentala si emotionala a pacientului. Concentrandu-se asupra istoricului medical al bolnavului, homeopatul il va determina prin intrebari simple, deschise, sa ofere o descriere amanuntita a starii sale de sanatate. In vederea obtinerii unei imagini clare a simptomatologiei afectiunii.

Simptomele generale si particulare
Specialistii fac diferenta intre simptomele "generale" si cele particulare". Un simptom particular este deseori asociat unei anumite parti a corpului, de exemplu, picioarele reci. Simptomele generale sunt cele resimtite la nivelul intregului organism, cum ar fi oboseala si starea de nervozitate. Din aceeasi categorie fac parte starile mentale si reactiile emotionale. Un simptom general dezvaluie modalitatea in care corpul incearca sa vindece boala, asa incat homeopatii considera ca sunt cele mai utile in alegerea remediului potrivit.

Stabilirea diagnosticului
In cabinetul unui homeopat veti fi intrebati cand s-a manifestat pentru prima data boala, cat de repede au evoluat simptornele, care este caracterul lor (de exemplu, daca o durere este acuta sau surda), localizarea acestora si orice factori care agraveaza sau atenueaza fiecare simptom. Cu cat influenta respectivilor factori este mai puternica, cu atat acestia au o importanta mai mare in alegerea tratamentului adecvat. De asemenea, specialistul va va pune intrebari cu privire la simptomele generale, cum ar fi nivelurile de energie, sensibilitatea la temperatura, modificarile in ceea ce priveste pofta de rnancare setea si conditiile care va afecteaza somnul. Cand va prescrieti singuri un tratament homeopatic, nu uitati sa urmariti aceste principii descriptive si sa va analizati cu cea mai mare acuratete simptomele.

In cazul copiilor sau al persoanelor foarte bolnave, obtinerea unei istorii detaliate a simptomelor se poate dovedi extrem de dificila. In aceste cazuri, puterea dvs. de observatie este deosebit de importanta.

Agravarea homeopatica
Dupa administrarea unui remediu, unele persoane se confrunta cu ceea ce se numeste agravare homeopatica. Aceasta se poate manifesta in plan fizic, pacientul experimentand simptome care indica faptul ca organismul elimina toxine, cum ar fi dureri de cap, gripa, raceala, secretii si diaree, sau in plan emotional, caz in care bolnavul devine deprimat. Agravarea este produsa de impactul temporar al medicamentului asupra sistemului, impact mai puternic decal boala naturala si care nu este altceva decat un semn ca remediul se potriveste simptomelor pacientului, al carui corp raspunde astfel pozitiv la tratament. In mod normal, agravarile sunt de scurta durata si pot fi mai intense daca substanta prescrisa este mai puternica. Aprecierea felului in care ele se manitesta este obligatia specialistului, deoarece este important ca pacientul sa fie ferit de reactii prea puternice; altfel spus, procesul de vindecare trebuie sa fie bland si sa se desfasoare fara resimtirea unui disconfort prea mare. Nu se recomanda autoprescrierea substantelor puternic potentatoare.

Legile de vindecare ale lui Hering
Specialistii homeopati au descoperit ca, in tratarea bolilor cronice, medicamentul corect tinde sa amelioreze mai intai simptomele mentale si emotionale cele fizice agravandu-se. Procesul de vindecare a fost observat pentru prima data de Constantine Hering (1800-1880), un homeopat german care a emigrat in Statele Unite in anii 1830. El a enuntat ceea ce astazi sunt numite Legile de vindecare ale lui Hering. Cele trei principii de baza sunt:
  • Vindecarea incepe din interiorul corpului (induzand atat organele vitale, cat si starile emotionale si mentale), deplasandu-se inspre exterior prin intermediul pielii. In cele din urma, simptomele dispar.
  • Pe parcursul vindecarii, simptomele apar si dispar In ordine inversa manifestarii lor initiale.
  • Vindecarea se produce incepand cu partile superioare ale corpului, urmate de cele inferioare.

Homeopatia si medicina conventionala (clasica)
Remediile homeopate sunt considerate de multi medici ca fiind sigure, intrucat nu contin substante active din punct de vedere farmaceutic. In Franta, aproximativ 32 % din doctori le folosesc, iar in Marea Britanie, 42% din ei isi indrurna pacientii spre specialisti horneopati. Astfel, homeopatia poate fi folosita impreuna cu medicina conventionala, insa trebuie precizat ca autoadministrarea de tratamente este indicata doar in cazul bolilor usoare si al acordarii primului ajutor; pentru afectiunile mai grave trebuie consultat un medic homeopat.


Tratarea cauzelor principale ale bolii
Homeopatia are succes total in tratarea bolilor cronice. Medicina conventionala actioneaza asupra simptomelor, insa rareori vizeaza si cauzele afectiunilor cronice, cum ar fi eczemele si astmul. Fiind o terapie holista, homeopatia urmareste restabilirea starii naturale de sanatate la nivelul intregului organism si descoperirea unor posibile probleme ascunse, de natura emotionala sau psihica, care pot genera un dezechilibru.

Tratamente simultane
Multi se tem ca remediile homeopate nu pot actiona simultan cu cele conventionale. De fapt, putine sunt cazurile in care administrarea unui remediu homeopatic paralel cu anumite medicamente este contraindicata. Nu intrerupeti niciodata un tratament alopat fara sfatul prealabil al doctorului. In unele cazuri, puteti reduce dozajul medicamentelor in timpul terapiei homeopate, insa numai sub supraveghere medicala.

Bolile infectioase si antibioticele
Desi, astazi multi folosesc homeopatia pentru tratarea afectiunilor cronice, la inceputuri, remediile acesteia au fost administrate cu succes in cazul bolilor infectioase, precum holera si febra tifoida. Chiar daca este indicat ca de asemenea maladii grave sa se ocupe medicii spedalisti, trebuie remarcat ca homeopatia poate fi folosita cu succes in tratarea multor tipuri de infectii,

Horneopatii sustin ca infectia este produsa de microbi, pe fondul unui sistem imunitar slabit. Remediile homeopate intaresc resursele interne ale organismului, care va putea, astfel, face fata infectiei, reusind sa lupte eficient impotriva agentilor patogeni si devenind mai rezistent la posibilele maladii viitoare.

Antibioticele sunt extrem de eficiente in distrugerea agentului bacterian infectios. Cu toate acestea, s-a descoperit ca administrarea lor frecventa poate spori rezistenta microbilor, astfel incat, in timp, unele dintre ele devin ineficiente. Desi ne pot salva viata in cazul unor maladii grave, puteti decide daca
sunt necesare in cazul unor infectii minore.

Predispozitia genetica
In timp ce trata bolile cronice, Samuel Hahnerriann a descoperit ca existau persoane predispuse la stari de slabiciune, care nu se puteau vindeca indiferent de conditiile lor de viata sau de medicamentele administrate. Unii indivizi erau susceptibili la dureri in piept, raceli, bronsita si pneumonie. Altii erau sensibili la boli catarale sau probleme cutanate, precum negii si alunitele.

Dupa 12 ani de studiu aprofundat, Hahnemann a ajuns la concluzia ca, adesea, bolile infectioase anterioare erau motivul pentru care oamenii nu se puteau insanatosi, mai ales daca acestea fusesera
tratate cu medicamente puternice care inabusisera maladia in corp. EI a descoperit ca aceste persoane prezentau structuri specifice ale tendintei la boala, pe care le-a denumit “miasme".

Tiparele pe care Hahnemann le-a identificat erau direct legate de manifestarea anterioara la pacient a scabiei, sifilisului sau gonoreei, deosebind astfel trei miasme. In plus, a reusit sa recunoasca aceleasi tipare de boala sau miasme la copii care nu suferisera de acea afectiune infectioasa, dar ai caror parinti facusera boala.

Bolile ereditare
Hahnemann a reusit sa schiteze tiparele geneticece ale bolii pe linie familiala, intorcandu-se la momentul cand un membru al familiei suferise de acea maladie pentru prima data si afland cum a fost ea tratata.

Cele trei miasme – psorica, sicotica si sifilitica - alcatuiau tipare pe care Hahnemann a reusit sa le identifice corect si sa le trateze. In anii urrnatori specialistii homeopati au pus in evidenta si alte miasme.

Maladia si legatura genetica
Ulterior, homeopatii au descoperit ca afectiunile cronice apareau ca urmare a predispozitiei genetice si puteau fi tratate pe principiul "cui pe cui se scoate". Hahnemann si discipolii sai au obtinut rezultate remarcabile cu tratamentul lor, reusind sa vindece multe boli investigate dupa principiile de baza ale homeopatiei.

Homeopatia este unica intre celelalte tipuri de medicina datorita intelegerii principiilor de predispozitie genetica. Una dintre cele mai mari realizari ale acestei practici este capacitatea de a trata multe dintre
bolile mostenite din generatie in generatie. Homeopatia ofera individului posibilitatea de-a se elibera prin tratament de structurile fizice si emotionale ale bolii si de-a se bucura de un mod de viata sanatos si natural.

Totul despre Homeopatie – Ambika Wauters (Bucuresti, Nemira 2008)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daruind, veti dobandi! Sustineti acest blog oferind o donatie!