Translate

miercuri, 17 aprilie 2013

Atingerea constiintei pure - Eckhart Tolle

Cand deveniti constient de Fiinta, ceea ce se intampla de fapt este ca Fiinta devine constienta de ea insasi. Faptul ca Fiinta devine constienta de ea insasi — aceasta este prezenta. Deoarece Fiinta, constiinta si viata sunt sinonime, am putea spune ca prezenta inseamna constiinta care devine constienta de sine sau viata care ajunge la autoconstientizare. Dar nu va atasati prea mult de cuvinte si nu faceti un efort pentru a intelege aceste lucruri. Nu aveti nevoie sa intelegeti nimic pentru a putea deveni prezent.

In Biblie, Dumnezeu declara: „Eu sunt Alfa si Omega. Eu sunt cel viu”. In lumea atemporala in care exista Dumnezeu, care este in acelasi timp si casa dvs., inceputul si sfarsitul, Alfa si Omega, sunt una, iar esenta tuturor lucrurilor care au existat si vor exista vreodata este etern prezenta intr-o stare nemanifesta de unitate si perfectiune — complet dincolo de orice lucru pe care l-ar putea imagina sau intelege vreodata mintea umana. In lumea noastra de forme aparent separate, totusi, perfectiunea atemporala este un concept inimaginabil. Aici chiar si constiinta, lumina ivita din Sursa eterna, pare supusa unui proces de dezvoltare, dar asta numai din cauza perceptiei noastre limitate. In termeni absoluti, lucrurile nu stau asa. Totusi, dati-mi voie sa continui sa vorbesc un moment despre evolutia constiintei in aceasta lume.

Tot ceea ce exista contine Fiinta, contine esenta lui Dumnezeu, are un anumit grad de constiinta. Chiar si o piatra are o constiinta rudimentara; altfel, nu ar exista, iar atomii si moleculele sale s-ar dispersa. Totul este viu. Soarele, Pamantul, plantele, animalele, oamenii — toate sunt expresii ale constiintei in diferite grade, constiinta manifestata ca forma.

Lumea apare atunci cand constiinta ia diferite forme, mentale sau materiale. Ganditi-va la milioanele de forme de viata de pe aceasta planeta. Din mare, de pe pamant, din aer — si fiecare dintre ele este reprodusa de milioane de ori. In ce scop? Exista o entitate sau o Fiinta prinsa intr-un joc, care se joaca cu formele? Aceasta este intrebarea pe care si-au pus-o vechii intelepti din India. Ei au vazut lumea ca lila, un fel de joc divin pe care il joaca Dumnezeu. Formele de viata individuala nu sunt, evident, foarte importante in acest joc. In mediul marin, majoritatea formelor de viata nu supravietuiesc mai mult de cateva minute dupa nastere. Forma umana se transforma si ea in tarana mult prea repede, iar cand a disparut, este ca si cum n-ar fi existat niciodata. Este acest lucru tragic sau crud? Numai in cazul in care creati o identitate separata pentru fiecare forma, atunci cand uitati ca acea constiinta a fiecareia este esenta lui Dumnezeu, ce se exprima pe sine prin forma. Dar nu stiti cu adevarat acest lucru pana cand nu va dati seama de apartenenta dvs. la esenta lui Dumnezeu drept constiinta pura.

Daca un peste se naste in acvariul dvs. si ii dati numele de John, scrieti un certificat de nastere, ii povestiti istoria familiei lui si peste doua minute este inghitit de un alt peste — este un lucru tragic. Dar este tragic numai pentru ca dvs. ati proiectat un sine individual acolo unde nu exista. Ati luat o fractiune dintr-un proces dinamic, un dans molecular si ati facut din ea o entitate separata.

Constiinta isi pune masca formelor pana cand acestea ating o asemenea complexitate, incat se pierde complet in ele. Constiinta omului contemporan s-a identificat complet cu masca ei. Se cunoaste pe sine numai ca forma — si de aceea traieste temandu-se ca forma sa fizica sau psihologica va fi anihilata. Aceasta este mintea dominata de sinele fals si in acest moment apar disfunctii considerabile. Dupa cum vedem acum, se pare ca a decurs total gresit ceva in lantul evolutiv. Dar chiar si asta face parte din lila, jocul divin. In final, presiunea suferintei create de aceasta aparenta disfunctionalitate forteaza constiinta sa se desprinda din identificarea cu forma si sa se trezeasca din visul formei: isi regaseste constiinta de sine, dar la un nivel mult mai profund decat atunci cand a pierdut-o.

Acest proces este explicat de Iisus in parabola fiului ratacitor, care pleaca de la casa tatalui sau, isi risipeste averea, ajunge un cersetor si este apoi fortat de suferintele sale sa se intoarca acasa. Cand se intoarce, tatal sau il iubeste mai mult decat inainte. Starea fiului este asa cum era si inainte si totusi diferita. Acum are o dimensiune in plus — profunzimea. Parabola descrie calatoria de la perfectiunea inconstienta, prin imperfectiunea aparenta si „rau”, pana la perfectiunea constienta.
Acum intelegeti semnificatia mai profunda si mai larga a faptului de a deveni prezent ca observator al mintii? Ori de cate ori urmariti mintea, va retrageti constiinta din formele mentale, aceasta transformandu-se atunci in ceea ce noi numim observator sau martor. Prin urmare, observatorul — constiinta pura dincolo de forma — devine mai puternic, iar formatiunile mentale devin mai slabe. Cand vorbim despre observarea mintii, personalizam un eveniment de importanta cosmica: prin dvs. constiinta se trezeste din visul ei de identificare cu forma si se retrage din forma. Acest lucru prevesteste — dar, de fapt, participa — la un eveniment aflat probabil in viitorul indepartat din punctul de vedere al timpului cronologic. Evenimentul se numeste sfarsitul lumii.
(Puterea prezentului – Curtea Veche, 2004)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu